Iarăși tu? (Colaborare)

Capitolul 12

          Vântul torid adie ușor, iar razele aurii emană căldură spre Pământ. Christopher privește absent pe fereastra companiei inspirând și expirând lent aerul din încăpere.

          Își terminase treaba cu câteva minute în urmă. Tot ce mai avea de făcut era să discute cu Leonardo în legătură cu acei muncitori ce urmează să fie trimiși câțiva kilometri până la plajă. Cabanele acelea nu se vor construi de unele singure.

          Sunetul provenit de la telefon îi atrage atenția și îl face să iasă din starea de visare. Inspirând adânc aerul călduț din încăpere, prinde mobilul între degete și răspunde fără să privească spre ecranul acestuia. Un glas pițigăiat se face auzit, iar brunetul face o grimașă pentru a descifra ce vrea de fapt femeia să spună.

—Sunt gata. Când dorești să mergem, mă găsești în recepție.

—Ok strâng  aici, apoi cobor la tine.

          Cu un mic zâmbet în colțurile buzelor, brunetul încheie apelul și își vâră mobilul în buzunar. Vestea că Katherina este pregătită să bea o cafea cu el îl bucură nespus. Cei doi s-au înțeles întotdeauna bine ca și colegi de serviciu, iar imaginea din fața lui l-a terifiat. Nu trebuia să fie vreun atotștiutor ca să-și dea seama căci Katherina avea o rană pe obraz, exact sub ochiul stâng. Asta îl intrigă cel mai mult și este pornit să afle mult mai multe detalii cu privire la acest subiect.

          Energic,  prinde între degete hârtiile de pe birou. Le așează mai bine una peste alta și părăsește încăperea. Salută politicos fiecare angajat pe lângă care trece, iar pașii siguri îl conduc spre recepție. O surprinde pe Katherina vorbind la telefon. Tonul îi tremură ușor,  iar mușchii corpului suplu tresar ușor. Păcat că nu pot auzi foarte bine ce spune,  gândește Chris privindu-i lung spatele. Femeia încheie într-un final apelul și își vâră telefonul în buzunar. Trage adânc aer în piept pentru a se calma după conversația aprinsă cu iubitul ei. Sângele îi clocotește în vene, dar se liniștește într-o mică sau mare măsură vrând să nu-i dea de înțeles ceva greșit colegului ei,  Chris.

—Putem să mergem?

     Chris își drege glasul, iar Kate tresare ușor. Chicotește în urma gestului său deloc subtil și încearcă să-i ofere bărbatului din fața ei un zâmbet. Îi ieșise mai mult o strâmbătură, dar nu asta contează acum.

—Sigur că da, glasul i se înviorase ușor. Mașina mea sau a ta?

—Din moment ce eu ți-am oferit această ieșire,  mă declar răspunzător de a te duce, apoi readuce aici în siguranță,  brunetul ridică o mână ca și cum ceea ce rostise ar fi o promisiune.

—Mă las pe mână ta atunci,  chicotește Kate și își strecoară un braț pe după cel gros al bărbatului fermecător din fața ei. Își potrivesc pașii unul pe lângă altul și înaintează spre parcare.

          Aerul călduț de afară le întorc șuvițele de păr și le șifonează hainele. Pantalonii albaștrii-închis de stofă și cămașa albă pe care Chris le-a onorat să le poarte în această zi frumoasă de vară îi vin ca turnate. Este și normal ca un tânăr afacerist de douăzeci și șase de ani să arate bine.

         Spre deosebire de el,  Katherina poartă o rochie vaporoasă și lungă până la genunchi. Nu îi scoate bustul în evidență, însă abdomenul nu mai este la fel de plat precum în tinerețe. La cei treizeci și doi de ani,  bruneta se poate considera o femeie trecută prin cele mai aprige încercări.

—Ce mai face Eugen? Întreabă Chris după ce aceștia și-au ocupa locurile din mașină. Aerul condiționat turuie ușor, iar motorul mașinii le crează ambilor un masaj bine venit.