Asasin personal (BoyxBoy)

treizeci și opt

Ajax

Am mai zis că fratele meu e un idiot, dar nu credeam că va deveni unul. Cum l-a putut înșela? E ultimul om și mi-e rușine că mi-e frate, dar nu-l pot alunga și eu din viața mea.

Am fost mereu doar noi doi și ne-am sprijinit orice s-ar fi întâmplat, dar ceva se rupse între noi după un eveniment... Mai nefavorabil pentru doi frați. Nu-mi dau seama cum, dar ajunsesem să facem sex.

Poate pentru că eu simțeam prea multe pentru el și tocmai de asta am fugit după acea noapte. Am fost despărțit ani de zile, până am devenit Secretar de Stat, iar atunci am decis să încercăm o nouă relație de frăție.

Tocmai am ajuns acasă la Lopez, făcându-mă să înghit în sec atunci când îi aud vocea iubitului meu cum încearcă să-i calmeze. Ok, sigur nu voi mai avea frate după asta.

Intru în living, ascultând de ce se ceartă. Aparent împart vina de la unul la altul de parcă vor să vadă cine câștigă sau ceva de genul. Sunt distruși.

-OPRIȚI-VĂ! A venit Ajax.

Spune Johnson, uitându-se la mine.

-N-am nevoie să-mi spună el că fra-su e de vină!

Exclamă Alex.

-Vince l-a înșelat.

Spun cu jumătate de gură, ducându--mi privirea spre podea.

Alex

Î

mi strâng palmele în pumni și mă ridic în picioare.

-Ok.

Spun calm, în timp ce pășesc apăsat în exteriorul living-ului.

-Alex!

Țipă Dan. Mă întorc și-l văd, stând în fața mea.

-N-am terminat...

-Ce n-am terminat, fratele meu drag? Până mă întorc, îți poți lua lucrurile din camera mea. Până la urmă, mama și tata i-au făcut și fiului mijlociu o cameră.

Spun calm și ies din casă, fără să mai stau pe gânduri. De ce aș fi crezut că poate exista o relație între frați? Era logic că ăsta ar fi fost doar un vis frumos pe care l-am dat dracu!

Urc la volan, mă dau de două ori cu capul de volan și pornesc spre pădure. Nu-i voi face nimic lui Vince, dar vreau să aud că-i pare rău. Atât vreau și după voi pleca de la el.

(***)

Parchez mașina, trec pe lângă oamenii de aici, urc la primul etaj și bat la ușa pe care o consider cea corectă. Îi aud vocea lui Vince, aprobând intrarea mea, așa că apăs clanța.

-Presupun că mă urâți.

-Da... L-ai iubit?

Spun pe un ton calm și mă apropi de el.

-Nu, nu l-am iubit, ci încă-l iubesc.

Vorbește cu o voce tristă.

-În viață există începuturi și sfârșituri, iar acum o să-ți spun ceva la care sigur nu te-ai aștepta... Nu renunța la el.

El se întoarce spre mine, privindu-mă confuz.

-Nu mă urăști? El sigur o face.

Întreabă confuz.

-Eu da, el nu. Când a venit acasă, l-am întrebat dacă e bine și-a zis că da, n-a vrut să-ți facă probleme. De aceea-ți zic, mai ai o șansă, asta dacă o joci cum trebuie.

Încep să mă uit pe fereastră după asta, așa cum face și el.

-Eu cred că-i va fi mai bine fără mine.

-O s-o omoare pe mama, își va înșcena moartea, va fugi, iar oeste câțiva ani va lucra cu unchiul la afacerile ilegale. Asta va fi viața sa. De băut și alte chestii tot făcea, dar l-am putut vedea mult mai calm atunci când vorbea cu tine.

Vrea să spună ceva, dar îmi sună telefonul. Este Dan. Îi închid și-mi pun toate aplicațiile pe mute. N-am chef să vorbesc cu el.

-Eu n-aș zice că i-am făcut prea mult bine...

Îmi dau ochii peste cap.

-I-ai readus încrederea, l-ai ajutat să treacă peste traume, ai reușit să-l faci să mai renunțe la țigări și droguri. I-ai adus zâmbetul pr față atunci când ne țipa că cedează, iar tu spui că nu i-ai făcut bine?

Întreb sarcastic. Aproape că mor eu pe interior din cauză la ceea ce spun. El nu mai spune nimic, ci doar privește în gol.

-N-are încredere în oameni, dar ție ți-a dat o șansă. Vince, te iubește chiar și acum, nu renunța la o luptă care nici n-a început și nu te da bătut atunci când crezi c-o vei pierde.

El mă privește trist, iar asta mă face să-l cred mai tare că el îl iubește pe Daniel. Îl bat pe umăr și mă întorc pentru a ieși din cameră.

-Mersi de sfat.

Îi aud vocea.

-Nu-mi mulțumi când încă nu știm dacă va trăi. Pa.

Spun, fără să arăt vreun sentiment, dar simt că mor. Ajung la mașina mea și pornesc spre casă.

Totul se duce de râpă! Daniel e în comă, m-am despărțit de Dan, iar acum sigur va urma încă o ceartă bună între noi. Doi frați nu merg să fie împreună, dar sigur Daniel ne-ar fi făcut să vorbim civilizat și am fi ajuns într-un punct bun.

Mama e la nu știu ce interviu și mi-e groază de ce o să zică când îi vom spune ce, naiba, s-a întâmplat în doar o zi. N-ai cum să te plictisești la ce viață avem, dar nu mă plâng.

Simt cum încep să-mi curgă lacrimi, dar accelez pentru a ajunge mai rapid acasă. Trag aer adânc în piept, încetinind atunci când intru în oraș. Salut un polițist și evit, cu mâna, câțiva paparazzi. Ajung acasă, încercând să fiu silențios, dar nu prea mi-a ieșit.

***

Să mor de știam că "paparazzi" se scrie și-n română. Am stat 10 minute pentru a fi sigură.