Cartierul crimei...(+18)

Capitolul19-E aici, in birou.

Heeeei ! Ce mai faceti? Sper ca bine...Am scris asta la inceput pentru a atrage atentia voastra. Cred ca a facut-o :))   Deci...Cum nu scriu prea des, rau lucru, nu sunt sigura daca la cartea asta a fost o parte in care Kara , cred, se suparase pe Adam caci a aflat de o posibila casatorie si chestii de-astea cu fiica sefului sau. Daca am sarit peste cateva idi sau am facut greseli, sa-mi spuneti. Revin la ele. Si mi-e prea lene sa citesc de la inceput cartea :)) Multumeeeesc mult de tot! Sunteti cei mai tari. :**

-Asa a spus? Intreaba confuz Bob, bodyguardul meu. Il privesc serioasa, apoi spun :

-Da. Normal. Am vrut sa merg eu, dar acel tip de pastile sunt doar in oras. Iar cum e seara, mi-a spus sa-ti spun tie. Nu puteam sa astept pana maine, am nevoie de ele acum. Acesta ma priveste putin, apoi zice :

-O sa ma duc sa vorbesc cu el, apoi...Incepe el, dar eu i-o tai, panicata :

-Nuuu! Am vorbit eu deja cu el, iar acum e ocupat. 

-Ocupat? Dar e deja seara.

-Stiu, dar...unul dintre copiii de aici are cateva probleme. O cearta apoi ceva bataie, din cate am inteles. Tata e foarte suparat si obosit. Nu cred ca vrei sa-l vezi nervos. Face groaznic.Daca afla ca nu vrei sa faci ce a spus el, poate...

-Da,a i dreptate. Ma intorc in cateva ore, orasul e destul de departe, zice el, ridicandu-se de pe scaunul din fata usii mele si pleaca, lasandu-ma fericita in pragul usii. Ce plan perfect! Trebuia sa scap doar de Bob, ca sa pot cotrobai in biroul tatalui meu.

Cobor scarile de urgenta ale profesorilor si a personalului, fiind constienta ca scarile principale sunt pline de paznici. Ca orice colt al scolii asteia, de altfel, mai putin scara de urgente, folosita in caz...de urgente,logic. 

Ajung in fata directiunii, biroul tatalui meu, apoi apas pe clanta si observ ca e inchisa usa.

-La dracu...Murmur, apoi ma departez de usa, si privesc in spate sa vad daca e cineva. Nimeni pe holul micut de aici, dar nu pot sa fac prea multa galagie si sa sparg usa. Asta s-ar auzi peste tot. Iar paznicii ar fi aici in cateva minute...Iar o usa sparta, ami ales a directiunii, nu va trece neobservata de dimineata. Nu de catre tata. Asta e clar. 

Ma uit pe panoul de pe peretele alaturat, panoul cu chei, in speranta ca voi gasi si cheile de la usa biroului. Dar pentru numele Lui Dumnezeu, sunt zeci de chei aici! Observ eu, tragand aer in piept. Citesc hiecare placuta de deasupra fiecarei chei, pana ajung sa turbez. Si sa gasesc si cheia pe care o cautam! Pff.

Ma aplec spre gaura cheii, pentru a reusi s-o nimeresc in bezna asta, apoi o rasucesc de doua ori, deblocand intr-un final usa. Apas usor pe manerul ei, apoi deschid usa si ma strecor inauntru. Fac cativa pasi, apoi inainte sa ma lovesc zdravan de birou, ma opresc si privesc inapoi. Nimeni.

Ma duc in fata biroului si deschid primul sertar, fara prea mult noroc, caci desi aici a fost cand tata mi-a aratat dosarul, acum nu mai e. Dar trebuie sa-l gasesc. Inchid primul sertar, apoi il deschid pe al doilea, constatand ca in el se afla cateva hartii albe si cateva pixuri. Ajung la al treilea sertar. Prind de maner si trag, dar nu se deschide.

-Cheie? Din nou?! Murmur, lovind cu palma biroul maro. Ma ridic si observ sacoul lui tata pe cuierul de langa usa. Bag mana in buzunarul drept, unde nu gasesc decat o batista, apoi in cel in cel stang, unde gasesc un manunchi de chei. 

Incerc cateva chei, iar a 4-a deschide secretosul sertar, singurul inchis cu cheie, dintre toate. Trag de sertar, lasand la iveala alta hartogaraie si un dosar. Bingo! Il iau si vad ca pe el scrie Adam...Dar nu apuc sa citesc si restul de pe coperta, caci pe hol se aud pasi si voci, semn ca cineva urmeaza sa intre in birou. 

-Oh Doamne, oh Doamne...murmur, apoi fara sa gandesc mai mult, ma bag sub birou, multumind cerului ca e destul loc acolo si pare o ascunzatoare destul de buna. In incapere se face lumina, apoi aud vocea tatalui meu :

-Dosarul e aici, in birou.