Iarăși tu? (Colaborare)

Capitolul 10

          La cafeneaua Lá Nicolle, situată în cartierul Brooklyn este liniște. O liniște chiar prea bizară dacă ar fi să ne luăm după aglomerația și vociferația de pe timpul săptămânii.

           Fiind surprinsă și ea de pustiul din jurul clădirii, Natalie iese din mașină. Încuie portierele acesteia printr-o simplă apăsare de buton și își răsucește capul spre cafenea.

          În interiorul cafenelei nu este ceva nou față de ieri dimineață. Scaunele și mesele stau la fel de aranjate precum le lăsase Natalie împreună cu Amanda. Femeia ocolește mesele și merge țintă în biroul șefului său. Ciocăne de două ori în ușa acestuia și intră de îndată ce primise aprobarea de a o face.

        George privește melancolic pe fereastra ce duce în grădina cu trandafiri din spatele cafenelei. Mereu l-au relaxat florile, mai ales trandafirii galbeni. Pur și simplu îi adoră. Îmbrăcat în veșnicul său costum de un negru spălăcit, cu sacoul descheiat, bărbatul nu se întoarce cu fața spre Natalie nici măcar când aceasta închise ușa  în urma sa.

—Ia loc, îi cere bărbatul fără să se întoarcă. Stăpână pe situație cum este mereu, Natalie execută ordinul și ocupă scaunul liber din dreptul biroului. Speră să nu o pună să muncească în singura sa zi liberă din săptămână. Nu ar fi corect.

          George oftează și se răsucește cu fața spre ea. O analizează scurt, apoi se așează pe scaunul rotabil dintr-un material moale, aflat în spatele biroului.

—Ți-am mai vorbit despre actele cafenelei până acum, nu-i așa?

          Bruneta cade un moment pe gânduri, dar aprobă printr-o înclinare  al capului atunci când își amintește momentul.

          George deși vrea să arate tuturor cât de responsabil și ordonat este, nu reușește să o  facă  fără puțin ajutor. Hârtiile îi stau tot timpul aruncate pe birou și niciodată nu reușești să pleci din biroul său fără să calci cu talpa papucului pe un pix rătăcit pe podea.

—Firește că ți-am vorbit, pufnește ironic, doar ești singura persoană de încredere ce are cât de cât habar despre porcăriile astea, indică spre teancul de hârtii aruncate într-un capăt al biroului.

—Cu ce te pot ajuta, George?

        Relația celor doi este foarte strânsă. Niciodată bărbatul șaten cu ochi verzi nu a considerat-o pe Natalie o simplă angajată, al cărui loc este în spatele tejghelei. Se cunosc de foarte mulți ani, iar diferența de vârstă nu i-a făcut să se înțeleagă altfel decât bine.

—Natalie, săptămâna aceasta are loc o ședință de dezbateri, dar și o programare foarte importantă la  cea mai bună firmă de arhitectură. Nu voi putea ajunge în ambele locuri și am nevoie de o altă persoană mai pricepută în domeniu să meargă în locul meu.

          Bruneta mai cade un moment pe gânduri, rozându-și nervoasă buza inferioară. Înțelege unde bate George. Profită din plin de studiile pe care  le încheiase cu câteva luni în urmă și îi cere ajutorul. L-ar refuza dacă nu ar ține atât de mult la el.

—Bine, oftează resemnată. Când va avea loc ședința?

—Problema nu stă așa, Natalie. Eu voi fi acela ce va merge la întâlnirea de afaceri! Iar tu vei merge la firma de arhitectură pentru a discuta cu directorul despre un contract important cafenelei.

           Natalie se încruntă ușor, încercând să își amintească despre ce firmă de arhitectură vorbește șeful ei. Singura firmă cu care cafeneaua a colaborat până acum s-a desființat pe motiv că nu au suficient personal, așa că nu înțelege despre cine poate fi vorba.