Când inima dictează

~ Capitolul 5 ~

Doar foșnetul produs de rochia Carolinei mai spărgea tăcerea apăsătoare ce îi invaluise. Poteca bătătorită cu pietriș ce șerpuia de-a lungul grădinii, le călăuzi drumul până la conac. Odată ajunși în holul de la intrare, flacăra tremurândă a lumânării suspendată deasupra ușii se stinse în bătaia ușoară a vântului, lăsând necrutatoarea noapte să învăluiască totul.
Un lacheu îmbracat cu o livrea de modă veche, albastru cu argintiu, şi având pe cap o perucă pudrată, le ieși în întampinare. Părea puțin uimit la vederea celor doi la o ora atât de târzie, însă nu schiță decât o simplă plecăciune.

— Te rog să îi spui doamnei Bryce, să îi pregătească o camera domnișoarei Dorring, îi ceru Lucas. Aceasta își va petrece noaptea aici.

— Am înţeles, domnule, îi zise lacheul şi se grăbi să-i îndeplineasca ordinele.
Caroline care stătea în spatele lui Lucas, rămase cu gura căscată la cuvintele acestui, nevenindu-i să creadă că luase această hotărâre fără să o consulte. Deși era epuizată, iar picioarele dureros de umflate protestau la fiecare pas, nu îl putea lasă să o comande că pe o marionetă sau mai rău, ca pe ceva ce îi aparținea de drept. Nemaistând pe gânduri, se postă în fața acestui în clipa când păși spre intrarea în bibliotecă.

— Ce încercați să faceți domnule?

— Vreau să întru în biblioteca, spuse Lucas pe un ton ce trăda nepăsare, ocolind-o și deschizând masivă ușă a încăperii.

— Nu cred că sunteți într-atât de orb încât să nu-mi înțelegeți întrebarea, spuse tânăra postându-se în față șemineului și încolăcindu-și brațele tremurânde pe piept.
Expresia dură apărută pe chipul contelui, în clipă când o privi, o făcu să-și înghită nodul din gât, odată cu cuvintele usturătoare ce îi stăruiau pe buze. Ar fi vrut ca podeaua să se deschidă sub ea și să o înghită cu totul, însă relitatea era mult mai dureroasă decât visarea. Încercă să-și mențină judecata limpede, lundu-și privirea de pe fața bărbatului ce o privea intens, examinând-o din cap până-n vârful picioarelor până când obrajii îi deveniră roşii ca focul.

— A fost o nesăbuință din partea dumitale să te plimbi la o asemenea ora!
Cuvintele dure bubuiră în tăcerea apăsătoare ce se lăsase de la ultimele vorbe ale Carolinei. Ochii ei albăștri, limpezi, dar ostili, întalniră privirea lui dură și neînduplecată. Îl măsură tăcută o vreme, apoi îi șopti cu cel mai mare calm de care era în stare.

— Nu cred că acest subiect are mai multă valoare față de faptul că hotărârea dumitale nesăbuită m-a adus în această casă, la o asemenea ora, spuse apăsat Caroline.

— Chiar credeți asta cu-adevărat?

— Da, bineînteles!

— Presupun că trebuie să vă cred pe cuvânt, rosti el fără grabă. Nu încape nici o îndoială că nu aveți nici cel mai mic gram de încredere în mine, întrucât credeți că o noapte petrecută împreună sub același acoperiș vă va face o pradă ușoară a bârfelor nemiloase, mai ales dacă amândoi vom știi că absolute nimic nu s-a întâmplat, sau mă înșel? întrebă fără să o scape din ochi, acoperind doar din câțiva pași distanță ce îi despărțea. Zgomotul cizmelor înalte era înăbușit de covorul gros, lăsând să se instaleze din nou o tăcere apăsătoare.
Gâtlejul Carolinei se contracta complet în clipă în care el se opri la numai câțiva centimetri în față ei. Era mult mai înalt decât ea, așa că trebui să-și dea capul pe spate pentru a-l privi, însă avu nevoie de un curaj imens pentru a face acest lucru, dar știa instinctiv că ar fi fost în dezavantajul ei dacă i-ar fi arătat că se teme de el. Falsul ei curaj se evaporă în clipă în care el ridică mâna, întinzand-o spre ea, și mângâindu-i firele rebele desprinse din coc. Printr-un act de voință, nu se înfioră în față degetelor lui. Schimbarea bruscă a purtării contelui o uimea, dându-i o stare nemaitraita până atunci. Fiecare celulă a trupului ei ardea de dorința nelămurită de a se apropia cât mai mult de acel bărbat care o tulbură îngrozitor. Deși numai gândul îi era o barieră, încerca să-și stăpânească tremurul și vocea neauzita a fiecărei părți a corpului ce îl chema să o atingă cât mai intim. Câteva clipe, timpul înceta să mai existe.Ochii de culoarea cerului întunecat se întalnira cu cei limpezi şi cinismul primilor fu înlocuit de uimire. Capul lui Luacs coborî spre al Carolinei imperceptibil. Timp de o fracţiune de secundă totul în jur dispăru. Buzele ei umede se departara din proprie voință, lăsând respirația precipitată să se strecoare printre ele, încălzindu-i față lui Lucas.
Pleoapele închise, zbătându-se neîncetat din cauza simtirilor necontrolate, îl făcu să nu mai reziste. Scoțând un geamăt de neputință, își încolăci brațele în jurul taliei ei. Degetele Carolinei se odihnira fără conștientizare pe pieptul lui, lăsându-și unghile să se afunde în țesătură moale a cămășii. Mirosul lui, o combinație de piele, colonie și căldură masculină o ameți că o băutură și se pomeni cuibărindu-se mai mult la pieptul lui.

— Desfă-ți buzele pentru mine, îi ceru Lucas blând.

Caroline se supuse instinctiv. Fără să o prevină, limba lui pătrunsese cu putere în interiorul gurii ei, gustându-i nectarul dulce. Șocul o făcu să gâfâie și să se tragă înapoi. Brusc deveni conștientă de bărbăția lui, lipită de coapsă ei. Își simți obrajii arzând.
Că prin vis, își ridică genele și privi fața contelui. Căldură și dorința citite cu doar câteva momente în urmă în ochii lui, erau acum înlocuite de o răceală acută, combinată cu batjocora.
Ultima constatare o făcu să-și plece ochii, rușinată de capitularea ei și de simțămintele ce încă îi făceau trupul să pulseze dureros. Din câțiva pași ajunse la ușa și apasă fără zgomot clanța, care cedă sub presiune mâinii ei, lăsând-o să părăsească încăperea cu singurul gram de mândrie ce îi mai rămăsese.

***

Lacrimile fierbinți ce i se rostogoleau din ochi pe obrajii palizi, nu îi dădeau pace. Oare plângea pentru că o sărutase atât de jignitor sau pentru că ea îi răspunsese cu atâta abandon? Pentru că încetase să o mai sărute? Întrebările se îmbulzeau în mintea ei, și pentru nici una nu avea răspuns.
   Furioasă pentru importanta ce i-o dădu momentului, se dezlipi de perete și o apucă pe holul care ducea spre camera de zi, făcându-și rochia să se lovească violent de picioare. Odată închisă ușa în urmă ei, răsuci cu un mic protesc cheia în broască. Își simți picioarele grele când se urcă pe fotoliul tras lângă șemineul, în care mai ardea câțiva bușteni. Razele plapânde ale flăcărilor și trosnetul lemnelor îi dădea o moleșeală binecuvântată, făcând-o să conștientizeze oboseală resimțită după acea seară, dar și epuizarea psihică. Ar fi vrut să-și facă mintea să se împotrivească gândurilor venite că o avalanșă, însă îi era imposibil. Își îngropa față în pernă pe care o ținea în brațe și gemu la amintirea limbii lui catifelate și iscoditoare, învăluindu-i interiorul gurii, în timp ce puternicele mâini îi stăruiau pe mijloc, mângâind și dezmierdând pielea ce tânjea înnebunită după atingeri intime. Ar fi vrut să i se fi împotrivit. Ce gândise? Nimic! Tocmai asta era problema. Când brațele lui o incon­juraseră, încălzind-o, încetase să mai gandească. Lăsase frâu liber simțurilor. Fusese atât de blând, aproape iubitor, până îi citi pe chip batjocora, batjocoră față de ea, față de capitularea ei.
   Cu un ultim gând limpede, își închise ochii, nemailăsând pleoapele grele să tânjească după binefăcătorul întuneric, al uitării, păcii, liniștii și seninătății.

                                   ***

   Furios pe ieșirea sa, și urându-se pentru suferință pe care cu siguranță că i-o produsese, dădu pe gât nenumărate pahare de whisky, lăsând băutura chihlimbară și tare să-i amorțească simțurile. Când hotarî că băuse destul, își lasă pașii să-l călăuzească spre dormitor, rezistând cu greu imbolului de a află unde se refugiase Caroline.
   Nu o putea speria mai mult decât era deja. Nici măcar nu avusese nevoie de cuvinte ca să o facă să plece cu lacrimi în ochi, ce amenințau să îi se rostogolească pe obrajii palizi în orice moment. Delicatele mâini îi tremurară ușor când atinsese clanța ușii, însă ieși cu capul sus, din păcate evitând să-l privească în ochi. Simțea o durere surdă macinandu-i sufletul. Se blestama pentru nesăbuita hotărâre de a o săruta, deși ochii senini cu care îl privise și buzele umede, întredeschise, cereau alarmate să fie dezmierdate de gură lui. De cum îi atinsese interiorul dulce al gurii, simți cum este inundat de o dulceta divină. Mâinile îi cereau frenetic să atingă pielea albă ca marmura ce era ascunsă sub bucățile fine de material. Era perfectă, mult prea perfectă, însă nu o putea avea decât pentru unicul scop ce îl posedase de când se știa.
   Un geamăt prelung îi scapă din străfundul sufletului în clipă când se bagă în așternuturile mult prea reci și goale ale patului, închizând ochii și rugându-se la o soarta mai ușoară.