Iarăși tu? (Colaborare)

Capitolul 17

           Încă surprinsă de această întâlnire, Natalie abandonează morcovii înapoi în cutia de carton din care îi luase și își strânge mama în brațe. Este nevoită să își îndrepte foarte bine spatele pentru ca brațele să i se încolăcească strâns în jurul gâtului mamei sale și să o poată săruta pe obraji.

—Mamă, m-ai speriat, șoptește Natalie.

          Femeia chicotește ușor și își strânge fiica în brațe. I-a fost foarte dor de ea, iar această revedere a bucurat-o nespus de mult.

—Ești tu mult prea fricoasă, i-o întoarce mama ei. Probabil încă ai dormii cu spaimă de umbrele nopții dacă nu l-ai avea pe Andrew alături de tine.

          Cassandra chicotește, însă Natalie devine dintr-o dată serioasă. Simpla aducere în discuție al lui Andrew, amețind-o.

          Se desprind din îmbrățișare, iar Natalie zâmbește mai mult forțat pentru a nu își îngrijora mama cu problemele sale în dragoste.

—Umbrele nopții mi se vor părea înspăimântătoare indiferent de vârstă, declară cu convingere.

—Nu și atunci când noaptea te vei afla în brațele celui iubit. Atunci nu trebuie să îți mai fie frică de nimic.

          Ai rămas la fel de siropoasă mamă, dar ce frumos ar fi ca vorbele tale să fie adevărate, gândi melancolică șatena. Se mulțumi însă să-i mai acorde o îmbrățișare strânsă mamei sale, spunându-și că poate are dreptate. Păcat că ea nu a avut parte de o iubire așa cum există în basme. O dragoste în care fluturașii să își facă de cap în stomacul ei, iar mintea să îi fie vraiște. Nu știe cum este să adormi și să te trezești cu cineva în minte și să speri că te vei trezi lângă el în pat.

—Tata ce mai face?

—E bine, Cassandra zâmbește cu gura până la urechi. Tot întreabă de tine. Nu ne-ai mai vizitat în ultima perioadă și ești palidă, te simți bine? Este totul în regulă?

          Natalie zâmbește timid. I-a fost foarte dor de mama ei și îi este și de Roger, tatăl ei. Chiar foarte mult.

—Sunt bine mamă, serios. Nu am prea dormit în ultimele nopți, atâta tot.

          Cu toate că șatena încearcă să își liniștească mama, aceasta nu se lasă atât de ușor înduplecată. Cu toată palma, aceasta îi verifică temperatura fiicei sale, sperând ca totul să fie bine, iar singurul ei copil să nu se fi îmbolnăvit.

—Arzi puțin, bombăne.

—Sigur e de la vremea de afară, se apără Natalie. Ai văzut ce cald este? Parcă ne-am afla într-un vulcan!

—Prea bine.

          Natalie răsuflă ușurată și este recunoscătoare căci mama sa nu făcuse din țânțar armăsar și nu a obligat-o să meargă cu ea la medic. Și așa are programul destul de încărcat.

          Telefonul începe să îi vibreze în buzunar, ceea ce înseamnă că cineva o caută. Șatena se dă un pas în spate și privește spre ecranul acestuia, iar figura i se schimbă radical când chipul palid al lui Andrew îi apare.

          Răspunde, aruncându-i o privire pe furiș Cassandrei.

—Alo?

—Bună, iubito, ce faci? Unde ești?

          Glasul iubitului ei este foarte vesel și plin de viață.

—Bună, răspunde fără vlagă. Sunt la cumpărături, tu ce faci?