Cartierul crimei...(+18)

Capitolul 25- Wes

-Imposibil! Nu poate face asta! Te-a adus aici, acum sa își asume faptele! Doamne, e un idiot! Exclama prietena mea foarte nervoasa.
-Stiu,Han, dar nu am ce sa fac . Se pare ca mi-a luat si bilet. A vorbit cu Mătușa mea, Giorgia... Totul e deja aranjat si nu cred ca are nevoie de acordul sau aprobarea mea. Zic eu, oftând.
-Deci, nu voi permite asta! Ne cunoaștem de puțin timp, dar sa știi, fato, ca te plac. Si, crede-ma, e ceva ciudat. Nu o sa las pe nimeni sa schimbe asta! Zice si se ridica convinsă, iar eu izbucnesc in ras . Serios? "Fato"?
-Unde mergi? Strig după ea.
-O sa afli! Striga înapoi si ma face curioasa de următoarea ei boacănă.

Hanna P.O.V.
La auzul cuvintelor ei am avut un șoc. Nu poate sa facă ce vrea tatăl ei! Bine, nu contează ca e director sau tatăl ei... Trebuie sa tine cont si de decizia Karei!
Ma ridic si ma duc in trombă , deci cu greu , la ultima mea speranța . Pff... Nici nu vreau sa recunosc după ca am făcut asta, gândesc eu, intrând in clădirea băieților .
-Ce faci aici? Aud vocea gardianului de la usa.
-Il caut pe... Încep eu, dar nu termin, căci ma întrerupe.
-Toti băieții sunt afara . Pe teren sau in clase. Zice sec, iar eu ies fără sa mai zic ceva.

Kara P.O.V.
Stăteam pe banca, când o umbra ma înghite cu totul. Deschid ochii si vad in fata mea stand un băiat. Când il privesc mai bine, imi dau seama ca e prietenul lui Adam, cu care își bate mereu joc de alții. Sunt mai mult decât surprinsă sa-l vad aici.
-Buna. Ce faci? Zice, si fără sa ma întrebe, se aseară.
-Da, poți lua loc... Murmur eu, privindu-l.
-Ai zis ceva?
-Doar te-am salutat, mint eu, zâmbind.
-Ce zi frumoasa! Spune, privind cerul.
-Era... Imi dau eu ochii peste cap.
-Vorbesc serios.
-Si eu, spun sec.
-Ești cam încăpățânată, știai? Zice el, chicotind.
-Ești cam nașpa, știai?
-Auch... Asta mi-a rănit inima...zice, râzând.
-Aia mică si neagră? Ma strâmb eu.
-Ești adorabila, spune. Ce-ai zice de niște înghețată?
-Înghețata? Aici? Acum? Întreb eu, ochii dându-mi de gol bucuria.
-Stiu câteva lucruri si oameni, așa ca... Da, înghețată. Îți place?
-Mai intrebi? Cui nu ii place? Zic eu, ridicându-ma de pe banca.

Hanna P.O.V.

-Trebuie sa vorbim. Zic sec, punându-ma in fata lui.
-Tu si cu mine? Întreaba el, chicotind.
-Adam, vorbesc serios. E ceva serios, ce sunt sigura ca te-ar interesa. Mai spun, privindu-l, cu mâinile in Șold.
-Nu cred ca exista nimic ce m-ar interesa si ar putea ieși din gura ta. Bine, poate doar un lucru... Zice, apoi imi face cu ochiul, râzând cu gura pana la urechi.
-Nu sunt interesată. Zic sec.
-Ești sigura? E o șansa unica. Zice, apoi toți izbucnesc in râsete. Ma enervez si plec, fără sa-l mai rog nimic.

Kara P.O.V.

-Oh, Doamne! E super!
-Stiu, iubesc ciocolata, zice Wes.
-Si eu! E geniala! Spun, chicotind.
-Exact. Ma aproba el, râzând.
-Ești sigur ca nu am făcut ceva prea rău? Întreb eu, îngrijorată pentru ca am intrat in Bucătărie pe ascuns si am "împrumutat" înghețată. Deși Wes a lăsat in locul ei câțiva dolari, doar pentru ca eu am bolborosit asta cam mult.
-Sigur. Nu o sa-i simtă lipsa. Săptămana viitoare trebuie sa mai venim, o sa aducă înghețată de biscuiți. Zice el, zâmbind.
-Ah... Nu cred ca o sa mai pot.
-De ce? E geniala si aia, sa știi! O sa-ți placa, spune, făcând cu ochiul.
-Nu ma îndoiesc, doar ca nu o sa mai fiu aici săptămana viitoare.
-Adică? Abia ce ai venit aici. Nu-mi spune ca tatăl tău s-a saturat deja de noi.
-Nu e asta, nu te bucura. Tata rămâne, doar eu plec. Ma întorc acasa.
-Nu poți sa faci asta! Îți place aici, așa-i? Întreaba el, încruntat.
-Da, am cunoscut oameni de treaba. Si nu ma pot întoarce așa, dintr-odată... E ciudat.
-Nu o sa pleci. Zice Wes sigur pe el. Cu el ce mai e? De când ii pasa de mine? Înghețată a fost ceva ok, simplu, dar acum, care e problema lui ca plec? E un idiot, deci, nu vreau sa am de-aface cu el.