Amintiri depuse pe un jurământ

Capitolul 12

Perspectiva lui Yeri

Aranjez gulerul cămășii care mă sufocă de ceva vreme. În sala de așteptare e foarte cald, mai ales că mai multe domnișoare frumos îmbrăcate și pregătite pentru interviu sunt prezente pentru o șansă de a lucra la departamentul Relații cu clienții. Cei drept, concurența e foarte mare pentru un singur loc disponibil. Deși le înțeleg într-un fel fiindcă acest departament aparține uneia dintre cele mai mari companii de marketing din Seoul, cu o reputație bună în toată Coreea de Sud. Știind că șansele mele de a intra sunt foarte mici, totuși acceptasem propunerea și ajutorul lui Minhyuk, însă la momentul respectiv tot ce îmi dorisem era să-l omor într-un pahar cu apă.

Minhyuk se întinde până la scaunul de lângă cel al șoferului, luând o mapă maronie, pe care mi-l înmânează. Refuz să îl accept, fiind sceptică în privința lui, însă el îmi aruncă materialul în brațe.

-În el se află câteva acte de la un departament de relații vânzător-client al unei mari companii de construcții din Seoul. Mă înștiințează prin aceste informații, iar cu o sprânceană ridicată îmi liniștesc curiozitatea.

-Care companie?

-Go Factory. Vine răspunsul lui simplu și la obiect. Au un loc disponibil, având în vedere că cea care o părăsise, renunțase la locul de muncă pentru a da naștere unui copil și a se ocupa de familie. Am o cunoștiință la departament, care e la direcțiune și ți-am trimis CV-ul. M-ai face fericit dacă te-ai duce la interviul care va avea loc mâine la ora 12:00.

Analizând un pic situația și facând comparație între variante, pe urmă cântărind soluțiile pe care le am la dispoziție, îmi măsor bine în minte ce o să zic și care sunt consecințele deciziei.

-O să mă duc. Cu acest răspuns, buzele lui se curbează într-un zâmbet dezvăluind fericirea lui. Însă nu mă duc pentru tine, ci pentru familia mea, dacă acesta e o șansă să-i ajut, atunci sunt dispusă să o fac.

-Mă bucur atâta timp cât știu că mergi. Adaugă la final, cu tot același zâmbet satisfăcut pe față.

Și chiar avusese dreptate legat de companie și de departament. La început eram speriată fiindcă departamentul se află în clădirea centrală al companiei principale și fusese un șoc pentru mine, având în vedere că până acum lucrasem în cartiere și în magazine mici. Însă eram dispusă să o fac și să-mi ajut părinții și mai ales să mă ajut pe mine, să depășesc această boală. Așa că toată seara fusesem trează doar pentru a verifica documentele și pentru a mă informa de condițiile companiei și de posibilitățile pe care le oferă angajaților. Trecând cu greu peste interviu și făcând față cu dificultate întrebărilor puse din cauza emoțiilor și temerilor, acum doar aștept în fața biroului alături de alte fete în așteptarea unui răspuns. Având în vedere că nu sunt printre cele care au fost refuzate la momentul interviului, pot să expir ușurată fiindcă mai am șanse, dar nu vreau să îmi fac iluzii.

După alte câteva minute lungi și chinuitoare, se deschide ușa biroului, ieșind secretara. Aceasta își aranjează sacoul maroniu ce îmbrățișează rochia albă cu diferite modele florale care scoate în evidență aura tinerească a vârstei ei reale, apoi se uită peste câteva hârtii, la sfârșit anunțul venind:

-Domnișoarea Lee Yeri este acceptată să lucreze la departamentul de Relații cu clienții, restul pot pleca acasă! Ne pare rău că nu ați fost confirmate pentru acest job! Sperăm că veți reuși să vă găsiți un alt loc de muncă. Se aud oftaturi urmate de șușoteli pe care eram sigură că sunt adresate mie, însă ignorându-le îmi îndrept atenția către secretara din fața mea.