Midnight Danger

6. Petrecere

Ochii verzi ai lui Harry mă privesc demonic. Liam are fața ușor umflată, iar restul se uită curioși. Prietenii mei se uită dezamăgiți. Îmi dau ochii peste cap. Eu trebuie să mulțumesc pe toată lumea!

- N-ai vrea să fii majoretă, Hayley? Ți s-ar potrivi, îmi zice Leo, un fotbalist.

- Nu, nu e genul meu.

- Ar trebui să te mai gândeşti, ai fi grozavă pentru echipă, mă sfătuiește Felix.

- O să văd, ridic din umeri, deşi răspunsul e clar negativ şi va rămâne aşa.

La masa celor cinci, le zăresc pe Sierra şi Helena. Ce drăguț, şi-au găsit fufe să-i satisfacă diseară.

- Pastele astea sunt nasoale, se strâmbă Bolton, alt fotbalist. Spuneți-mi o persoană în care să le arunc, că tot am deja detenție pe restul lunii ăsteia.

Privirea mea se duce instinctiv spre cele două târfe, după care mă întorc spre Bolton, ridicând sugestiv din sprânceană.

- Alea sunt perfecte, constată acesta, luându-şi farfuria şi ridicându-se.

Se îndreaptă spre ele şi aruncă pastele spre Sierra, dar aceasta o trage pe Helena în fața ei, făcând-o țintă. Toată lumea râde, cu excepția celor cinci şi a mea. Credeam că mă voi amuza, dar nu. Poate pentru că mi-e milă de ea, nu ştiu. Mă ridic robotic atunci când Harry se pune nervos în fața lui Bolton, cu pumnul în aer. Mă bag între ei şi prind pumnul lui Harry în mâinile mele, oprindu-l.

- Ce naiba, Hayley! spune.

- Eu l-am pus, recunosc.

Nu am să îl bag pe Bolton în probleme. Deși el e în ultimul an, cei cinci sunt mai puternici. Pe deasupra, au şi arme.

- E frumos din partea ta? mă întreabă, arătând spre Helena care e plină de sos şi plânge.

Mă holbez la ea, iar mila de mai devreme se evaporă. Zâmbesc satisfăcută şi realizez că şi-o caută de ceva vreme. Multă lume zice că răzbunarea nu e calea şi nu te face să te simți mai bine. Însă, eu o consider satisfăcătoare. Bumerangul se întoarce mereu, iar prin răzbunare doar grăbeşti lucrurile.

- Sunt mândră, îi fac cu ochiul.

- N-ar trebui!

- De ce? Nu mai poți să i-o tragi dacă e plină de paste? spun tare, făcând spectatorii să râdă.

- Da! țipă nervos. Ai uitat cine face regulile şi trebuie să îți reamintesc?!

Mă îndrept spre urechea lui şi îi soptesc:

- N-am uitat. Eu sunt cea care face regulile, cu asta părăsesc cantina sub privirile tuturor.

Restul zilei trece neaşteptat de repede şi fără alte incidente. Ies din liceu şi mă îndrept spre poartă, unde mă așteaptă Francisco încruntat. Trec pe lângă el, ignorandu-l. Oftează şi mă urmează în tăcere.

***

Privesc rochia turcoaz ce stă pe patul meu alături de platformele de aceeaşi culoare. E o rochie relativ simplă, obişnuită, dar mama ține morțiş să o port. Am o oră să mă pregătesc pentru petrecerea aia stupidă de afaceri, dar mi-ar ajunge şi zece minute.

Azi n-am fost la liceu. De ce să mă duc pentru două ore amărâte? În schimb, Francisco mi-a dus el formularul. Mi-am dat seama de asta când nu l-am mai găsit pe birou. Tot azi, i-am făcut o mică vizită lui Samuel. M-am certat cu el până şi-a cerut scuze că a făcut pact cu cei cinci.