Lady Victoria

3.9K 252 39

VICTORIA POV

Spania, sec XVII

-Cum putem depăşi aceste bariere?întreabă o voce în spate.
M-am întors pentru a-i întâlni privirea băiatului curios, Matteo cu o mână ridicată. Băiatul acesta dacă ar avea o situaţie materială mai bună şi nişte părinţi care le-ar pasa de ce copil deştept au, ar putea avea un viitor strălucit, dar tatăl lui e un beţiv care îi face doar zile fripte, iar mama o femeie uşoară, dar nu o condamn are nevoie de bani pentru a-şi hrăni cei 3 copiii.

Am zâmbit cu colţul guri la curiozitatea sa nesecată şi i-am răspuns :

-Nu putem! Acum puteţi pleca! Ne vedem mâine! Şi nu uitaţi să copiaţi şi ultimul paragraf!am început şi eu să îmi strâng lucrurile în toată gălăgia făcută de copii.

Când m-am întors clasa era aproape goală, doar Matteo încă mă aştepta cu caietul în braţe.

-Într-o zi voi zbura!a exclamat băiatul cu capul sus mândru parcă de viitoarea sa reuşită. Nu i-am răspuns însă. Cum puteam să îi spun că visul lui e unul imposibil? E doar un copil care nu ştie încă nimic desore cum e viaţa. Are vise măreţe pe care viaţa i le va spulbera.

Eu am încetat să mai visez. Când eram mică visam la rochii frumoase, baluri şi la un prinț de care aveam să mă îndrăgostesc. Dar m-am înşelat amarnic în viaţa reală prinţul nu se îndrăgosteşte de o fată de rând. Visele mi-au fost spulberate de societatea care pune etichete.

L-am luat de umăr pe Matteo îndreptându-ne spre ieşire.

-Până atunci, ce zici dacă vii la cină?

-Da, mama nu cred că a venit şi tata probabil e la tavernă.

Am oftat şi m-am întors pentru a mai privi o dată clasa care era doar o cameră mică cu o tăbliţă cu alfabetul ,catedra, câteva banci şi cele două geamuri care oferă puţină lumină,  aici nu e nu ştiu ce ,dar copiiilor le place să vină să înveţe. În fiecare după-amiază fac ore cu copiii de aici, îi învăţ să scrie şi să citească sau diferite lucruri interesante care le-ar putea fi de folos. Nu fac parte din înalta societate,dar am avut parte de o educaţie aleasă, bunicul era profesor şi m-a învăţat tot ce ştia, însă cunoştinţele mele sunt vaste pe lângă cele ale unui nobil. Sunt atât de însetată de cunoaştere şi nu am o posibilitate de a învăţa mai mult. Ce dacă nu sunt de viţă? Nu am dreptul la cunoaştere? De aceea fac asta pentru copii, să aibă şi ei dreptul măcar la puţină cunoaştere pentru a nu se lăsa călcaţi în picioare.

Tata m-a ajutat enorm cu şcoala. El a făcut tabla pe care am scris literele, el a găsit cãmãruţa pe care noi o numim şcoală. Chiar a luat hârtie de la palatul ducesei ,unde lucrează.

Închid ușa și mă îndrept cu Matteo spre casă.

Strada San Andreas e mai aglomerată azi. Probabil e vreo bârfă nouă. Singura lor placere e bârfa. Pe strada îngustă și plină de praf sunt o mulţime de oameni făcând o forfotă asurzitoare. Când ajungem la scările casei ne întâmpină buna mea prietenă, Guadalupe.

-Victoria, ce bine că te văd!mă îmbrăţişează strâns câteva secunde apoi revine în faţa mea.

-Ce s-a mai întâmplat?

-Prinţul Carlos organizează un bal mascat!chiţăie ea entuziasmată.

-Şi? 

-Îl voi cuceri pe prinț în seara asta . Fie ce o fi!

-Sigur! Nu vrei să vii la cină? Am spus dezinteresată de balurile prinţului unde toate domniţele din înalta societate visează că vor fi alese de prinț. Lupe nu e fiica vreunui marchiz, e nepoata cardinalului Mendoza şi e mereu invitată la curtea regelui de a cărui fiu este şi îndrăgostită. De fiecare dată îmi povesteşte de frumuseţea balurilor, a rochiilor şi  desigur, îmi povesteşte şi de prinț. Insistă să mă ia cu ea la toate balurile, dar eu o refuz. Nu aş avea ce căuta la un asemenea bal.

-Nu! Dacă vreau să merg la bal trebuie să îmi cumpăr o rochie potrivită. De fapt, două. Dacă merg eu ,mergi şi tu.spune afişând un zâmbet care ar vrea să fie diavolesc, dar ei îi iese adorabil.Sau vrei să vii cu vechitura asta?îmi atrage ea atenţia. Orice mi-ar spune ştie prea bine că nu voi merge la niciun bal.

Dar are dreptate, rochia mea nu e pentru bal , dar nici nu am nevoie de o rochie de bal.

-Haide, Lady Victoria! A spus ea ,iar eu am negat începând să râd. Mi se adresase ca şi cum aş fi fost de rang nobil. Ce prostie!

-Bine, atunci ne vedem mai târziu!am salutat-o pe draga mea prietenă şi am intrat în casă.

-Bună,tată!am salutat ştiind că tata e prin bucătărie.

-Bună, scumpo!a ţipat tata de undeva din bucătărie.

Mi-am lăsat şalul în holul întunecat şi am intrat în bucătărie unde m-a lovit un miros de tocăniţă. Tata avea pe foc o oală în care amesteca de zor. Toată bucătăria era cuprinsă de mirosul mâncări. Nu e o bucătărie foarte mare, e doar o odaie cu o sobă în colţ, iar în mijloc o masă mică înconjurată de patru scaune.

-Bună seara, unchiule Fernando!a salutat Matteo, iar tata s-a întors zâmbind cald.

Ani care au trecut peste el i-au brăzdat chipul luminos cu riduri, ochii căprui i-au devenit mai închişi ,însă tot are o privire caldă şi plăcută.

-Bună, Matteo!îl salută şi tata în timp ce aranja farfuriile. Victoria,  cum ţi-a mers azi la tavernă?

Când nu sunt la şcoală ,merg la taverna unchiului Cipriano pentru a da o mână de ajutor cu toate că tata nu e de acord, dar eu mă simt bine să fac asta şi să aduc o contribuţie la cheltuielile casei.

-Foarte bine!m-am asezat şi eu la masă cu tata şi Matteo.

-Ai auzit de bal?mă întreabă tata.
Iau o gură din tocăniţa cu legume din faţa mea.

-Da, mi-a spus Lupe.

-Contesa se pregăteşte temeinic pentru bal vrea să îşi ducă toate cele trei fete pentru a le face cunoştiinţa cu prinţul. L-am aprobat pe tata fără să fiu prea atentă. Ducesa e o persoană bună ,dar prea avară. Ar da orice ca una dintre ficele ei să îl cucerească pe prinț. Toate trei sunt ingamfate asemenea celorlalţi nobili.

-Eşti bine, scumpo? M-a trezut tata din visare.

-Da.am spus buimacă. Sunt obosită şi mâine trebuie să merg la tavernă, deci mă voi retrage cu permisiunea voastra.m-am ridicat de la masă, dar glasul tatei m-a oprit în loc.

-De fapt, am vorbit cu Cipri şi a zis că poţi să îţi iei o zi liberă. I-am zambit scurt tatei şi m-am retras în camera mea.

Încă nu e întuneric, e pe la amurg însă străzile nu sunt liniştite. M-am apropiat de geam şi am privit strada, copiii se joacă fără nici o grijă, strigă şi zâmbesc sincer. Îmi place să îi văd aşa.

Sunt atât de obosită încât am uitat să vorbesc şi cu mama.

M-am îndreptat spre dulap de unde mi-am luat rochia albă de noapte. Mi-am îndepărtat rochia de pe mine luând-o pe cealaltă .Părul blond mi l-am lăsat pe spate liber fără să mai trec peria prin el. După ce mi-am mai privit o data reflexia în oglinda murdară şi mi-am văzut ochi albaştri obosiţi,iar sub ei cercane imense m-am dus direct în pat, pleoapele inchizandu-mi-se instantaneu şi intrând în lumea viselor.

Acesta e primul capitol editat. Nu am schimbat multe. Am făcut totul mai logic. Sper din suflet sa vã placă.
Aştept păreri multe.
Vreau să specific că Cipriano sau Cipri nu se citeşte ca in română, ci Sipriano şi Sipri. Iar Mendoza, Mendosa.

Dincolo De BariereDescoperă acum locul unde povestirile prind viață