Asasin personal (BoyxBoy)

patruzeci și unu

Daniel

Mă trezesc, iar privirea îmi e în ceață, dar am putut vedea tavanul alb. Mă uit în jur, realizând că sunt într-un spital. Deci cineva mă găsise la timp, sunt curios cine e idiotul. Încerc să mă sprijin în mâini, dar simt un disconfor și observ că sunt bandajat. După modul în care îmi arată pandajele, sunt destul de sigur c-am stat câteva zile aici. 

Pe ușă intră Dan, privindu-mă cu un zâmbet imens atunci când mă vede treaz. Închide ușa în urma sa, vine la mine și mă îmbrățișează strâns. 

-N-ai idee cât ne-ai speriat. 

Vorbește cu vocea spartă. Plânge? Se îndepărtează de mine și mă analizează. Se uită la mâinile mele, dând negativ din cap.

-Alex? 

La întrebarea mea, se albește la față, iar zâmbetul, îi dispare. 

-S-a mutat... Din oraș... Doar el. 

Spune, înghițind în sec. 

-Dan...?

-O ceartă mai serioasă... Una care a pus stop la tot. 

Vorbește cu un zâmbet fals pe față. Te rog, nu-mi spune că e din cauza mea.

-Este din cauza...

-Nu... Poate, nu te gândi la asta. Merg să vorbesc cu un doctor. 

Spune și iese din salon. Acel poate spun ca un sigur că da, mă face să mă simt oribil.

Întră un doctor, începe să-mi pună diferite întrebări, de care chiar n-aveam chef, și ajunge la întrebarea care mi-a pus capac.

-De ce ți-ai tăiat venele? 

Întreabă, analizându-mi orice reacție. E și pshiholog în timpul liber?

-Din greșeală. 

Se uită dubios la mine, așa că continui.

-Mă plimbam prin pădure cu un cuțit în caz de orice. Auzisem un sunet ciudat, așa că m-am uitat în jur, dar nimic. Totuși, m-am împiedicat și s-a întâmplat asta.

Vorbesc, prefăcându-mă că mă gândesc la mai multe detalii. Doctorul mă aprobă, crezând ce tocmai am spus.

-Pot pleca acasă?

Îl întreb, acesta dând negativ din cap.

-Nu există o fișă de externare pe propria răspundere? 

Oftează, pleacă din salon, revenind imediat cu foaia despre care ziceam. Îmi spune ce trebuie să fac cu rănile și cum trebuie să le îngrijesc, iar Dan îi confirmă că totul va fi bine. Îmi dă să semnez ceva și după îmi spune că pot pleca acasă. Doctorul iese din salon, rămânând doar cu Dan.

-Minți chiar bine. 

-Nu ca voi. 

Îi răspund, amintindu-mi de ziua în care m-au mințit legat de semnele de pe gât. 

(***)

Dan deschide ușa casei, intrând înăuntru, eu după el. Unchiul apare pe hol, îmbrățisându-mă la rândul său.  L-am văzut pe Ajax, iar inima mi s-a oprit la cât de mult seamănâ cu Vince, sunt gemeni identici până la urmă. 

-Îmi spuneți cât timp am fost În comă?

-Vreo sătămână.

Răspunde unchiul, după mă eliberează, zicându-mi că pot merge în camera mea. 

Trec pe lângă Ajax, salutându-l în treacăt, apoi urc la etaj și intru în camera mea. Răsuflu ușurat când simt patul moale sub mine, dar un lucru nu-mi dă pace. Ajax părea trist, ca și cum ar fi pățit cineva ceva. Îmi caut telefonul, dar realizez că nu-l am. Aud un ciocănit și deschid ușa. 

-Presupun că-l căutai.

Spune Ajax, întinzându-mi telefonul. Îl apuc și-i zâmbesc drept răspuns. Vreau să închid ușa, dar își pune piciorul în ușă, făcându-mă să-l privesc confuz.

-Și asta. O poți deschide sau nu, e alegerea ta. 

Îmi întinde un plic, plecând. Asta a fost dubios. Intru înapoi în camera mea și privesc plicul pe ambele părți, dar nu văd nimic dubios. Îl deschid, iar înăuntru este o hârtie cu un text. Citesc rapid ce scrie, mai ales că a început cu "Dragul meu Jack". Îngheț când citesc cuvântul "otrăvit". Recitesc de mai multe ori fraza, dar e acelaș lucru, nu se schimbă ordinea cuvintelor sau înțelesul acestora. La final s-a semnat cu "Încă te iubesc, al tău Vince". Nu...

Merg la duș, mă schimb în alte haine, îmi iau teelefonul și observ că are baeteria încărcată. Ceva îmi spune că telefonul a stat la Vince și tot el e cel care a venit după mine. Vreau să ies pe ușa de la cameră, dar o încui și sar pe geam. Îl sun pe Max, răsuflând ușurat când îmi răspunde.

-DANIEL! 

Țipă și-l aud pe Wil, venind în grabă.

-A fost vreo petrecerer ceva cu droguri aduse de Xan? 

-A fost una cu vreo două zile înainte de... 

Oftez nervos, realizând care e treaba.

-Bine, mersi. Vin pe la voi mai târziu. 

Aceștia aprobă, închizând apelul. E grav! 

Alerg printre clădiri, încercând să ajung cât de rapid posibil la barul lui Xan. Intru în bar, primind priviri dubioase de la toți. Cineva mă prinde de braț, ridicându-mă în aer.

-Lopez, ce treabă tot ai pe aici? 

Întreabă printre dinți. Îmi dau ochii peste cap și-n câteva secunde este la podea cu câteva oase rupte. Nimeni nu mă mai privește, făcându-mă să râd satisfăcut. Trec pe lângă barban, acesta făcându-și de lucru cu spatele la mine. Bat la ușa lui Xan, primind accesul.

-Pustiule, credeam că ești mort!

Exclamă uimit de prezența mea. Merg la el și-l privesc fix.

-Ai vândut droguri la o petrecere recentă. Acolo a fost Vincent McKay. 

El zâmbește și dă afirmativ din cap. Se lasă pe spătarul scaunului, privindu-mă cu un zâmbet de idioți pe față.

-Cu ce ai contaminat drogurile?

-Știi că nu-ți pot spune asta.

-Atunci dă-mi ceva să combată substanțele. 

Zic printre dinți și scot un teanc de bani. Acesta se uită scurt la bani, numărându-i din privire, apoi aprobă. Pleacă în spate și se întoace cu două seringi. Mă uit suspect la lichidul din acestea, ferind banii de mâinile lui Xan.

-De unde știu că nu e otravă?

El își dă ochii peste cap și-și injectează lichidul dintr-o seringă în vene. Nu pățește nimic. O iau pe cealaltă în mână . Analizez puțin situația și ajung la concluzia că e aceeași substanță. 

-Dacă moare după asta, va trebui să te rogi pentru a mai trăi.

Zic printre dinți și-i arunc teancul pe masă. 

-O plăcere să fac afaceri cu tine, Lopez!

Strigă înainte să ies pe ușă. Trec pe lângă tipul pe care l-am bătut și mă grăbesc să ies din cartierul ăsta. Dacă nu mi-a dat ce trebuie... Va regreta.