Cartierul crimei...(+18)

Capitolul 11 - De ce esti in stare.

-Kara, te rog sa te linistesti. Stii ca te iubesc si de asta am facut-o. Imi spune tata calm, cand eu sunt in stare sa omor pe oricine imi iasa in cale din cauza nervilor.

-Tata, ma descurc si singura!

-Nu mai tipa la mine, Kara!  Imi spune tata, enervandu-se putin.

-Dar ma descurc!  Replic eu.

-Stiu , scumpo.

-Atunci de ce nu ai incredere in mine? De ce mi-ai lua un gardian sau ce-o fi el?  Sunt mare si-mi pot purta singura de grija!

-Am incredere in tine. Serios ca am. Nu am incredere in ceilalti. Mai ales ca am observat ca prietenul tau din copilarie e aici. De asta iti spun sa stai departe de el, Kara. E un baiat problema. A ajuns aici din niste motive si nu cred ca sunt inofensive. Deci, te rog stai dep... Incearca el sa spuna, dar il intrerup :

-Ce te face sa crezi ca vreau sa stau in preajma lui?  De ce? Nu am nicio legatura cu el!  Tip eu.

-Poate tu nu ai nicio treaba cu el, dar el are cu tine! Spune tata, desfacandu-si nasturele de la sacou. Tu nu esti asa cum este el, tu esti...

-Cum sunt,  huh?  Cum crezi ca sunt?  De ce crezi ca sunt asa diferita de el?  Ce te face sa crezi asta?

-Comportamentul tau,  educatia...

-Halal educatie!  Murmur eu nervoasa, ridicandu-ma de pe canapea si iesind ca un vartej pe usa.

  Ies in curtea scolii de corectie, dar nu era nimeni afara. Cred ca au un program strict si nu iasa afara cand vor. 
Evident ca au program. Sunt la scoala de corectie, nu intr-o statiune de relaxare.

  Ma duc grabita spre usa institutiei ce domneste uriasa la destul de mare distanta de cladirea in sine.

O sa plec de aici. Chiar daca nu pentru totdeauna, vreau sa-i demonstrez lui tata ca ma descurc si singura si nu am nevoie de gorile dupa mine.

Ma uit in urma mea si observ cu bucurie ca 'gardianul' meu, nu se tine dupa mine. Cred ca tata i-a spus sa ma lase cateva momente singura. Si bine-a facut.

-Buna ziua, as vrea sa ies putin. Imi deschideti usa sa...Incep eu sa ii spun celui ce pazeste poarta si are grija sa nu iasa nimeni sau sa intre, fara permisiune. Un barbat in varsta, cu burta si ce poarta o sapca ce pare sa-i fie mica.

-Da, sigur. Si eu sunt Rihanna. Sterge-o de aici, fetito, pana nu ma enervez si-mi sun colegii sa le spun ca unul dintre derbedei a scapat. Spune el aspru, calcandu-ma pe bataturi.

-Eu chiar...

-Cara-te!  Se rasteste la mine, apoi intra in cabina ce controleaza deschiderea si inchiderea usii.

Imi dau ochii peste cap si ma intorc pe calcaie, dezamagita fiind, dar dau nas in nas cu Adam si alti baieti, prieteni de-ai lui.

-Oh,ce faci printesica?  Intreaba el chicotind si venind in fata mea.

-Stii ceva? N-am chef de tine, asa ca lasa-ma-n pace!  Tip eu, iar ranjetul lui se mareste.

-Asculta, papusa. Observ ca nu esti in apele tale, si banuiesc si de ce. Banuiesc, de asemenea, si ca ai vrut sa pleci de aici, dar nu l-ai induplecat pe Ian, portarul. De aceea, iti propun ceva. Eu si baietii vrem sa iesim pentru cateva ore, ce zici, vi cu noi?

-Poftim? Ai innebunit?  Cum sa pleci?  Dar pe mine nu ma lasa sa plec, iar asta e un fel de inchisoare, nu ai putea sa 'iesi ' cu baietii. 

-Te-am intrebat daca vi cu noi. Daca vrei sa-i demonstrezi tatalui tau de ce esti in stare.

Buna! Scuze de greseli! :)