keeper | hyunsung & 2min

[17] reject

Minho s-a încruntat, luat prin surprindere de mesajul direct din prăjitura cu răvaș. S-a hotărât să ignore mesajul, având în vedere că aceste bilete nu sunt decât superstiții. Și-a ridicat privirea spre băiatul din fața lui, fără să realizeze că toată pofta de mâncare i-a dispărut, odată ce gândul i-a zburat din nou la cele două bilete de pe marginea scaunului.

Dacă era adevărat? Dacă, într-adevăr, avea să moară singur? Ar trebui să încerce? Dacă Seungmin l-ar respinge? Dar ar face-o indiferent dacă l-ar întreba acum sau mai târziu, nu? Șansele ca sentimentele lui Seungmin să se schimbe pe parcurs erau slabe. Poate că era momentul potrivit să își ia acea greutate de pe suflet? Dacă sfârșește respins acum, sunt șanse să treacă peste mai repede.

Dacă se dovedește că lucrurile nu ies în favoarea lui, poate că așa a fost să fie. Și poate că Seungmin nu este decât cineva peste care trebuie să treacă, pentru a-și găsi persoana cu care să își petreacă restul vieții.

Minho trebuia să își reamintească; oricare avea să fie rezultatul, simplul fapt că a încercat era important.

"Deci," Începe Minho, atrăgând atenția lui Seungmin. "Eu—"

"Felul doi! Poftă bună!" Îl întrerupe o voce. Minho și-a făcut un obiectiv din a demisiona cât mai curând din acel loc. Sau din a-și da dispăruți colegii. Una dintre cele două variante.

Seungmin a mulțumit ospătarului, apoi și-a întors privirea asupra lui Minho. "Da? Continuă."

Cel mai mare a încercat pe cât posibil să evite contactul vizual. "Uh, adevărul este că te plac de ceva timp. Așa că mă întrebam dacă ai vrea să ieși la o întâlnire cu mine." Și-a ținut respirația, anticipând răspunsul celuilalt.

Mâncarea a căzut din bețișoarele lui Seungmin, care îl privea șocat pe Minho. "Huh, ce?"

Minho nu a îndrăznit să își repete cuvintele, dar l-a privit direct în ochi, lipsit de răspunsuri.

Câteva minute de liniște au trecut, mult prea dureroase pentru Minho. "Pe bune? Spune ceva!" Murmură acesta, fără urmă de speranță în voce.

"Uhm...wow." Asta a fost tot ceea ce Seungmin s-a străduit să îi ofere. "Scuze, încă încerc să procesez. Mă placi? Întâlnire? Ce?"

Minho și-a permis din nou să respire, greoi, ce este drept. Poate că ar fi trebuit să își țină gura închisă. Nu știa ce să gândească, ce să spună sau ce să facă.

Seungmin a tras adânc aer în piept, lăsându-și bețișoarele pe masă. "Hyung— Cum să o spun?" Întreabă, sprâncenele sale ușor încruntate. Încă un semn care îl lasă pe Minho să știe că tot ceea ce avea să spună nu era în favoarea lui. "Îmi pare rău, dar sentimentul nu este reciproc." Spune, iar ceva în inima lui Minho parcă s-a schimbat.

"Înțeleg..." Reușește cel mai mare să spună.

Seungmin l-a privit compătimitor. "Îmi pare foarte rău. Nu e ca și cum am pe altcineva. Pur și simplu, nu caut o relație. Asta e tot." Continuă acesta. "Ești o persoană minunată, hyung. Nu o să ai o problemă în a găsi pe cineva mai bun decât mine."

Minho a dat ușor din cap, privind descurajat în altă direcție.

"Dar, dacă vrei, aș iubi să ieșim ca prieteni." Sugerează Seungmin, încercând să destindă atmosfera.

Minho a lăsat să îi scape un râs exagerat de fals, înainte ca fața lui să adopte expresia indiferentă pe care obișnuia să o poarte. "Ar trebui să începem să lucrăm."

Seungmin putea să simtă schimbarea din aer, dar nu voia să recunoască. Se temea că atmosfera dintre ei avea să devină și mai inconfortabilă decât era deja, așa că a fost de acord să înceapă să lucreze la proiect.

Când ceasul a lovit ora 21:30, restaurantul era lipsit de clienți. Minho s-a ridicat pentru a-și întinde mușchii, încordați după trei ore pe care le-a petrecut lucrând la proiect.

"Oh, cred că Chan a închis deja." Spune Minho, observând cum un angajat curăța podeaua.

"Cred că ar trebui să plec, atunci." Spune Seungmin, deja strângându-și lucrurile.

"Chan îmi lasă de obicei mâncare pentru acasă. Vrei să îi cer o porție în plus pentru tine?" Întreabă Minho.

"Serios?" Seungmin a zâmbit, după ce Minho a dat pozitiv din cap. "Da, dacă nu e prea mult."

♡♡♡♡