Capitolul 4

3.7K 264 35
                                    

          Mângâierea ușoară și nevinovată pe care Chris i-o oferă soției sale este zadarnică. Daiane este atât de tristă încât nu se poate opri din plâns. Lacrimile sărate i-au întins pe obraji în jos rimelul și creionul negru de la ochi. Buzele îi tremură considerabil, iar suspinele parcă se înțesesc.

—Daiane, te-a sunat cineva de acasă? întreabă acesta cu speranța de a afla vreo informație, cât de mică ar fi ea.

          Femeia își ridică privirea spre el și aprobă printr-un semn al capului.

—M-a sunat tata! Trebuie să îl înmormântăm, Chris! Nu putem să îl lăsăm așa!

          Alte șiroaie de lacrimi încep să-i alunece pe obraji. Bărbatul nu mai înțelege absolut nimic. Cert este că cineva a murit. Dar cine? Bănuiește că este cineva foarte important din moment ce Daiane nu poate nici să-i explice despre întâmplarea nefericită.

         Tatăl ei nu putea fi, din moment ce, cu el vorbise la telefon. Mamă nu mai are de la vârsta de șapte ani. Iar alte rude foarte apropiate nu știe să aibă.

—Totul va fi bine, încearcă acesta să o liniștească mângâindu-i părul.

—Dar tata nu vrea să îl înmormânteze, începe aceasta iar și mai revoltată. Cum poate fi atât de insensibil? Ne întoarcem noi acasă pentru a ne ocupa de formalități!

         Se vedea clar cine dădea regulile în familia aceasta abia înfințată. Chris îi prinde fața în palmele sale mari obligând-o să îl privească în ochi.

—Dacă este cineva important ție, normal că ne întoarcem cu primul avion.

         Un micuț zâmbet încolțește pe chipul palid al brunetei.

—A fost cineva foarte iubit de toată lumea, spune printr-un oftat, așezându-și capul pe pieptul soțului său.

—Cum s-a întâmplat?

          Chris nu putea pricepe de ce tocmai tatăl fetei, ce are atâția bani încât nu are nici ce face cu ei, nu vrea să se ocupe de o amărâtă de înmormântare. Până la urmă este vorba despre cineva ,,iubit de toată lumea".

—L-a prins pisica vecinului.

          Bărbatul se încruntă neînțelegând ce vrea să spună Daiane.

—Cine a murit? O întreabă foarte curios.

—Paco, papagalul meu!

          Parcă întregul sânge i se scurse din obraji, iar buzele i se strâng într-o linie fermă. Inspiră zgomotos tot aerul din plămâni.

          Trebuia să se gândească căci Daiane nu poate lua măcar odată lucrurile în serios. Pentru un amărât de papagal a făcut tot ,,circul" ăsta? Se întreba în gând frământânduși nervos mâinile.

—Paco? Serios, Daiane?

          Vocea îi era dură, dar cu un strop de amuzament în ea. E adevărat că familia Atween deține... Adică deținea o frumoasă pasăre cu pene verzi și gheare foarte ascuțite, însă ciocul acela cârn nu putea să tacă niciodată!

          Reușea să facă o zarvă infernală în sufrageria în care era închis. Christopher profita din plin de momentul în care nu era nimeni prin preajmă și zgâlțâia furios colivia în care, pasărea stătea. Înjura printre dinți când aceasta nu se oprea din a scoate aceleași sunete ciudate și foarte ascuțite pe ciocul cârn și o lăsa baltă.

          Nu voia să îi arate Daianei cât de mult se bucură de moartea animalului, însă nici la consolări nu se pricepe.

—Deci ne întoarcem acasă, da? Continuă aceasta ștergându-și obrajii de lacrimi. Christopher se încruntă câteva momente ca apoi să se ridice de pe salteaua moale a patului.

—Eu propun să încetezi cu aceste aberații și să mergem pe plajă! Nu știu de tine, dar acela este singurul loc în care mi-aș dori să fiu acum! Și la naiba, este luna noastră de miere! Nu putem să o lăsăm pur și simplu baltă din cauza lui Paco!

          Daiane îl privise în tot acest timp fix în ochi, ca în cele din urmă să cedeze.

          Jumătate de oră mai târziu, cei doi și-au făcut apariția pe plaja extrem de aglomerată. În timp ce soția sa caută două șezlonguri cât mai apropiate pe care să se așeze, Chris o urmează tăcut cu gândurile în altă parte.

—AU!

         Ca și trezit din starea de visare, Chris realizează că se ciocnise de un corp micuț.

         Imediat după icnirea străinei iritată, aceasta se dezichilibrează, urmând ca brațele lui Christophor să-i mai ofere un ultim sprijin, făcând ca impactul cu nisipul fierbinte să nu mai aibă loc.

        După ce se redepun ambii pe propriile picioare, au răgaz să se privească doar pentru a-și da seama că nu e pentru prima oară când se întâlnesc într-o singură zi.

—Iarăși tu?!

     Exclamă ambii la unison privindu-se încruntați. Deși sperau să nu se mai întâlnească vreodată, e clar că cineva acolo sus ține morțiș să le ofere celor doi doar întâlniri neprevăzute!

Iarăși tu? (Colaborare)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum