Capitolul 19

1.9K 113 15
                                    

               La auzul acestui nume, Natalie  nu poate să își abțină un oftat. Nu îi vine să creadă ce aude. În mintea ei se leagă anumite lucruri și la urmă își dă seama că acest copil din fața casei ei este chiar copilul femeii ce a murit de curând chiar la cafeneaua unde lucrează ea.

         Tot felul de întrebări i se perindă acum prin minte. Oare cine are acum grijă de copil? Cum se descurcă, cum a trecut peste moartea mamei lui? Oare e bine?
La insistențele mamei sale, aceasta a traversat strada, iar acum stă indecisă în dreptul ușii din lemn al vecinilor și nu știe dacă ar trebui să intre sau să o ia la fugă până Cassandra îl convinse pe băiețel să lase pentru câteva minute joaca și să le invite înăuntru.

—Scuză-ne că te întrerupem de la joacă, Eugen.

          Băiatul îi zâmbește Cassandrei și face un semn rapid cu mâna, dându-i de înțeles că nu este nicio problemă.

—Oricum nu era nimic interesant. Roberto încasează toate golurile și echipa mea pierde.

          Atât Cassandra, cât și Natalie chicotesc în urma tonului nonșalant folosit de băiat. S-ar amuza copios pe seama lui dacă mila nu le-ar întuneca gândirea. Imediat ce Natalie i-a povestit mamei sale incidentul de la cafenea, sub atenția maximă a celor doi bărbați, au venit direct aici. Sunt conștiente că nu mai au ce face, dar cel puțin pot să le ofere un sprijin moral bătrânei și copilului.

          Andrew a rămas uimit auzind povestea înfiorătoare, dar a încercat pe cât posibil să îi fie alături iubitei sale. A strâns-o în brațe și i-a șoptit vorbe încurajatorii, mângâindu-i blând părul.

          Dar cu toate astea, Natalie și-a luat inima în dinți și a venit la doamna Adams. Speră doar ca dânsa să o primească.

—Bunico!

          Eugen țipă cuvântul cu atât de multă iubire, încât Natalie îl privește o clipă surprinsă, apoi zâmbește văzându-l pe băiat prinzându-se de fusta plină cu făină a bătrânei. Femeia mai în vârstă zâmbește timid, apoi își răsucește privirea spre cele două femei din fața casei ei. O recunoaște pe Cassandra, dar și pe tânăra frumoasă ce o însoțește. Cum ar putea să nu își amintească de micuța Natalie? Nu a mai văzut-o trecând pe aici de foarte mult timp,  în schimb, îi place foarte mult cum părul lung, șaten îi este strâns într-o împletitură exact pe gustul ei, iar tenul palid nu pare să fie acoperit de niciun coș.

—Bună ziua, Cassandra preia cuvântul. Ne pare rău de deranj...

—Bună, Cassandra, o întrerupe bătrâna cu veșnica sa voce joasă și calmă. Nu stați afară, vă rog, intrați!

          Cassandra își îmdeamnă fiica să o ia înainte spre intrarea în casă. Bătrâna dispăruse într-o încăpere alăturată, așa că Eugen este acela ce le poftește pe cele două spre canapeaua din sufragerie. Le zâmbește politicos, apoi merge să își ajute bunica imediat ce o zărește cu o tavă în mâini. O preia el și își servește musafirii.

—Natalie, tu ești? O întreabă bătrâna ușor buimacă.

          Nu o mai văzuse pe Natalie de aproape de foarte multă vreme, dar i se pare că s-a făcut și mai frumoasă decât înainte.

          Fata zâmbește, etalându-și gropițele din obraji.

—Da, eu sunt.

—Mai dorești un pahar? Îi face semn spre paharul acum gol din mâinile ei. Nici nu și-a dat seama că băuse toată limonada rece. Probabil din cauza emoțiilor.

—Nu, mulțumesc. Cine este în această fotografie? Întreabă fata, oprindu-și privirea pe fotografia din rama de pe măsuța din sticlă.

          Femeia își îndreaptă atenția asupra fiicei sale. Kate este aceea ce se află în fotografie, ținându-l în brațe pe Eugen. Chiar dacă au fost vecine, Kate nu o cunoștea pe Natalie și invers. Kate avea treizeci și doi de ani și călătorea foarte mult alături de soțul și copilul ei, așa că nu au avut răgaz să se cunoască în mod direct. Se știau doar din poveștile părinților lor.

—Este mami, răspunde Eugen. Nu-i așa că era frumoasă? A murit acum ceva timp.

          Natalie își strânge buzele într-o linie fină.

—Da, era foarte frumoasă. Îmi pare foarte rău.

—Așa e viața, vorbește bătrâna cu tristețe. A murit la cafeneaua La Nicolle, din cauza unui infarct.

—Știu, am fost de față. Lucrez ca și chelneriță acolo.

          Bătrâna o privește cu ochi mijiți.

—Eugen, își răsucește aceasta privirea spre nepotul ei. Du-te și spală-te pe mâini. Vom lua cina imediat.

           Băiatul ezită o clipă, dar în cele din urmă își ascultă bunica. Bătrâna voia să rămână singură cu cele două femei. Avea multe întrebări de pus.

—Dacă ai fost de față, înseamnă că știi cum a fost situația. Christopher și cei de la morgă nu m-au lămurit prea bine.

—Da, am fost de față, răspunde fata cu ezitare. Dar nu pot explica exact ce anume s-a întâmplat. Când ne-am întors în local, Kate pur și simplu nu mai avea suflu.

          Bătrâna oftează.

—A mai avut probleme cu inima, dar nu aș fi crezut că va muri așa.

          Și exact așa era. Kate nu se afla la prima intervenție medicală. S-a mai confruntat cu două infarcturi, dar a scăpat cu bine.

—Dar, continuă tot bătrâna, în ultimul timp era mult mai stresată, îngrijorată și retrasă. Se vedea că o macină ceva. Soțul ei a murit în urmă cu doi ani, iar ea s-a confruntat cu toate problemele legate de Eugen și nu numai. În utlimele luni, constrânsă de probleme, s-a înhăitat cu un vagabond și... A venit vânătă acasă.

          Natalie primește un mesaj, e de la Andrew. Spune că Roger, tatăl ei le așteaptă la cină. Îi mai spune  că îi este foame, încheind cu un ,,te iubesc".

***

Am început să lucrez la o comedie. Sper să vă placă ,,Doar....şapte"!!!!

Iarăși tu? (Colaborare)Where stories live. Discover now