Când inima dictează

~ Capitolul 24 ~

După mai multe drumuri între micul lui aparament din cealaltă parte a orașului și clădirea din fața lui, Tayer se hotărî că sosise momentul să acționeze.
Birourile agenției Trimley erau la etajul superior al unei clădiri urâte de piatră situată într-o zona demodată a orașului.
La scurt timp după discuția în contradictoriu avută cu Julian și după ce plecă îmbufnat de la saună, răscoli o cutie veche, ce o ținea băgată sub salteaua patului, căutând printre ziarele vechi, numerele din ultimele trei-patru luni de zile. Toată acea treaba plictisitoare de a strânge ziare îi veni cu totul întâmplător într-o seară după mai multe pahare de băutură și o discuție interesantă cu un client al clubului ce-l frecvența. Iar în clipa de față ziarele aveau un rol esențial, ajutându-l să afle numele și adresa celei mai căutate agenții de angajări, pornind de la menajere, grădinari și până la detectivi particulari. Termenul de detectiv era relativ nou pentru cunoștiințele lui, dar era sigur că trebuie să fie ceva tare interesant.
Așa că acum privea de pe trotuarul opus clădirea întunecată și mohorâtă ce nu denota o prea mare susținere financiară.
La scurt timp, după ce se asigură că strada era pustie, Tayer pătrunse în clădire folosind o daltă mică din fier ce o avea ascunsă pe sub mantia neagră ce o purta.
Intră în antreul imobilului, apoi urcă treptele ce scârțâiau sub pașii lui, dezvăluind vechimea lemnului. După câteva rânduri de trepte ce le urcă, intră în prima cameră, închise ușa și rămase acolo un moment, savurând plăcerea de a face ceva ce prin capul lui Julian nu ar fi trecut niciodată. Bănuia că se născuse cu o dependență de a fii mereu înaintea altora, deși statutul actual nu îl clase decât pe ultimele locuri în fața altor bărbați, creându-i o dezamăgire în egoul propriu, dar totuși era fericit că era considerat mai slab, asta dându-i șansă de a putea fi în fața altora fără ca aceștia să aibe habar. Așa că acum era pe cale să afle ceva, dar încă nu avea habar ce.

Camera în care intrase, stătuse de mai multă vreme închisă. În jurul lui plutea un miros de aer statut, și în plus se simțea o mireasmă mult mai neplăcută, aceea de șoareci morți.
În acea seară, luna dădea îndeajuns de multă lumina prin ferestra fără draperii, cât să vadă ca nu era nimeni în încăpere. Și totuși, ar fi fost dispus să parieze că la un moment dat în trecutul recent, cineva trecuse pe acolo.
Zona din jurul biroului de lemn masiv era înțesată de sticlă spartă, de hârtii mototolite și împrăștiate pe podea și de stilouri. Avusese loc o rascolire a locului, își dădu seama, ceea ce îi confirmă bănuiala.
Căută prin sertarele biroului, dar nu găși nimic ieșit din comun înăuntru, doar gama obișnuită de caiete, papetărie, călimări cu cerneală și ceară pentru sigilat. Acea camera era biroul unuia dintre cei care lucrau acolo, își dădu seama, luându-se după plăcută cu numele unui bărbat, ce fusese lipită pe unul dintre dulapuri, dar nu mai dăduse de mult timp pe la locul de muncă, conchise Tayer rotindu-se privirea prin încăpere.
În sertarul de jos al dulapului dădu peste o pereche de mănuși negre și alte câteva hârti împrăștiate. Se duse spre fisetele cu dosare și îl deschise pe primul. Era plin până la refuz de hărți. Ultimele acte datau din lunile trecute. Aici era biroul în care se încheiase contractul, asta dacă exista unul. Aprinse o lumânare luate de pe un dulap din apropiere și caută prin dosare, luându-l pe fiecare la rând.
Nu fu prea surprins când văzu că nu exista nici un dosar pentru cineva cu numele Wylde. La urma urmei, nimic nu dădea de înțeles că această agenție se ocupase de bărbatul trimis contelui pentru a strânge informații, după părerea lui, dar mama lui fusese sigură că aceasta era. Pe de altă parte, faptul că nu există nici o înregistrare cu privire la conte, îi trezea întrebări la care nu le găsea răspunsuri. Mama lui îi spuse odată ceva legat de conte și de legătura care extista între acesta și tatăl Carolinei, ceva vechi de zeci de ani, dar și de un bărbat ce dădea târcoale bordelului.
Într-o noapte târzie, când un client de-al ei plecă împleticindu-se și se urcă într-o trăsura neagră ce aștepta lângă trotuar, avu senzația că prin perdeluța negră de la fereastra vehicului zărise chipul unui bărbat ce stătea pe una din canapele, ascunzându-se de limina ce reverbea dinspre ferestrele bordelului. Deși putea pune pe cineva pentru a urmări trăsura, nu o făcu, crezând că nu era nimic suspect, dar mai târziu remarcă din nou acel chip, de data asta stând la bar și inspectând încăperea bordelului. De aici și până a află că acela era un detectiv nu fusese decât un pas.
Dar și așa, ce legătură să aibe contele cu acel bărbat? Putea fi angajat de oricine. Putea urmări pe oricine. Dovadă era cea care putea limpezi lucrurile. Dar la acel moment nu-l interesa presupunerile mamei sale și nu ceruse mai multe lămuriri cu privire la cercetările ce aceasta continuă să le facă. Dar faptul că Richard Lambert, un cunoscut al contelui fusese găsit cu un glonț în cap în apropierea unui rău, îi deschise ochii și mintea. Exista posibilitatea ca mama lui să fi avut dreptate. Există varianta ca Wylde să fi descoperit adevărul, să știe că Richard îl trădase și să plece pe urmele vinovaților pentru a face dreptate, asta, dacă conștientiza că erau mai mulți.

Acest gând îi trimise un fior în tot trupul. Viața lui era în pericol.
Închise sertarele, stinse lumânarea și deschise din nou sertarul de jos. Scoase perechea de mănuși ce o găsise mai devreme. O întoarse pe toate părțile dar nu găși nimic care să fie bătător la ochi, ori suspect. Putea fi ale celui ce lucra acolo.

Întinse mâna să o pună la loc în sertar, când ceva legat de intuiție îl făcu să se oprească. Privi mai bine sertarul, apoi îl deschise pe cel de deasupra și privi când la unul când la celălalt. Sertarul de jos nu era suficient de adânc.

Se lasă pe vine și pipăi interiorul cu mâna, apăsând ușor cu degetele. Pentru un observator obișnuit, ar fi fost aproape imposibil să observă că sertarul avea un fund fals. Dar de-a lungul vieții, avusese parte și de astfel de lucruri. Apasă cu grijă colțurile și marginile și simți ceva tare răspunzând la apăsare. Fundul sertarului se ridică, scârțăind din balamale, dezvăluind un compartiment ascuns.

Ascunzătoarea nu conținea absolut nimic, spre marea lui dezamăgire.
Își închipui că era făcut asemeni unui seif, pentru a ține banii. Ori acte importante. Dar acum era gol! Să fii luat ce era înăuntru cel ce făcuse vizită anterioară sau...

Nemaigăsind nimic acolo, ieși din birou.
Ajuns jos, ieși din clădirea goală printr-o ușa din spate, diferită de cea pe care intrase. Afară, pe alee, își ridică gulerul pelerinei și gluga acesteia pe cap cât să-și ascundă fața și intră într-un labirint de alei neluminate și străzi aglomerate.

Alese o ruta diferită de cea pe care venise și ajunse fără a se a simți urmărit sau privit în fața unei clădiri unde o serie de birje așteptau în stradă.

Alese una la întâmplare.

Când se urcă în birjă, se trase într-un colț întunecat, departe de fereastră, devenind conștient de pericolul la care se expuse în acea noapte. Bătu de două ori în plafonul vehicului iar aceasta se urni din loc imediat.