Asasin personal (BoyxBoy)

unsprezece

-Zi.

Îl îndemn, iar acesta îmi face semn să mă așez din nou. Mda, n-o să-mi placă ce urmează să-mi spună. Mă uit confuz la Will, iar acesta pare la fel de nedumerit. Deci este doar ideea lui Max. Măcar știu pe cine mă voi enerva.

-Cum îl cheamă?

-Vince.

Îi răspund instant. Ce e cu întrebarea asta?

-Câți ani are?

-22.

Continui să răspund la fel de rapid. Max se uită la Will și după la mine. Pedofilie? Știu deja.

-Ignorăm vârsta cu 6 ani mai mare.

Dau afirmativ din cap.

-De cât timp lucrezi pentru el?

Cine ține contul la zile?

-Mai mult de-o săptămână. 8-9 zile, ceva pe acolo.

Zic și mă uit confuz la amândoi. Ce vrea să afle? Acum pare și Will că înțelege ce are Max în cap. Sunt eu prea prost?

-Cum ai ajuns să lucrezi...

-Răpit de oamenii lui.

Mă simt ca la interogatoriu. Ce naiba? Max mai face un schimb de priviri cu Will și după se uită ciudat la mine. Pentru unii e dubios, pentru mine ceva ce pățesc măcar de două ori pe an.

-O descriere fizică?

Mă uit ciudat la el, dar decid să răspund.

-Aproximativ 1,85, blond, ochii căprui. De obicei îmbrăcat normal... Mult mai normal decât mine. Ce vrei să afli?

Întreb, până la urmă, ceea ce nu înțeleg. Unde, dracu, vrea să ajungă cu asta?

-Răspunzi degajat și fără să te simți speriat doar la simplul gând cu el.

Vorbește parcă singur. Ce înseamnă asta? Nu mă mai afectează astfel de lucruri pentru că am fost destul traumatizat, și ce?

-Pe limba mea?

Le atrag atenția, iar aceștia fac schimb de priviri. Doar nu...

-E posibil să-l placi și tu.

Nu-mi dau seama dacă își bat joc de mine, dar e cea mai bună glumă din lume. Eu? Gay? Hai că râd!

-Băieții, fără supărare, dar v-ați lovit la cap?

Îi întreb pe un ton amuzat, dar îmi piere zâmbetul atunci când le văd fețele serioase. Stai, ei chiar nu glumesc cu asta?

-Jack, doar ține cont de ce ți-am spus.

Mă ridic în picioare și mă duc în fața lor. Ei chiar cred că-i voi crede? Hai, nu zău.

-Stai, stai, stai. Recapitulăm. Voi susțineți că mi-e, cineva care n-a avut niciodată treabă cu vreun băiat, mi-ar putea plăcea de cineva care este răpitor, pedofil, violator și om de afaceri? Vă auziți măcar?

Îi întreb, încă sperând că doar se joacă cu mine. În modul în care am spus-o, sună îngrozitor, dar eu așa văd lucrurile.

-Da. Mă rog, sună oribil, dar chiar pare asta. Nu pari speriat sau traumatizat de cele întâmplate...

Pufnesc pe gură, iar asta îl face să tacă.

-Nu sunt speriat sau traumatizat? Tata m-a violat destul pentru a nu mai arăta astfel de sentimente. Mersi oricum, ne mai auzim.

Spun serios și plec, i-am auzit cum mă strigau, dar nu i-am băgat în seamă. Eu să plac un alt băiat în sensul ăla? E bătaie de joc. Nu se poate să fi trăit o viață în minciună și să nu-mi fi dat seama de asta. Nu sunt chiar atât de prost!

N-am cum să fiu gay! Nu după toate traumele din copilărie și cum am fost nevoit să-mi înec amarul în droguri, alcool și țigări. Nu arăt, dar îmi e groază doar când mă gândesc că pot fi atins în felul ăla.

Iubită n-am avut niciodată, dar nici nu mi-a plăcut de vreo fată... Sau băiat. Tot nu-i ppt crede. Până la urmă, asta e strict părerea lor. Poate fi greșită... Sper să fie așa.

Acum trebuie să mă întorc la el. Minunat! Nu văd de ce n-aș mai lucra pentru Vince. Atâta timp cât a înțeles care este situația și nu se va comporta dubios, e totul în regulă.

(***)

Încep să văd casa, așa că-mi pun mască pe față. Când am plecat n-o aveam pentru că era noapte, dar acum e zi, iar asta înseamnă că pot fi văzut foarte ușor. Intru în cameră pe geam și mă arunc în pat. Proastă mișcare. Încă miroase a el.

Mă duc la duș și răsuflu ușurat că nu-l văd în cameră. Îmi verific telefonul și observ că este ora pentru micul-dejun. Poate ar trebui să mai mănânc și eu câte ceva. Dap, asta ar fi o idee bună.

Merg în camera de mese și mă așez, logic, lângă Vince. Încep să mănânc, atent în 5 părți, dar nu contează. Cineva dă volumul mai tare de la televizor și înghit în sec la auzul vorbelor reporterului.

"Familia Lopez a fost atacă azi-noapte. Nu se cunosc atacatorii, dar nu asta e important. Domul Lopez este în stare gravă la spital și are nevoie de un transplant. Copii săi nu sunt compatibili cu acesta, iar singura sa salvare, după spusele medicilor, este dacă Daniel mai e în viață. Mama sa are un mesaj pentru acesta, în speranța că poate chiar e viu.

-Fiule, te iubim din suflet și te rugăm să te întorci acasă. Tatăl tău are nevoie de tine."

N-am mai suportat și-am închis televizorul. M-am ridicat și am plecat, fără să mă mai uit în spate. Daaaa. Mă iubesc de nu se vede! "Hai puiu lu' mama, de ce te împotrivești violului? Tata îți face un bine" asta înseamnă iubirea? Scutiți-mă!

Trântesc ușa de la cameră și merg la geam. Dacă n-aș ateriza și ivoluntar în picioare, aș sări, dar n-are sens. Mă las ușor în jos și-mi scot o seringă pe care mi-o injectez aproape instant. Îmi aprind și-o țigară, iar asta sper să mă facă să uit. Îmi urăsc viața!