Cartierul crimei...(+18)

33

Mana lui dreapta imi atingea chipul, iar degetul sau mare imi mangaia obrazul in cel mai intim mod. Senzatia de caldura imi cuprinde tot corpul iar mintea nu era de partea mea. Incercam sa imi dau seama ca nu e bine ce facem, ca un astfel de sarut doar ar complica situatia, dar pur si simplu nu pot sa ma indepartez de el. Dupa multe secunde, se despartim din cauza aerului ce era al naibii de putin si insuficient in acel moment. Amandoi tragem puternic aer in piept si respiram greoi, de parca am participat la vreo cursa.

-Ma bucur ca am trecut si peste asta, il aud spunand. Stiam ca nu e ceva chiar atat de rau incat sa nu poata fi rezolvat. Cuvintele lui seci m-au adus pur si simplu cu picioarle pe pamant. Ma indepartez numaidecat de el,de parca atingera lui m-ar fi ars, ceea ce nu era prea departe de adevar, doar ca durerea cauzata de arsura era inlocuita de placere.

-Doamne...tu...Nu inteleg cum de poti fii asa! Cum de...cum...cum reusesti, huh? Izbucnesc eu, revenindu-mi complet.

-La ce te referi, iubire? Intreaba el nedumerit.

-La idiotenia de care dai dovada! Eu chiar am fost dezamagita de tine si am suferit! Iar tu tragi usurat aer in piept, spunand ca nu e ceva asa de rau? Ca nu a fost cine stie ce? Tip, parca pe masura ce rosteam cuvintele dandu-mi seama de nervii ce imi erau in crestere.

-Haide, iubire...nu am folosit chiar cuvintele astea, doar ai auzit.

-Te rog sa iesi afara. Spun sec.

-Nu poti sa-mi ceri una ca asta. Nu pot pleca. Am venit sa te aduc acasa. Sa iti spun ce rau imi pare pentru ce am facut.

-Da, Adam, am observat ce rau iti pare.

-Imi era asa de dor de tine, nici nu ai idee ce mult imi doream sa te sarut. Nu mai fii incapatanata si accepta-ma asa cum sunt.

-Asa cum esti? Si tu cum crezi ca esti?

-Sunt...cu capul in nori, poate, si nu imi dau mereu seama ca am facut o tampenie, dar te iubesc si putem trece peste lucruri marunte. Spune, apoi imi arata un zambet.

-Lucruri marunte? Cum naiba crezi ca inselatul poate fi un lucru marunt?! Spun eu pe acelasi ton pe care l-am folosit de cand a venit.

-Iubito, nu te-am inselat. Nu eram oficial impreuna, deci ca am fost cu fata aia...

Pentru numele Lui Dumnezeu! Parca vorbeam o alta limba! El pur si simplu nu intelege nimic din ce se petrece!

-Ah...ok. Foarte bine. Nu eram impreuna. Nici acum nu suntem, din cate stiu eu, asa ca nu imi spune iubire sau in orice alt fel, nu incerca sa ma mai amagesti cu vorbe si te rog sa pleci din casa asta.

-Nu plec pana nu...

-Adam, dupa tot ce mi-ai spus pana acum, mi-am dat semaa ca eu nu insemn cu adevarat ceva pentru tine. Cu siguranta te-ai simtit ciudat dupa ce am plecat nu pentru ca ti-ar fi dor de mine sau pentru ca m-ai iubi. Ci te simteai doar jignit ca am plecat fara sa te anunt, fara sa stii tu.

-Cum poti sa zici una ca asta? tocmai ti-am marturisit ca te iubesc!

-Adam , eu cred ca sunt la fel de trecatoare in viata ta, cum este si va fi orice fata sau femeie. Esti prea egoist si dificil pentru a putea sa-ti pese si de altcineva. Eu nu vreau un iubit care sa se iubeasca mai mult pe sine decat pe mine sau pe viitoarea posibila familie a noastra. Cu sigurata eu nu sunt fata de care poti profita doar cand ai chef si apoi sa pleci.Si tu cu siguranta nu esti baiatul care poate sa imi dea siguranta si stabilitatea dupa care tanjesc. Deci, pentru ultima data, te rog sa pleci.

De data asta, Adam parea cu adevarat ranit. De parca abia acum m-a auzit cu adevarat si a inteles pe ce planeta e. Ii vad ochii cazandu-i in pamant, iar dupa cateva minute de liniste totala, se intoarce si pleaca, lasandu-ma singura.