Asasin personal (BoyxBoy)

treizeci și cinci

Azi e externată. De azi mama va sata din nou cu noi. Și-a revenit complet, dar speram să moară. Nu mai vreau s-o văd vreodată, poate doar când mă va implora să n-o omor. 

Văd mașina familiei cum parchează în fața casei, din ea ieșind Alex și mama. Am refuzat s-o văd până azi, deși aș fi vrut s-o ignor pentru o viață. 

Intră amândoi în casă, mama privindu-mă oarercum diferit. Dacă are amnezie... Tot n-o să-mi pese de ea. Se uită la mine cu părere de rău și mă îmbrățișează strâns. Nu e ca prima dată, pot simți că-i pare rău, dar nu mă clintesc din loc.

Dacă ea crede că mă poate recâștiga după atâția ani, se înșală amarnic. Refuz să-i răspund la îmbrățișare și mă îndepărtez de ea. O privesc fără nicun sentiment, îndepărtându-mă din noi atunci când vrea să mă îmbrățișeze.

-Daniel, vreau să mă ierți pentru tot...

-Tu vrei, eu nu.

Zic pe un ton neutru, dar sigur trădez ură. Nu cred că poate să-mi arate ca s-a schimbat, dar nici dacă s-ar fi schimbat, eu n-o mai vreau în viața mea.

-Fiule, mi-am dat seama c-am greșit teribil, o șansă îți cer.

Mă uit la frații mei, dar aceștia nu-mi dau nicio idee legat de ce aș putea face. Par și îngrijorați pentru starea mea acum că mama s-a întors. Trag aer adânc în piept și decid să plec în camera mea.

-NU!

Strig din capul scărilor.

Merg în camera mea, încui ușa și mă arunc în pat. Pornesc serialul pe care l-am început, dar nu mai am chef de nimic.

Ar avea sens să-i mai dau o șansă? Poate chiar îi pare rău, dar asta ar înînsem să nu-mi mai pese de ceea ce mi-a făcut atâția ani.

Opresc filmul, fac un duș, mă îmbrac cu alte haine și cobor la parter. Îi dau mesaj lui Vince că vin la el și ies pe ușă. Am nevoie de-o plimbare, iar drumul până la el este suficient.

(***)

Îl sărut cum nu cred c-am mai făcut-o vreodată și-l strâng puternic în brațe. Îi simt brațele în jurul meu cum mă mângâie pe spate, iar senzația asta îmi place la nebunie.

-Mama a zis că vrea o a doua șansă de la mine. Ce să fac?

Decis să trec la subiect. Îl aud cum oftează și după mâinile sale pe fundul meu, străbătându-l. Îi înconjor bazinul cu picioarele, iar acesta merge până la pat, unde mă lasă ușor jos. Se așează lângă mine, trăgându-mă în brațele sale. Mă așez mai comod în așteptarea unui răspuns din partea sa.

-Tu ai putea s-o ierți?

Vorbește și el. Stau puțin pe gânduri și dau negativ din cap.

-Poate chiar s-a schinbat și puteți lega o relație mamă-fiu, dar nu vreau să-ți faci rău din cauza asta.

Îmi dau ochii peste cap la ultima frază și-mi ridic capul pentru a-l privi. Acesta mă sărută, eu punându-mi capul înapoi.

-Tot nu știu ce să fac.

Mărturisesc și-l aud cum oftează.

Acesta mă dă jos de pe el și se urcă pe mine. Mă sărută pasional, eu adâncindu-l, iar acum limbile noastre dansează în sincron. Îi simt organul cum se freacă de al meu și cum mor pe interior.

-Acum trebuie să mănânci, la fel și eu.

Mă blochez la spusele lui, neștiind dacă e pe bune sau e cu subînțeles. Se uită la erecția mea, la a sa și după se dă de pe mine. Ce-a fost asta? 

-Vince, ești bine? 

Întreb îngrijorat pe faptul că el n-ar fi refuzat o partidă. Pare îngândurat și nu mă privește.

-Vince, dacă am făcut ceva...

-A, nu. Doar mă bucur că suntem într-o relație. 

Spune, forțând un zâmbet. Decid să închei conversația aici, sperând c-o să-mi spună care e problema. Iese din cameră, întorcându-se în câteva minute cu două tăvi de mâncare. Începem să mâncăm, dar nu-mi po lua gândul de la faptul că el ar putea să-mi ascundă ceva. 

-Daniel... Dacă aș greși cu ceva, m-ai ierta? 

Îl privesc dubios după ce spune asta. Îl sărut apăsat și iau o înghițitură de apă.

-Depinde, ai greșit cu ceva? 

Întreb cu speranța să nu fie la ce mă gândesc. Îl văd stresat, trăgând aer adânc în piept.

-Nu, doar era o curiozitate de a mea. 

Dau afirmativ din cap, deși nu-l cred. Nu pare convins nici el de răspunsul meu, așa că încerc să-mi dau seama ce-ar putea fi, dar nimic nu-mi trece prin cap.

-Vince, dacă s-a întâmplat ceva... De orice natură, doar spune. 

El îmi zâmbește și mă îmbățișează.

-Nu s-a întâmplat nimic... Te iubesc. 

Îmi șoptește ultima parte la ueche. Îi răspund la fel, dar îi spun că trebuie să plec acasă. 

Plec cu gândul că mă minte, dar nu înțeleg de ce. Ce-ar fi putut face atât de rău încât să nu-mi poată spună? Merg pe drumul pricipal din pădure, sperând c-o să ajung rapid acasă. Vreau să-mi iau telefonul din buzunar, dar realizez că l-am uitat.

Mă întorc din drum, dar simt că nu trerebuie să fiu văzut. O iau pe altă parte, ajungând în fața aceluiași zid. Urc în liniște deplină, dar mă opesc înainte să pot fi văzut.

-De ce încă ești aici? 

Se aude vocea lui Vince.

-N-o să afle iubitul tău. 

Vorbește un alt bărbat. 

-Deja mă simt vinovat pentru acea noapte.

-Ce nu știe, nu-l poate omorî.

-Dar mor eu.

Nu... Te rog, nu. Mă ridic mai sus pentru a-i privi și îngheț când îi văd, sărutându-se. Intru în cameră și merg după telefonul meu.

-Daniel...?

Îi aud vocea lui Vince.

-Am venit doar după telefon, voi continuați.

Spun cu zâmbetul pe buze și dau să plec, dar îi aud vocea celuilalt.

-Pe bune? Îl laș să te înșele?

Mă întorc spre ei și dau negativ din cap.

-Nu mai are iubit din punctul ăsta. 

Vorbesc serios și sar pe geam, aterizând perfect. Încep să merg direct prin pădure, în ciuda faptului că l-am auzit pe Vince, strigându-mă.