Făgăduința

1.2K 132 5

VICTORIA POV

-Revin! Îi spun lui Carlos, apoi ies din trăsură.

Mă întorc acasă după două nopţi în care sm lipsit. Mătuşa trebuie să fie înnebunită de ingrijorare, la fel şi unchiul Cipriano. Dacă au mers să mă caute, probabil au şi dat de cei doi străini. Ce or fi crezut? Iar Gonzalo oare m-a căutat? Şi el trebuie să fie îngrijorat. Cu siguranţă şi Lupe a trecut pe aici şi nu m-a găsit.

Cu toţi aceşti oameni îngrijoraţi, iar eu dorm liniștită la palat, bine mersi, când ei poate cred că sunt moartă prin vreun şanţ. Dumnezeule Mare! Dar nu mi-a păsat nicio secundă de ei când eram la palat, deoarece Carlos mă face să uit de tot.

Seara trecută am adormit îmbrăţişați, e un sentiment plăcut. Ziua m-a hrănit şi mi-a povestit tot felul de lucruri, iar eu l-am urmărit fascinată. E un bun povestitor şi ştie atât de multe lucruri! Aş vrea şi eu să aflu toate acele lucruri şi să călătoresc să văd cu ochii mei locurile descrise de el.

A insistat să mă ducă la vechiul său conac, nu am vrut să merg, dar nu am avut altă cale. M-a rugat să îmi iau câteva haine pentru drum, căci acolo voi avea totul pregătit. Mi s-a părut ciudat, dar voi face totul după cum mi-a spus el.

Cred că ar fi mai cugetat să trec pe la mătuşa Cata în drum spre casă şi intocmai voi face.

Carlos a rămas în trăsură la capătul străzii.

Intru pe uşa tavernei. La prima masă sunt aşezaţi câţiva bărbaţi, iar restul meselor sunt goale. Mă îndrept spre bucătărie unde o găsesc pe Cata gătind de zor.

-Victoria! Mă întâmpină ea. Ce faci aici, scumpo?

Nu se citeşte nici un gram de îngrijorare în vocea ei sau în zâmbetul larg. Mă aşez pe unul din scaune. Mă simt nevoită să îi răspund cu un zâmbet larg. Ce se întâmplă cu ea? Mă aşteptam să scoată fum pe nas de îngrijorare, dar ea pare să fie foarte liniştită văzându-şi de ciulamaua pe care o pregăteşte într-un ceaun.

-M-am gândit să trec să văd cum mai eşti. Îi răspund.

-Oh, scumpo, taverna merge tot mai bine. La ora mesei, este plin aici. A râs veselă amestecând cu o lingură de lemn în mâncare. Ai terminat treaba aceea? M-a întrebat senină, iar eu am privit-o cu ochii mijiti. Despre ce treabă îmi vorbeşte?

-Poftim? Am întrebat puţin surprinsă.

-Nu ţi-a spus Lupe? Am întâlnit-o când a venit să ia ceva de care aveaţi nevoie, iar ea mi-a explicat că îl ajutaţi pe unchiul ei cu o treabă importantă şi vei sta la ea. Aş fi murit de îngrijorare daca nu mi-ar fi spus ea, de ce nu mi-ai spus? La ce te-ai gândit? M-a întrebat cu puţin reproş. Aproape am răsuflat uşurată că nu ştia despre noaptea de la castel. Lupe m-a salvat, e cea mai tare! Dar ea de unde a ştiut că trebuie să mă acopere? Asta nu conteaza acum, contează că a făcut-o. Îi voi mulţumi mai târziu. Trebuie să mă grăbesc acasă. Mă întreb ce au făcut cei doi atacatori în lipsa mea. Nu m-ar mira să îmi fi furat totul şi să fi fugit. Sunt atât de nepăsătoare!

-Cata, trebuie să plec. Încă mai avem puţină treabă, dar când mă întorc acasă, te voi vizita, bine? Îi spun, iar ea e de acord. O îmbrăţişez cu drag şi îi simt mirosul puternic de mâncare. Înghit în sec şi merg grăbită spre ieşire, apoi spre casă în agitaţia de afară. Uşa din faţă era deschisă aşa că nu am mai fost nevoită să îmi scit cheia.

-E cineva? Am strigat de pe hol, dar nu am primit vreun răspuns. Unde or fi? Au dispărut cu siguranţă. Am alergat spre camera tatei. Am verificat fiecare sertar, dulapul şi fiecare colţişor şi nimic nu părea să lipsească. Toţi banii şi alte lucruri de valoare erau la locul lor. Am intrat apoi în camera mea. Patul era nefăcut şi câteva pături zăceau pe jos, dar în rest, totul era la locul lui. Am intrat şi în bucătărie, de unde nu lipsea nimic.

Ce criminali cinstiţi!

Cu ei liberi, Carlos e în pericol, iar eu trebuie să fiu pe fază. Nu cred că ne vor găsi la conacul său de la ţară, dar şi aşa va trebui să stau cu ochii în patru.

Mi-am scos din dulap o rochie simplă, albastră şi una de noapte, apoi le-am îndesat într-o desagă, iar peste umeri mi-am aşezat un şal maro şi am ieşit din nou pe stradă. Am mers ţintă spre trăsură. Eram agitată cu privire la cei doi, dar trebuia să fiu calmă. El nu mă putea vedea aşa. Si-ar fi dat seama că ceva e în neregulă.

Am tras aer în piept şi am deschis uşiţa trăsurii. Am păşit pe scăriţă. El şi-a ridicat privirea spre mine şi a zâmbit.

-Bună, iubita mea! M-a salutat dulce şi nu am putut să nu zâmbesc larg. Am închis uşa şi l-am salutat.

-Bună! Am zâmbit timid, iar el şi-a ridicat mâinile chemându-mă să mă aşez în poala sa.

-Vin-o aici! M-a invitat, iar eu am păşit. M-a tras în poala sa făcându-mă să scap un surâs. Şi-a lipit buzele de ale mele. A luat desaga din mâinile mele şi a aruncat-o pe cealaltă banchetă.

-Ai luat tot? M-a întrebat, iar eu am dat din cap în semn că da. Foarte bine, atunci putem porni. A spus şi a lovit în uşă, apoi trăsura a pornit atât de brusc încât mi-am încolăcit braţele în jurul gâtului lui. El a zâmbit din colţul gurii şi mi-a prins mai bine coapsa în mâinile sale protectoare.

-O să fie câteva zile de neuitat, îţi promit. Mi-a făgăduit făcându-mă să mă cutremur la auzul vocii sale impunătoare şi răguşite.

O să fie câteva zile de neuitat.

Dincolo De BariereDescoperă acum locul unde povestirile prind viață