Libertate

1.1K 124 39

-De când nu ai mai sângerat, Victoria? Vine întrebarea fulgerătoare a lui Patrick, care mă priveşte de pe marginea patului. M-am culcat cu tine în tot acest timp şi tu nu ai sângerat în şase săptămâni.

De când nu am mai sângerat? Nu m-am gandit la asta. Deja sunt 2 luni în care... Nu poate fi adevărat. Nu! Asta e o glumă proastă a destinului. Carlos mi-a promis, mi-a promis că nu şi-a lăsat sămânța în mine, iar eu ca o proastă l-am crezut. Am avut atâta încredere în el. Ce interes ar fi avut să mă lase însărcinată ştiind că nu puteam fi împreună? Cum mi-a putut face asta?

-Eşti însărcinată! Victoria, eu nu te-am... Începe el, dar îl întrerup:

-Patrick, ştiu...

-Victoria, eu chiar nu te-am lăsat însărcinată. Îmi spune el şi citesc o urmă de disperare ȋn privirea lui. Ştiu de la Federica că nu îşi doreşte copii cu o altă femeie, Mariana e singura cu care îşi dorea. Oricât de apropiaţi am devenit şi chiar dacă m-a lăsat să îi spun pe nume, nu pot să o înlocuiesc pe Mariana, marea sa iubire.

-Patrick, ştiu cine e tatăl. Îi spun. Umeri săi se lasă.

-Înainte de îmbarcare? Sau era cu tine pe vas? Mă întreabă şi nu pot să simt nicio emoţie în vocea lui.

-Înainte. Îi spun.

Având acest copil, poate mă va lăsa să plec acasă. Nu îmi doream un copil şi nici nu mă aşteptam să îl am, dar copilul acesta se va naşte şi nu va putea trăi pe mare.

-Aş vrea să mă întorc în Spania, aş vrea ca copilul meu să crească pe uscat. Tatăl copilului trebuie să îl cunoască. Îi spun şi îl privesc în ochi căutând orice emoţie, dar ştiindu-l atât de bine, nu se lasă pradă emoţiilor niciodată. Îl iubesc şi urăsc să îl mint, dar trebuie să reuşesc să scap de aici. Nu vreau nicidecum să afle Carlos de copil, m-a minţit, mi-a trădat încrederea, iar acest copil va fi doar un bastard.

-Victoria, ai nevoie de odihnă şi ingrijire. Să se nască copilul, apoi vom vedea ce se va întâmpla. Îmi spune, apoi iese fără alte cuvinte. Îmi aşez mâna peste pântec.

-Copilaş mic, îmi încurci planurile de a scăpa de pe nava aceasta, dar eşti un dar divin minunat şi îţi promit că te voi iubi enorm indiferent de locul în care vom fi. Îi promit pruncului meu nenăscut. Acum va fi mai greu să scap de aici din moment ce Patrick vrea copilul, dar va trebui să o fac. Are şi el dreptate. Ei nu se pot apropia de mal, iar eu, fiind însărcinată, nu ştiu cum voi putea traversa marea într-o barcă, cu Jorje. Deci voi aştepta să nasc, iar apoi ce o vrea Dumnezeu.

După 7 luni...

-Împinge, Victoria! Strigă Federica.

-La naiba, Federica! Împing! Strig nervoasă înapoi. Îmi simt oasele cum se sfărâmă pentru a doua oară. Mi-am dat până şi sufletul prima oară, iar când am auzit plânsetul băieţelului meu, am plâns şi eu de fericire şi uşurare, dar se pare că mai vine unul. Îmi înfig unghiile în aşternuturi şi împing cât pot de tare. Deja îi aud plânsetul şi e o fetiţă. Continui să imping în ciuda dureri până mă simt uşurată de povara naşterii. Îmi închid ochii istovită. Aud plânsetele celor doi copilaşi ai mei. Sunt mamă! Chiar sunt mamă! Orice durere e prea mică în calea fericirii mele. Îmi deschid ochii. Federica i-a înfăşurat în două pleduri pe marginea patului. Patrick a ridicat-o pe micuţă în braţele lui şi a privit-o cu drag.

În aceste luni, a fost grijuliu, dar distant. Am rupt orice relaţie şi e mai bine aşa, totul a fost doar o greşeală. Încă nu ştiu ce va decide în privinţa mea şi a copiilor.

-Vreau să îmi ţin copiii în braţe. Spun rece. Federica îmi aduce băiatul, apoi şi fata din braţele lui Patrick. Îi privesc cu drag. Sunt leiți tatălui lor.

-Cum îi vei numi, Victoria? Mă întreabă Federica entuziasmată.

-Mariano şi Mariana. Vorbeşte Patrick în spatele ei. Asemenea mamei lor de drept, Mariana. Spune el mândru, iar eu îl privesc năucită.

-Despre ce vorbeşti? Eu i-am născut! Mârâi către el.

-Tu poate i-ai adus pe lume, dar sunt un dar de la Mariana. Sunt zămisliţi de mine şi de ea! Îmi spune el. E cu adevărat nebun, iar asta se citeşte şi în ochii lui. Îmi strâng copiii mai tare la piept vrând să îi păzesc de acest nebun. Deschide uşa şi cheamă un pirat. Amândoi se apropie de mine, iar el se apleacă pentru a îmi lua copiii, încerc să lupt cu el, să îl opresc, dar celălat îmi prinde braţele, paralizându-mă. Mă zbat şi plâng implorând să îmi dea copiii înapoi.

-Copiii mei! Ţip printre lacrimi. Sunt copiii mei! Te rog! Dă-mi copiii, te rog!

Copiii plâng în braţele lui, dar nu îi pasă, merge spre punte cu mine târâtă în urma lui.

-Te rog dă-mi copiii, Patrick! Ţip cât pot de tare, iar toţi se adună în jurul nostru, el se întoarce vijelios spre mine.

-Pentru tine sunt Cuervo! Iar aceştia sunt copiii mei acum! Îmi spune cu ură. Tu vei fi închisă în temniţă până îţi voi decide soarta, luați-o! Le ordonă piraţilor văzând că sunt de neclintit.

-Nu! Le spun când câţiva se apropie de mine. V-am condus spre victorie, v-am învăţat să luptaţi, eu vă sunt regină şi aşa mă răsplătiţi? Le spun, iar aceştia se opresc din drum. Eu v-am fost familie şi v-am ascultat, iar el...el v-ar fi vărsat sângele oricând. Le spun şi toţi par să îmi dea ascultare. Unul se apropie Patrick.

-Cuervo, dă-i copiii şi las-o să plece. Îi spune.

-Netrebnicule! Cum îndrăzneşti să mă sfidezi? Îţi voi atârna boaşele de catarg! Îl ameninţă Patrick nervos, dar m-ai mulţi piraţi se apropie de el, iar eu sunt eliberată. Doi dintre ei îl ţin în loc în timp ce îmi iau copiii.

-Liniştiţi-vă, dragi mei! Totul e bine acum. Le spun încet în timp ce îi legăn în braţele mele. Să fie dus în carceră! Ordon eu. De azi, singura voastră conducătoare va fi Fernanda! Le spun, iar toţi încep să şuşotească miraţi, chiar şi ea mă priveşte uimită şi speriată.

-Victoria, eu... Începe ea, dar o întrerup.

-Te vei descurca cel mai bine. Ştii tot ce ştiu eu, te-am învăţat tot ce ştiu. Îi spun cu încredere. Vei fi o adevărată regină a piraţilor. Îi spun.

Am încredere în ea, se va descurca. E blândă când trebuie, dar poate fi şi fără milă. Cunoaşte corabia şi cunoaşte oamenii de pe ea cum cunoaşte şi tehnicile de luptă pe care le-a învăţat de la mine. Ea e cea mai îndreptăţită să ia conducerea.

-Trăiască Victoria! Ţipă un mirat.

-Trăiască Victoria, regina piraţilor! Îi răspund ceilalţi.

***

-Până aici ne putem apropia, luaţi una din bărci şi mergeţi până la mal, de acolo cumpăraţi doi cai şi în jumătate de zi ajungeţi în capitală. Ăştia vă vor fi de folos. Îmi spune Fernanda şi îmi întinde o punguţă cu bani.

-Mulţumesc, Fer! Îi spun recunoscătoare şi o îmbrăţişez.

-Eu îţi mulţumesc, Victoria! Îmi spune şi ea, apoi ne desprindem din îmbrăţişare.

Jorje îi ţine pe copiii într-un coşuleţ, aproape că au adormit.

-Să mergem. Îi spun şi ajutaţi de mai mulţi piraţi coborâm într-o barcă.

-Să ai o viaţă bună, Victoria! Sper să mai aud de tine. Îmi urează buna mea prietenă.

-Tu la fel! Vei mai auzi de Victoria, regina spaniolilor. Îi spun ferm.

Cu vântul, care îmi bate în faţă mă simt din nou liberă, neîncătușată.

Am în braţele mele moştenitorul tronului Spaniei şi nimeni nu îmi va mai putea sta în cale.

N/a
Am promis să postez ieri, dar nu am mai apucat, deoarece am început Game of Thrones şi nu am putut să nu mă uit. 😀
Oricum vreau să vă mulţumesc din suflet pentru toate comentariile, m-aţi făcut extrem de fericită, aştept în continuare la fel de mult comentarii. 😘

Dincolo De BariereDescoperă acum locul unde povestirile prind viață