Încătușat

2 Privi

     "Lumea este o scenă, iar bărbații și femeile sunt doar actori. Au multe ieșiri și multe intrări. Iar un om poate juca, în timpul lui, mai multe roluri.”

Dar și iubirea poți să o mimezi? Poți să spui că iubești dar în suflet să nu simți nimic? Shakespeare cu siguranță știa ce scrie dar oare este adevărat? Un om poate să fie mai mult actor în propria viață?

     Mă gândesc la acest citat de câteva minute sau ore? Nu mai știu exact de cât timp analizez aceste cuvinte, dar totuși chiar așa o fi? Ăsta să fie adevărul? Tata a fost doar un actor? Și iubirea pe care o avea față de mama era doar un rol pentru el?

     Decid să-mi închid ochii și să mă liniștesc, știu că l-am auzit pe Kol cum spunea că mai avem o jumătate de oră până să ajungem.

   - Mi-a amorțit fundul deja nu mai pot, zice Kol cu o față de zici că s-a bătut cu cineva ore înșir fără pauză.

    - Atâta te-ai mișcat pe scaunul ăla de nu am putut să dorm, îl acuză imediat Finn mai mult adormit decât treaz.

     - Ai sforăit tot drumul te auzeai mai tare decât avionul, mai bine taci.

    - Bine poate am ațipit câteva minute.

    -Câteva? 8 ore ai dormit încontinuu.

     - 8? Zău? Ce zboară timpul, zice Finn cu un zâmbet.

     - Cine este Francesca? Mă uit la Finn și îl întreb.

   - De unde o știi? Mă întreabă acesta imediat.

   - Tot zborul doar de Francesca ai spus și cât de mari are sâni, râde Kol.

   - Deci chiar am dormit, se uită în jos afirmându-și mai mult pentru el decât pentru noi.

    - Acum și eu vreau să o cunosc la câtă descriere i-ai făcut, îi spun fratelui meu geamăn și îl aud pe Kol râzând.

    - Frații, zice încet Finn și după refuză să mai vorbească cu noi.

    Plilotul ne anunță că în 7 minute aterizăm și brusc mă încearcă niște sentimente, nu știu ce sentimente dar ceva simt, nu este teamă dar ceva asemănător este.

     Când ies din avion rămân fără o expresie anume pot spune că este diferit totul și mă gândesc dacă până acum ce am văzut este diferit oare oamenii cum o să fie? Persoana care se numește tata cum este? Nik cum o să fie? Am o grămadă de întrebări și nu știu dacă o să-mi placă răspunsurile.

Scufundată în gândurile mele nu realizez cine este lângă mine numai când văd o mână mișcându-se în față mea și abia după îl văd pe Finn cum se uită insistent la mine.

- Pământul către Sara ești cu noi? Mă întreabă acesta.

- Hm, mormăi.

- Lasă-o să analizeze cred că are nevoie, îmi sare în ajutor de undeva Kol, nu știu exact unde este dar nici nu mă chinui să aflu.

   Îmi scot telefonul din buzunar și îi scriu mătușii că am ajuns, aceasta răspunde imediat zicând că este goala casa după ce am plecat și că îi este dor de noi.

Mai scrie un mesaj în care îi face în toate felurile pe bunicul și unchiul că au fost de acord cu plecarea. Încerc să o liniștesc dar tresar când aud un clanson de mașină. Îmi ridic privirea și văd ferrari ul de culoarea roșie a fratelui meu.

     - Haideți putori ce sunteți mai repede, țipă Finn iar abia după realizez ca Kol, este fix lângă mine.

     - Kol? De când ești aici? Îl întreb dupa care îi scriu un, ultim mesaj mătușii.