hyunsung & 2min crack au,
în care Hyunjin și Seungmin pierd un pariu și sunt forțați să meargă la sală. în mod surprinzător, revin cu fiecare ocazie, din cauza unor anumite două persoane obsedate de sală, care le atrag atenția; Minho și Jisung.
După o încălzire rapidă, Jisung s-a apropiat de greutățile sortate conform dificultății. Involuntar, mâna i s-a mișcat spre cele pe care obișnuia să le folosească mai mereu, doar că, în loc de senzația rece, a simțit complet opusul — o mână moale și caldă.
Jisung și-a retras imediat mâna, privind în sus și întâlnind o pereche de ochi blânzi. A studiat persoana din fața sa preț de câteva secunde, până l-a recunoscut ca fiind băiatul din urmă cu o zi. "Ai nevoie de astea?" Întreabă, nonșalant.
Hyunjin a zâmbit provocator, aplecându-se peste greutățile care îi despărțeau. "Depinde. Tu?"
"Da." Răspunde, trăgând greutățile din mâna celuilalt, înainte să se retragă în direcția opusă.
Hyunjin s-a încruntat puțin, dar a hotărât repede că nu este timp de pierdut. A ales și el două greutăți din grămada existentă, scăpându-le în drumul său pe jos. Incidentul nu a fost trecut cu vederea de către persoanele aflate în sală, care îi aruncau priviri. A decis să ignore alte distrageri și să le ridice, apoi și-a continuat drumul spre Jisung.
Jisung nu făcea decât să ridice greutăți, când a simțit o prezență lângă el. Și-a întors doar puțin capul, pentru a întâlni din nou privirea blândă a băiatului. Cel din urmă zâmbea larg, ridicând (sau încercând) de greutăți în același timp cu Jisung.
"Deci," Începe Hyunjin. "Tu, uh, vii aici des?"
Jisung l-a privit cu coada ochiului pentru o fracțiune de secundă, dar a rămas tăcut și concentrat pe ceea ce făcea.
Hyunjin s-a simțit dezamăgit din cauza lipsei de răspuns. "Cred că da." Spune, înghițind în sec.
Jisung a continuat să rămână tăcut, în timp ce Hyunjin începea să simtă durerea din mâini. Răsufla puternic după fiecare efort pe care îl făcea, pentru a ridica greutățile. "E destul de greu, dar îmi place să mă provoc."
"De fapt, e cea mai ușoară greutate." Comentează Jisung, privind către celelalte greutăți.
"O-oh..." Spune Hyunjin, fața devenindu-i roșie. Faptul că Jisung și-a dat ochii peste cap și a oftat nu era de ajutor.
De cealaltă parte a sălii, Minho și-a oprit activitățile pentru a-și verifica telefonul și pentru a lua o gură de apă. El și Jisung erau înscriși pentru o sesiune privată, alături de un instructor personal, iar timpul să înceapă se apropia.
În timp ce se îndrepta spre camera obișnuită, nu a observat nicio lumină ieșind pe ușă, ceea ce însemna că nici instructorul și nici Jisung nu au ajuns. După ce a deschis lumina din cameră, a fost surprins să vadă un corp care se afla într-un covoraș de yoga. Minho s-a apropiat cu grijă de siluetă și a oftat ușurat când a văzut cine era, de fapt — Seungmin.
A încercat să își rețină râsul care amenința să îi scape, la gândul că cineva chiar a venit la sală doar ca să doarmă. Era prima dată când a văzut sau a auzit de așa ceva.
Oricât de mult și-ar fi dorit să nu îi distrugă somnul liniștit, Minho nu avea de ales, luând în considerare faptul că în câteva minute urma să înceapă o sesiune privată. S-a aplecat lângă cel adormit, privindu-l cu adorație. După ce s-a holbat mai mult decât ar fi trebuit, Minho s-a forțat să îl trezească pe celălalt. Prima încercare a fost să îi miște ușor umărul, dar Seungmin a rămas nederanjat. A încercat din nou, de data aceasta cu puțin mai multă forță. — Tot fără rezultat.
"Seungmin." Spune cel mai mare, trăgând în adevăratul sens al cuvântului de umărul celuilalt. "Kim Seungmin!"
Ochii lui Seungmin s-au deschis brusc, privind direct în ochii celui de deasupra sa. Luat prin surprindere, s-a ridicat fără vreun avertisment, în acel timp capul său lovind bărbia lui Minho.
"Oh, Doamne!" Spune Seungmin, panicat din cauza expresiei îndurerate de pe fața celuilalt. S-a apropiat imediat de el, prinzându-i fața în palme. "Îmi pare rău! Ești bine?" Întreabă, tonul vocii sale plin de îngrijorare. Minho îl privea, cu ochii larg deschiși. Fețele lor erau la doar câțiva centimetri distanță una de cealaltă. "Unde doare?" Continuă Seungmin șirul de întrebări, Minho tresărind ușor când mâna lui a făcut contact cu locul în care se afla lovitura.
Minho a lăsat o tentativă de zâmbet să îi scape, înainte să vorbească. "E okay. N-o să mor din asta."
"Pot merge să caut o farmacie. Nu mă deranjează."
Minho s-a grăbit să refuze. "Am spus că e okay. Serios."
"Mă simt prost, totuși." Insistă Seungmin.
"După cum am spus, sunt bine."
Înainte ca Seungmin să mai poată spună ceva, ușa camerei s-a deschis, iar Jisung alături de un alt bărbat au intrat pe ea. Ochii lui Jisung s-au mărit, la imaginea din fața lui. "Întrerupem ceva?" Întreabă acesta.
Seungmin a observat apropierea dintre el și Minho, așa că s-a îndepărtat repede. "Nu! De fapt, eram pe cale să plec." Spune, ridicându-se și lăsându-se nevăzut în următorul minut.
Jisung s-a apropiat de prietenul său, privindu-l sugestiv. "Ce a fost asta?"
Minho nu a răspuns, ci doar a ridicat o sprânceană în semn de 'ți-am spus eu că o să moară după mine în curând'.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
