Amintiri depuse pe un jurământ

Capitolul 8

Perspectiva lui Yeri

Razele jucăușe ale soarelui dansează pe obrajii mei trezindu-mă din coșmar. În liceu, uram când eram trezită de lumina soarelui, dar în ultimul timp îi sunt recunoscătoare fiindcă mă scoate din întuneric. Îmi deschid ochii și în raza mea vizuală apare dormitorul meu alb, îmbrăcat în lumina dimineții, dezvăluind acțiunile mele de seara trecută. Când ajunsesem ieri acasă, fără să zic ceva părinților, intrasem în dormitor și încuiasem și ușa. Eram singură cu gândurile mele și eram foarte nervoasă, iar cuvintele lui Minhyuk se făceau auzite ca un ecou în mintea mea. Eram disperată și voiam să fac acele voci să tacă, așa că începusem să arunc tot în jurul meu, să sparg tot ce apucasem.

Mă ridic de pe podea, un val de amorțeală trecând prin spatele meu, din cauza poziție inconfortabile în care adormisem. Îmi scot un pulovăr și o pereche pantaloni de trening din dulap, pe care nu le aruncasem și erau în stare bună și îmi scot telefonul din încărcător verificând notificările, erau doar câteva de la Instagram. Ies din dormitor și nările îmi sunt invadate de un miros plăcut de zahăr vanilat și cremă de ciocolată. Probabil mama face din nou clătite cu ciocolată. Intru în baie și mă dezbrac de hainele transpirate și urât mirositoare, după care intru în cabina de duș. Dau drumul la apă rece, trezindu-mi corpul obosit și dezmorțindu-mi mușchii până acesta începe să se încălzească. Petrecând 20 de minute în duș, timp în care mă spălasem din cap până în picioare, ies din cabină și mă îmbrac cu hainele alese, îmi piaptăn părul și mă spăl pe dinți. Îmi scutur puțin capul ca să alung imaginile de ieri din mintea mea și ies din baie cu o stare fresh. Mă îndrept spre bucătărie, puțin dezamăgită fiindcă mirosul acela delicios se estompase și se simte foarte vag.

Intrată în bucătărie sunt întâmpinată de un Jooheon cu gura plină de ciocolată și astupată de clătite pe care încerca să le înghită în timp ce forțează un salut. Mă ia râsul la imaginea din fața mea, Jooheon deși arăta copilăros și dezgustător, era prea drăguț. Ia un șervețel care era în fața lui și se șterge de ciocolată, iar eu mă duc spre dulap să iau o farfurie. Mama și tata mă salută și se întorc la șoptit, pe care o făceau chiar și atunci când intrasem în bucătărie. Nu știu despre ce vorbeau, dar șușoteau foarte aprins, de parcă se certau încet. Mă așez lângă Jooheon și mă întind spre tava cu clătitele luând două, iar Minhyuk îmi dă borcanul cu dulceața maronie și cuțitul pe care îl scapă, acesta căzând pe podea cu un sunet zgârietor. Se scuză și se întinde să îl ridice, însă din neatenție dă cu capul de marginea mesei.

-Jooheon, ești bine? Te-ai lovit rău? Îl întreb, examinând rana de la cap, care pare a nu fi gravă.

-Nu e nimic. Doar nu am fost atent! Spune și se apleacă după cuțit pe care îl șterge cu un șervețel curat. Poftim, acum îl poți folosi. Mă informă după care se întoarce spre farfuria lui.

Jooheon, de obicei e agitat, asta e felul lui de a fi, însă pare că azi e ceva mai grav, având în vedere că deși e impulsiv și neîndemânatic în mod normal, totuși azi pare a fi mult prea pierdut în gândurile sale.

-Jooheon! E totul în regulă? Decid să-l întreb deși nu mă aștept la un răspuns de la el.

-Da, de ce n-ar fi? Chiar dacă nu îmi convine răspunsul dat, nu vreau să-l sâcâi, la un moment îmi va spune care e problema. Nu îl pot forța. Uneori e mai bine să lași în pace omul singur, decât să te trezești cu certuri.

Mama se duce spre cuier luându-și geaca albă și groasă, iar tata i se alătură punând câteva hârtii în geanta ei. Nu pot citi nicio expresie de pe fața lor, sunt foarte neutrii în dimineața asta, însă nu e o surpriză pentru mine.