Când inima dictează

~ Capitolul 21 ~

Mult mai târziu, Caroline îl simți pe Lucas mișcându-se în brațele ei. Trupul lui fierbinte îi încălzea pielea, trimițându-i fiori în tot corpul, dar și o moleșeală divină. Deschise încet ochii, dar se simțea prea istovită pentru a se mișca. Pielea spatelui o furnica, la fel și cea de pe brațe și pulpe. Nu își putea explică acest lucru, de fapt, nu își putea explica multe lucruri. Era doar conștientă de goliciunea ei, a lui Lucas și de trupurile lor lipite și cufundate în așternuturi calde și moi.

— Cum te simți? Întrebarea lui Lucas o aduse cu fata spre el. Ochii acestuia o priveau scrutător, încercând să găsească ceva ce ar putea trăda neliniștea sau suferința tinerei. Dar doar o boare de neînțelegere, confuzie se putea desluși pe chipul Carolinei. Ochii îi erau pe jumătate închiși din cauza oboselii și lipsei de activitate din ultimele zile. Dar, deși somnul profund în care se lăsase cufundată o țintuise la pat, puterile de altădată aveau să îi revină curând, odată ce avea să se hidrateze și să se hrănească ca înainte.

— Da, mormăi tânăra, rotindu-și privirea prin dormitor căutând ceva care să o facă să-și amintească ce se întâmpla cu ea. Dar totul rămânea nemișcat, cufundat într-o perdea densă de ceață.

— Nu te simți bine? întrebă bărbatul ridicându-se în șezut și scrutând-o cu o privire îngrijorată. Te-am rănit atunci când...continuă acesta, făcând un gest rapid cu mâna pentru ca ea să înțeleagă la ce se referea, dar totodată pentru a-și liniști propria conștiința. Însă Caroline privea în continuare în gol, neluând în seama interogatoriul la care o supunea bărbatul.

— Nu-ți aminteșți nimic din ceea ce s-a întâmplat în acea noapte? Asta te îngrijorează cel mai mult?
Tânăra privi pentru prima dată chipul soțului și scutură din cap a negare.

— Nu. Adică doar frânturi din ceea ce...se opri brusc în momentul în care o luminița plăpândă i se întrezărise în minte. Și deodată totul deveni mult mai clar.

— Ceea ce...? O încuraja Lucas trecându-și degetele peste obrajii calzi ai acesteia.

— Am venit...am venit după tine să te caut și să-ți spun că ești în pericol, dar...dar totul era în flăcări. Aerul de afară era înecăcios iar lemnul ars trosnea îngrozitor de tare și tu nu erai nicăieri, nu te găseam, eram disperată...

— Calmează-te, îi șopti repetitiv Lucas, luând-o în brațele lui și culcând trupul cuprins deodată de frisoane pe pieptul lui. Nu plânge. Totul a trecut acum. Ești cu mine.

Abia când bărbatul o mângâie cu palmele de spate, trecându-și degetele peste șirea spinării pentru a o calma, Caroline îți dădu seama că era zguduită de hohote de plâns. Numai când încerca să se gândească și să-și amintească și mai mult din ceea ce se întâmplase, lacrimile o podireau și mai tare, lăsându-i trupul sleit de puteri și mintea mai goală ca niciodată.

— Ești încă în stare de șoc după toate cele întâmplate, continuă Lucas ridicându-i bărbia cu degetele pentru a o putea face să privească în ochii lui. Îmi pare rău că am profitat de situație și...

— Nu! Protestul vehement al tinerei îl lua prin surprindere, dispărându-i treptat durerea ce o avea în privire. Să nu-ți pare rău pentru nimic. Nimic! M-ai înțeles? E singură amintire ce-mi alină sufletul, continuă Caroline înghițindu-și lacrimile. Atingerile tale, buzele tale, tot...tot ce ești tu mă alina și-mi calmează sufletul. Tu m-ai salvat de la moarte. Tot tu mi-ai arătat dragostea în alt mod. Niciodată nu aș putea să te răsplătesc așa cum ți-ai dori...Crede-mă, eu chiar încerc...

— Șșș...nu trebuie să mai spui nimic, șopti Lucas apropiindu-și gura de buzele umezite de lacrimi ale soției lui. Numai prezența ta, aici, în casa mea, în brațele mele umple golul de aici. Palma i se așeză pe piept în dreptul inimii. Aici e locul tău, aici a fost de la bun început doar că am fost prea mândru ca să-mi dau seama că nu pot trăi fără ține, că nu pot respiră fără ca tu să respiri lângă mine. Dar mă sting chinuitor de lent dacă tu ai păți ceva. Te-am văzut vulnerabilă, la un pas de a te pierde și nu pot să îndur suferința, tristețea care mă macină. Dumnezeule, nu pot!

Ochii Carolinei se umplură de lacrimi, dar acum erau lacrimi de bucurie. Inima îi tresăltă în piept, parcă vrând să iasă, să sfideze totul în cale și să-și ceară drepturile. Îl iubea cu toată ființă ei, așa cum visase toată viața că va face cu bărbatul pe care îl va lua de soț. Și de data asta nu va mai asculta de principiile prostești ce și le impuse, ci va asculta vocea inimii. De data asta bărbatul din față ei merita mult mai mult decât îi oferise ea până atunci, dar și mai mult decât se credea în stare că va fi posibil să îi dea vreodată. Pentru că de dată asta, știa că Lucas o iubea cu adevărat, iar inima lui era doar a ei.
Își trecu mâinile pe după gâtul lui și îl trase în jos, lipindu-și buzele de gura lui. Sărutul se adânci treptat, fiecare dând și luând, gustând din plin dragostea ce îi unea.
După tot ceea ce se întâmplase cu ei încă de la început, soarta avea căile ei de a îi împăca și de ai îi face să nu regrete alegerile făcute.

***

— Trebuie să recunosc că te-ai descurcat minunat până acum, Lucas.

Caroline stătea în fotoliul de lângă foc, și îl privea în timp ce el aranja câțiva butuci uscați pe foc.

Ceva mai devreme, Lucas inspectase rapid biblioteca pentru a se asigura că nici o fereastră nu era deschisă, iar încăperea era încălzită suficient de bine pentru a o putea aduce pe soția lui să stea câteva ore acolo, citind scrisorile ce le primise și răsfoind ziarul ce venise în acea dimineață. Dar și așa, tot îi era teamă pentru sănătatea ei. Emoțiile continuau să joace un rol important pentru tânără, fiind sensibilă la orice gest, dar nu mai suferea atât de tare ca înainte. Cel puțin asta se vedea cu ochiul liber. Deja trecuseră câteva zile bune de când se dăduse jos din pat și umbla. Trupul încă avea nevoie de odihnă și hrană pentru a se putea întrema pe deplin, dar medicul ce o consulta în fiecare dimineață era optimist și îl asigurase că tânăra lui soție nu va avea nici o problema nici în prezent și nici pe viitor, doar că atenția ei va trebui înlăturată o perioadata de la griji ce o puteau supăra sau schimba dispoziția calmă dată se medicamentele ce acesta i le prescrise.

— Mă bucur că aprobi modul în care-mi fac treaba, spuse acesta scuturându-și mâinile în tava de lemne așezată lângă cămin. Apoi traversă camera și se lasă domol pe fotoliul din fața Carolinei. Îți întinse picioarele spre foc și își privi soția. Chipul acesteia era îmbujorat de la căldura ce dogorea dinspre foc, iar ochii albaștrii îi luceau ca două diamante.

— Nu credeam că m-am măritat cu un asemenea bărbat. Răceala și indiferență erau principalele lui calități. Dar se pare că m-am îndoit de această dată.
Lucas continuă să o privească, oarecum surprins de sinceritatea soției sale, dar nu spuse nimic în apărarea lui.

Știa că avea dreptate, se gândi Caroline privind pe furiș să vadă reacția bărbatului, dar neluând-și ochii de la flăcările ce jucau în cămin. Una dintre sprâncene se ridică a mirare, pe buze îi apăru un scurt zâmbet jucăuș, apoi totul dispăru că și când nici nu ar fi existat, dându-i senzația că mintea îi juca feste.

— Tot ce se poate, răspunse în cele din urmă Lucas părând indiferent în timp ce privea și el la rândul lui  flăcările ce jucau în cămin.

Voiciunea și seninătatea Carolinei pe care le simți la fel de puternice ca prima dată când o cunoscuse, îi aduse de data aceasta un zâmbet mult mai larg pe buze. Undeva în străfundul sufletului său și-o dorea certăreață și vehementă în discuțiile cu el.

— Lucas? Te simți bine?
Întrebarea cu falsă compătimire ce îi fusese pusă de soția lui, îi largi și mai mult zâmbetul. Oare avea ea să se schimbe vreodată? El unul însă, o prefera exact așa!
Caroline se ridică în picioare, înaintând câțiva pași, apoi se așeză pe genunchii lui Lucas, oftând mulțumită când acesta o înconjură cu brațele pe după mijloc și își lipi palmele de abdomenul ei plat.

— Acum mă simt mult mai bine, draga mea, șopti cu buzele lipite de gâtul ei, în timp ce nasul îi gâdila lobul urechii.
O trase mult mai aproape de el, simțind fiorul ce o străbătu. Lucas avu un sentiment de satisfacție posesivă când buzele întredeschise ale Carolinei le găși pe ale lui.

Caroline era a lui!

Lumea mai trebuia doar să înțeleagă și faptul că el apăra întotdeauna ceea ce era a lui, chiar cu prețul vieții dacă era cazul.