keeper | hyunsung & 2min

[22] life is great again

"Ah, viața e minunată." Răsuflă Jisung ușurat, cu un zâmbet atât de larg, pe care nici Minho nu l-a mai văzut vreodată.

"Ești bine dispus, văd." Surâde Minho.

"Elicopterul acela enervant e în altă destinație astăzi, deci bineînțeles."

Minho și-a ridicat o sprânceană. "Elicopterul enervant?"

Fața celui mai tânăr s-a întunecat puțin. "Hwang Hyunjin." Mormăie el. "E atât de enervant, ca un elicopter zgomotos."

"Interesant mod de a-l descrie, având în vedere că tot ceea ce faci toată ziua e să fii gălăgios în urechile mele." Rânjește Minho.

Jisung și-a dat ochii peste cap, împingându-l ușor cu cotul. "Asta e altă poveste." Comentează el. "Viața era mult mai bună înainte ca el să apară. Sper că ceea ce s-a întâmplat mai devreme, îl va face să nu mă mai deranjeze."

"Încă sunt prieten cu Seungmin, deci e inevitabil să îl vezi pe Hyunjin, din când în când."

"Ugh, da. O să îl tolerez, atât timp cât nu îi văd fața în fiecare zi." Spune Jisung, așezându-se pe una dintre băncile din stație, urmat de Minho. "Apropo, ai de gând să rămâi doar prietenul lui Seungmin? Nu faci niciun progres?"

Minho s-a încordat. "Oh..."

"Omule, doar spune-i ce simți. Nu e atât de greu." Îl încurajează Jisung.

Într-un final, Minho a oftat exasperat, privindu-l descurajat. "Jisung, am făcut-o deja."

Ochii celui mai tânăr s-au mărit, expresia feței lui exprimând uimire. "Ce? I-ai spus? Deja? Când? Cum? De ce nu mi-ai spus?"

"Nu am vrut să îți ocup mintea cu așa ceva. După cum vezi, am fost respins, așa că o să trec singur peste asta."

Jisung s-a încruntat. "Hyung, știu că pot deveni puțin irascibil, dar ai fi putut să îmi spui. Sunt cel mai bun prieten al tău și îmi pasă de tine."

"Hah, cred că ai dreptate." Spune celălalt, privind în jos cu un zâmbet fals.

"Îmi pasă de oamenii apropiați mie. Mai ales dacă e vorba de cel mai bun prieten."

"Aww ești așa lipicios, ew." Îl tachinează Minho.

Jisung a strâmbat din nas. "T-taci!" Mormăie, încrucișându-și mâinile și întorcându-și spatele.

Cel mai mare a râs, ridicând defensiv mâinile. "Okay, okay. Mă opresc."

"Nu îmi vine să cred că Seungmin te-a respins, totuși. N-o să mint, credeam că ai toate șansele."

Minho a ridicat din umeri. "Asta este, cred."

"Îmi pare rău." Spune Jisung, cu o urmă de părere de rău în privire. "L-aș învăța o lecție pentru tine, totuși."

"Sigur că ai face-o, Jisung." Spune acesta, fără ca tonul glumeț să îi părăsească vocea. În cele din urmă, a oftat, fața lui adoptând o expresie serioasă. "M-a respins, e adevărat, dar nu e ca și cum este obligat să aibă aceleași sentimente."

"Te comporți destul de matur." Observă Jisung, privindu-l întrebător. "Mă așteptam să ai profilul de Twitter plin de înjurături sau amenințări."

"Nu sunt mereu acel nemernic pus pe glume. Pot să fiu matur, știi?" Îl informează cel mai mare, dându-și ochii peste cap.

"Sigur." Îl tachinează Jisung, rânjind.

Restul zilei a decurs normal, în cea mai mare parte. Dar acum, Minho trebuia să intre pe ușa ultimului său curs - pe care îl împarte cu Seungmin, așa că nu era prea nerăbdător. Încă mai aveau de lucrat la un proiect, însemnând că nu exista vreo cale prin care Minho să îl evite complet.

A luat o gură mare de aer și a deschis ușa sălii de curs. L-a văzut pe Seungmin așezat în locul său obișnuit din față, apoi a pășit în clasă cu greu, luând loc lângă el fără să spună vreun cuvânt. Seungmin a lăsat de înțeles că l-a observat, fapt ce l-a provocat pe Minho să îi ofere un zâmbet forțat. Seungmin i-a urmat gestul, amândoi stând în liniște și așteptând începerea cursului.

Când li s-a permis să lucreze pentru așa zisul proiect, au început să o facă în liniște. Doar sunetul tastelor umplea lipsa de cuvinte dintre ei.

Minho părea să nu își găsească locul în scaun, având în vedere faptul că toți ceilalți colegi vorbeau cu partenerul lor. Și-a mutat privirea din laptop, încercând să tragă cu ochiul la partenerul său. Din păcate, norocul nu a fost de partea lui când a făcut contact vizual cu Seungmin. A înghițit în sec și s-a întors la tastat, obrajii săi căpătând o nuanță roz.

"Mi-am terminat partea." Declară Seungmin, întinzându-și mușchii încordați.

"Și eu sunt aproape gata." Îl informează Minho. A privit în dreapta laptopului, observând că timpul pentru curs a luat sfârșit. "O să îți trimit partea mea mai târziu, când termin."

"Okay. Nu mă deranjează." Aprobă Seungmin, în timp ce amândoi s-au ridicat din locurile lor. Minho a plecat primul, în speranța că poate scăpa de Seungmin cât mai repede posibil. Cumva, celălalt a reușit să îl prindă din urmă. "Spune, hyung, e ok dacă vin cu tine la muncă? Mor de foame, dar am uitat unde se află restaurantul."

Minho s-a întors cu fața spre el, oferindu-i un zâmbet fals. "Sigur."

"Minunat!" Răspunde Seungmin, trăgându-l de încheietură pentru a-l face să se grăbească la stația de autobuz.

♡♡♡♡