hyunsung & 2min crack au,
în care Hyunjin și Seungmin pierd un pariu și sunt forțați să meargă la sală. în mod surprinzător, revin cu fiecare ocazie, din cauza unor anumite două persoane obsedate de sală, care le atrag atenția; Minho și Jisung.
Nu am știut că e alergic la alune💀 Nu poți da vina pe mine. 10:50
Nici pe MINE De ce totul merge prost când încerc să îl abordez? 10:51✔️
Poate e un semn să...renunți 10:51
Nu pot, încă am o șansă 10:51✔️
Omule, nu cred că ai avut vreodată o șansă 10:51
Ești așa rău :( Îmi ești prieten, ar trebui să mă susții 10:52✔️
Okay bine. De ce nu te duci la el și îl întrebi politicos dacă vrea să iasă la o întâlnire? 10:52
Nu e prea direct? 10:52✔️
Cred că ar prefera mai mult asta, decât toate tehnicile tale eșuate😁 10:53
Crezi? 10:53✔️
E totul sau nimic 10:53
Okay, o să-ți iau sugestia în considerare 10:54✔️
Oh, am ajuns la stația noastră. Deja a coborât 10:55✔️
Trebuie să îl prind din urmă! 10:56✔️
Stai, nu Hyunjin, de ce fugi? 10:56
Încetinește până nu lovești pe cineva! 10:58
CE TOCMAI AI FĂCUT HWANG HYUNJIN!! 11:00
Hyunjin a început să alerge, în ciuda disconfortului pe care îl crea celorlalți studenți din autobuz. Când a ajuns în spatele "victimei" sale, nu a ezitat să strige. "Jisung! Te rog, ieși la o întâlnire cu mine?"
Jisung s-a oprit brusc din mers, întorcându-și puțin capul atunci când și-a auzit numele. Din cauza entuziasmului, picioarele lui Hyunjin nu s-au oprit și, prin urmare, acest fapt a produs inevitabilul. Jisung a căzut pe trotuar, cu Hyunjin deasupra lui.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Tot ceea ce a ieșit din gura lui Jisung a fost: "Tu? Din nou?" Spune, în timp ce oftează exasperat.
Hyunjin și-a ridicat încet capul de la pieptul celuilalt. "Oh...Dumnezeule..."
Jisung și-a dat ochii peste cap, ștergându-se de praf odată ce a reușit să se ridice.
"Îmi pare foarte, foarte rău." Spune Hyunjin, cu ochii în pământ.
Jisung i-a aruncat o privire rece. "De ce continui să-mi faci asta?"
"A fost o greșeală." Răspunde timid, lovind involuntar asfaltul cu vârful piciorului. "Încercam să te prind din urmă și să îți cer o întâlnire—"
Jisung a rămas cu gura larg deschisă preț de câteva secunde, fața lui arătând ca și cum a văzut cel mai horror film existent. "O ce?"
"...O întâlnire." Murmură Hyunjin.
Jisung a pufnit. "Cred că îți bați joc de mine."
Celălalt a rămas tăcut, încă evitând contactul vizual.
În lipsa cuvintelor din partea lui Hyunjin, Jisung a continuat. "Mi-ai ruinat orele de la sală cu prostiile tale, m-am internat la spital pentru că am scăpat o greutate pe picior din cauza ta, aproape că m-ai ucis pentru că mi-ai dat mâncare ce îmi provoacă alergie, iar acum mă zdrobești cu corpul tău. Pentru ce? Să îmi ceri o întâlnire? Am crezut că m-am făcut înțeles de la început. De ce încă mai insiști?"
"Eu—"
"Nu vreau să am de aface cu tine." Spune Jisung cu strictețe.
Cel mai mare a încetat să mai facă orice altă mișcare, cuvintele abia părăsindu-i gura. "Am înțeles...Îmi pare rău pentru problemele pe care...le-am creat."
"Nu mai vorbi cu mine vreodată. Nici nu te apropia de mine." Continuă Jisung.
"Da..."
Jisung i-a aruncat o ultimă privire, înainte să își adune lucrurile de pe jos și să intre pe poarta universității, lăsându-l pe Hyunjin acolo, umilit.
"Hyung!" Strigă Jeongin, fugind către prietenul său care stătea în șezut, pe marginea unei alei. S-a aplecat în fața lui Hyunjin și l-a îmbrățișat strâns. "Te-ai descurcat bine. E okay."
"Mersi, Jeongin." Spune acesta, încercând să schițeze un zâmbet.
Jeongin a oftat la imaginea din fața lui. Foarte rar și-a văzut prietenul atât de descurajat și lipsit de voință. Nu era obișnuit decât cu atitudine sa pozitivă și zâmbetul sincer. Abia atunci și-a dat seama cât de serios era Hyunjin și cât de mult l-a afectat acel refuz.
