Două fețe

Capitolul 15

Cobor în stația de autobus, îndreptându-mă spre nisipul ce în ciuda faptului că soarele începe ușor să apună e încă fierbinte.

Aș fi vrut să-mi dau jos papucii din picioare pentru a simți nisipul fin însă nu vreau să mă ard.

Nu prea stiu exact locul în care trebuie să ajung, mă bazez doar pe auzul meu incredibil pentru că aud o muzică puternică undeva la est de mine. Pășesc negrăbindu-mă absolut deloc, privind minunatul peisaj, marea este turcoaz, atât de curată încâ pot să privesc atent fiecare pietricică, briza îmi trece prin păr răvășindu-mi-l ușor, păsările zboară pe deasupra mea, iar oamenii ușor se pregătesc de plecarea spre casele lor sau marea majoritate spre hotelul unde s-au cazat.

Primesc un telefon de la Giulia, aleg să-i răspund imediat.

-Ămmm da?

-Unde eștii? Te așteptăm de ceva timp, petrecerea a început e superr!

Pare fericită.

- Îmi poți trimite locația ta? Mă plimb pe plaja asta de ceva timp și nu vă găsesc, aud vag o muzică ce cred că vine de la petrecera unde vă aflați...

-Cum de nu m-am gândit la asta... îți trimit locația acum! Ne vedem!

-Ne vedem!

Îi închid rapid, uitându-mă la ce mi-a trimis. Se pare că eu și orientarea suntem parelele pentru că e fix în partea opusă direcției pe care am ales-o, minunat!

*

Ajung într-un final la marea petrecere de pe plajă unde muzica este dată la maxim mai că surzindu-te, acompaniată de țipetele adolescenților ce au venit special pentru a se distra în seara asta. Imediat mă lovește un puternic miros de alcool, spre marea mea surprindere nu sunt întâmpinată de fete ci de Josh și Dallas ce mă conduc până la restul găștii.

Normal că Dallas nu s-a abținut și a trebuit să-mi faca niște comentarii..

-Și rochia asta ai furat-o din dulapul bunicătii? Se amuză.

-Tricoul acela l-ai luat de la coșul de gunoi? Îi răspund imediat, tânjind după viitoarea sa replică ce întârzie să apară.

-Oo tu te-..

-Ușurel, calmați-vă! Josh încearcă să aplaneze conflictul.

Nu îi mai ofer nicio atenție lui Dallas, îndreptându-mă spre gașcă.

Cu toții îmi oferă un scurt salut, iar mai apoi mă invită să dansez cu ei.

Nu sunt genul ce adoră să meargă în cluburi, adică deși am locuit in Miami, locul distracției, nu am prea frecventat aceste perteceri niciodată, poate o singură dată de ziua unei prietene, dar nu a fost cine știe ce..

Mă simt rușinată si ne în largul meu în timp ce restul se destrăbălează parcă nepăsându-le de ce zice lumea. Stau cu ei încercând să mă mișc puțin pe melodiile date la maxim dar aleg să mă retrag pe nisipul ce acum s-a transformat în gheață.

Ascult valurile cum se sparg la mal, vântul rece mă face să regret că mi-am lăsat bluzonul acasă. Stau relaxându-mă pe malul mării, chiar dacă la 50 de metri de mine jumătate din tinerii din Miami petrec de parcă asta ar fi ultima zi din viața lor.

Mă blochez  în monentul în care simt o prezență străină în spatele meu, sunetul de pași îmi confirmă suspiciunile.

-Bella? De ce ai fugit de noi?

Mă calmez pentru că vocea calmă e a lui Max, parcă îngrijorat.

-De unde ai dedus tu că am fugit? Mă amuz, zâmbindu-i.