Când inima dictează

~ Capitolul 15 ~

   „Caroline era aici!" Lucas simţi un val de emoţie la acest gând, dar îl înfrână în clipa următoare, amintindu-şi că venind la Hampshire, soţia lui îl provocase în mod intenţionat, din nou chiar. Zvonurile privind excesele de atitudine ale Carolinei le simţea pe pielea lui. Tânăra devenea din ce în ce mai rebelă.
Păşi repede pe coridor, împărţit între furie şi dorinţa de a o vedea cât mai repede pe soţia lui. Aceste sentimente amestecate îl făceau să nu mai gândească coerent.
Intră ca o furtună în cameră, mulţumit că valetul său se retrase de mult la somn. Cu grabă îşi scoase cizmele şi se dezbrăcă de hainele de seară, punându-şi direct pe trupul gol halatul din mătase neagră.
Amalgamul de senzaţii ce îi străbăteau trupul îl indignau, dar în acelaşi timp îi dădeau dorinţa de a face cât mai repede dragoste cu Caroline. Poate nu era rău să le îmbine pe amândouă.
Fără a mai sta pe gânduri, porni către uşa ce făcea legătura între dormitorul lui şi cel al Carolinei. Luă o lumânare aprinsă de lângă pat şi ridică mâna cu intenţia de a bate la uşă, dar se rezgândi în ultima clipă - doar era la el acasă.
Apucă mânerul, aşteptânu-se ca acesta să nu cedeze la presiunea exercitată de mâna lui, dar respiră uşurat când uşa se deschise fără nici un zgomot.
Încăperea era cufundată în întuneric, cu greu putând să se vadă ceva.
De îndată ce găsi trupul curbat al tinerei cuibărit între aşternuturile patului masiv, partea de jos a trupului i se crispă dureros. „În sfârşit se afla acolo unde îi era locul - în patul lui"
Caroline simţi cu val de aer rece străbătându-i trupul prin cămăşuţa subţire de pânză cu care era îmbrăcată. Speriată deschise ochii, fixându-şi privirea pe flacăra tremurândă a lumânării care înainta spre ea în tăcere. Teama o făcu să se dezmeticească pe deplin din somnul agitat ce îl avuse, ridicându-se în şezut şi trâgându-şi mai bine pledul peste ea.

— Bună seara, dragă doamnă, o salută Lucas aşezând lumânarea pe un suport din dreptul patului. Sper că mă vei ierta că nu am fost acasă în seara asta pentru a te primi aşa cum se cuvine. Dar vezi tu, nu te aşteptam.

— Te rog să nu iei asta în seamă, domnul meu, sunt perfect conştientă de multitudinea de probleme ce necesită atenţia ta exclusivă. Iar sosirea mea nu are de ce să-ţi provoace uimire, adăugă Caroline încercând să nu ia în seamă frisonul de teamă pe care îl simţea pe şira spinării. Ştiuse că Lucas nu va reacţiona bine la vederea ei, dar de data asta avea să-l facă să o asculte şi mai mult decât atât, să o înţeleagă. Nu degeaba petrecuse atâte ore în legănatul groaznic al trăsurii, măcinată de gânduri și temeri, doar pentru a fi cât mai aproape de soţul ei.

— Uimit? Asta este puţin spus.

— Nu e nevoie să fi sarcastic, ripostă tânăra ridicând fără să vrea tonul. Ştiu că eşti încă supărat pe mine.

— Ai un simţ al observaţiei de invidiat, draga mea soţie.
Caroline înghiţi în sec la remarca soţului ei, mutându-şi privirea pe un punct inexistent aflat pe gulerul halatului lui. Abia atunci observă ţinuta soţului ei, ce-i amintea prea mult de noaptea nunţii. „Oare şi de această dată avea trupul gol pe sub acel halat?"

— Poate ar fi mai bine să discutăm mâine acest aspect, spuse tânăra plină de speranţă.

— Mă tem că nu vom avea răgazul de acum mâine. Vei fi tare ocupată pentru a-ţi face din nou bagajele.

— NU!  Trebuie să înţelegi Lucas odată pentru totdeauna că nu voi rămâne închisă în acea casă, protestă vehement, deşi degetele i se strângeau şi mai tare în jurul aşternuturilor. Am venit aici pentru că sunt hotărâtă să fiu soţia ta în toată puterea cuvântului.