Cuervo Negro

1.2K 118 17

Victoria POV

Mersul cu vaporul s-a dovedit un adevărat chin. Suntem de două săptămâni pe vas, iar de o săptămână, am rău de mare. Nu pot să mănânc mai nimic și chiar dacă mănâc, apoi vomit și asta nu mă ajută. Am slăbit foarte mult și nu mă pot odihni bine. Nu știu cum voi rezista încă 6 săptămâni. Abia aștept să ajung pe uscat, nu mă mai urc pe un vas în viața mea.

În dimineața aceasta, Jorje mi-a adus fructe și am prins forțe noi. Am ieșit să mă plimb pe punte.

Am tresărit când am auzit o împușcătură și am privit în jur. S-a creat o mare îmbulzeală. Toți fugeau către camerele lor.

-Pirați! Am auzit un strigăt.

Suntem atacați.

Am vrut să fug spre camera mea, dar doar am fost împinsă de oamenii, care se grăbeau și nu le mai păsa decât de viața lor.

În mulțime, l-am văzut pe Jorje și el m-a tras spre niște scări.

-Ce se întâmplă, Jorje? L-am întrebat neștiind ce trebuie să fac. Acesta a scos dintr-un dulap o sabia, apoi m-a privit.

-Rămâi aici, Victoria, suntem atacați de pirați și trebuie să luptăm. Mi-a spus apoi a urcat în grabă scările pe punte, de unde se auzeau ţipete, focuri de armă şi de tun. Puteam auzi chiar şi zgomotul făcut de săbiile care se întâlneau în luptă.

Mi-am simtit iar stomacul întors şi m-am aplecat vărsând toate fructele de azi. A trebuit să mă aşez pentru a îmi recapăta forţele. De afară se auzea gemete şi ţipete de durere.

Mi-am inchis ochii şi mi-am aşezat mâna peste fruntea transpirată. Trebuie să lupt, aşa suntem noi, spanioli, luptăm până în ultimul movement. Deschid şi eu dulapul şi găsesc o catană pe care o iau fericită şi urc scările pregătită de atac. Pe punte se dă o adevărată luptă între viaţă şi moarte. Piraţii se avântă mânioşi în luptă. Sunt murdari, neîngrijiţi cu hainele rupte şi ponosite. Pe jos, sunt oamenii noştri, care depăşiţi numeric, au pierdut lupta, câţiva încă le ţin piept piraţilor.

Vasul trebuie apărat cu orice preţ, îmi spun în gând.

Privesc înmărmurită cum Jorje este străpuns de sabia unui pirat şi cade secerat cu un ţipăt de durere. Piratul îl priveşte zâmbind şi se apropie de un marinar, care îl înjunghie în coaste.

Mă apropii de Jorje şi mă las jos lângă el imbratisandu-i trupul, din care se scurge viaţa tânărului îndragostit de mare. Am lacrimi în ochi şi durere în suflet. În cele două săptămâni petrecute pe vas, am ajuns să îl cunosc pe tânărul bărbat, care iubea marea mai presus de propia viaţă. Avea planuri măreţe. Voia să muncească în Americi şi să strângă bani, apoi să se întoarcă acasă, la logodnica sa şi să se căsătorească, să se mute împreună pe malul mării şi să aibă o mică barcă, cu care să se plimbe. Dar Jorje nu va mai putea să mai navigheze vreodată, nu îşi va mai vedea logodnica şi nu va mai putea să îi spună cât o iubeşte.

Jorje mă priveşte sfârşit.

-Victoria... Încearcă să spună el. Spune-i Ameliei că o iubesc... Apoi pleoapele îi cad şi capul îi alunecă din mâinile mele. Nu îmi mai pot stăpâni lacrimile, dar nici furia dezlănţuită. Îi las trupul camaradului meu pe podea şi îmi iau catana căutându-l pe criminalul acelui suflet nevinovat. Luptă cu unul dintre marinari. Mă apropii de el şi îi înfig catana în spate, apoi îl las să cadă uşor pe jos.

-Meriţi să mori ca o canalie care esti! Scuip cuvintele. Totul este văzut de alţi doi piraţi care se apropie cu rânjete diavoleşti de mine. Îmi simt gâtul înconjurat de mâna altui pirat.

Dincolo De BariereDescoperă acum locul unde povestirile prind viață