Iubire Tăcută (Seria ,,Iubirii" Vol. 1)

Capitolul 6

     —Salut, sunt Joseph. Dacă nu greșesc, tu ești Katie. Katie Wings.

     —Stai... Ești fratele lui Jayden? am întrebat, ușor confuză.

     Joshep râse și continuase:

     —Dap. Evans și Jay mi-au spus despre tine... Îmi pare rău de situația ta: nu numai cea din familie, dar și cum se comportă majoritatea colegilor tăi de clasă.

     Deci știa de la Betty și Jayden mai toată istoria mea. Notat. Dar totuși eram ușor confuză la un aspect.

     —Nu este nimic... Dar de ce o strigi pe Betty ,,Evans"? Ăsta e numele ei de familie și s-ar supăra dacă aș striga-o așa.

     —Și ea îmi spune ,,Baker", deci...Suntem chit. Apropo, vezi că se sună în 2 minute. Mai aveți ore? a întrebat, înclinându-şi capul într-o parte.

     —Nu, ar trebui să plec... Paa!

     Plecasem de acolo destul de liniștită. Nu avusesem de mult o conversație atât de calmă cu un om care nu l-am întâlnit în viața mea. Probabil calmantele și vorbele terapeutului meu , care mi-au răsunat în minte,au ajutat. ,,Când ai o conversație cu un străin, nu intra in panică: încearcă să faci o conversație scurtă, dar plăcută." Și asta am și făcut,
fără să îmi dau seama.

     Când am intrat în dormitor (sau cameră, cum vreți să îi ziceți) Jay era la birou: avea caietul lui în fața, și scria pe al meu lecțiile pe care le-am pierdut.

     —Știi că puteam să îmi scriu singură lecțiile? am întrebat, uitându-mă la el. Își ridică privirea din caiet și ridică din umeri.

     —Știu, dar vreau să fiu drăguț, a spus, apoi s-a focusat din nou pe scris.

     Îmi simțeam obrajii roși în timp ce mă urcam la mine în pat, să mă uit de la înălțime la Jay. Simțeam fluturi în stomac.

     —La ce materie îmi scrii lecția? am întrebat, câteva momente mai târziu.

     —Franceză. Nu am scris cine știe ce azi... Profa a plecat la jumătatea orei deoarece i se făcuse rău. Am auzit din vorbă-n vorbă că este alergică la arahide, și ar fi mâncat în pauză fără să își dea seama.

     Am stat ceva timp pe gânduri, gândindu-mă la cât la sută aveam acum încredere în Jay. Poate un 20? Un 25.?

     —Hmm... 35 la sută, am murmurat, uitându-mă la el.

     —Ce 35 la sută? întrebă el, întorcându-se la mine, vizibil confuz.

     —Atât la sută am încredere în tine. Ce, nu îți convine? am întrebat, încruntându-mă puțin.

     —Ba da, spuse el, zâmbind. Vezi că mâine avem test de zece minute la geografie.

     Am făcut ochii cât cepele. Test? Asta era una bună. Defapt rea. Foarte rea.

     —Poftim?!

     —Mda... Mi-a zis o colegă.... Una Maria Rain... Cică din lecția trecută... Ai lecția cumva? Știi că am venit abia vineri la liceu.

     —Da... Dar cred că va fi simplu... Am vorbit despre Japonia... Nu râde! Ăsta predă mai mult pe țări la fiecare semestru decât continente! izbucnisem eu, când Jay începuse să râdă.

     Aveam caietul de geografie sub pernă, căci îl pusesem acolo cu câteva ore înainte, nu știu din ce motiv, și îl deschisesem.  Din el căzuse un bilețel mov, pe care scria: TEST.

     —Ohoo! Daily reminder!

     —Ăăă... Ce?

     —A, nimic... răspunsem eu, punând bilețelul sub pernă, ușor rușinată de izbucnirea mea.

     Ziua următoare mă trezisem gata pentru test: învățasem cu Jay lecția despre Japonia, în timp ce mâncam frișcă goală (pe care o adusesem pentru a îi face o farsă de ziua lui, dar a fost mai bine să o mâncăm). Eventual Jay punea frișcă pe deget și mi-o punea pe nas, ceea ce mă făcuse, ca la 3 dimineața, să cobor din pat și să îi pun frișcă în cap.

     —Mureai dacă nu făceam duș la 3 dimineața? întrebă Jay ziua următoare, în timp ce mergeam spre sala de clasă. Încă râdeam când vorbeam cu el, aducându-mi aminte ce față avea când ieșise din duș, cu părul ud și bombănind despre gluma făcută.

     —Da, muream, râsem eu, în timp ce un elev din clasa mea se împinse în mine. Jay mă prinse de braț pentru a nu cădea. Apoi s-a uitat după el și mi-a spus:

     —Tre' să înveți să mai dai câte un pumn în gură.

     —Ă....Poftim..?

     L-am ignorat în timp ce îmi ținea morală că ,,nu trebuia să fiu timidă" sau ,,să am curaj că nu mă mănâncă nimeni" sau etc. etc. Am ajuns în clasă și  m-am așezat în bancă, gata pentru test, care, din  punctul meu de vederea fost ușurel, având doar o întrebare capcană. După ora de geografie, am mers în cantină, pentru a îmi lua o gustare. M-am așezat la masă că să mănânc și fix atunci, de nicăieri, a apărut Amy. De data asta era singură, fără minionii ei. Și-a dat jos ochelarii de soare de pe ochi, pe care îi purta până și iarnă uneori, apoi întrebă:

     —Tăcuto, îmi faci și mie temele?

     Nu am răspuns. ,,Ignoră total... ignoră total.."

     —Alooo? Mă auzi? Sau ești atât de proastă că nici
să dai un răspuns nu mai știi?

     M-a luat de braț și m-a ridicat. Mă ținea strâns, încât simțeam că o să am o vânătaie pe braț după experiența asta. Amy era clar furioasă, iar eu m-am încruntat. Am prins curaj.

     —Lasă-mă să mănânc, Amy. Nu îți fac nicio temă.

     —Hm, OK. Dar asta înseamnă doar că nu știi nici tu să ți-o faci! a ciripit, rânjind. Vai, Katie Wings a rămas proasta clasei? Tăcută? Hm... se pare că da, spuse ea, văzând că nu răspund.

     Amy plecase și după ce am mâncat, mi-am pus căștile pe urechi și am mers în clasă, lăsându-l pe unul din colegi să arunce cu avioane de hârtie în mine. Voiam să intru în pământ: ieri m-au lăsat în pace, azi deja sunt iar ținta lor. O zi bună, două rele. Cam așa era mai mereu.

     Restul orelor au fost plictisitoare. A venit Betty la mine în clasă să vadă ce fac, dar nu i-am spus nimic de Amy sau avioane. Jay a stat în pauze numai cu Joseph, așa că, la finalul programului, am
mers în internat, singură. M-am întins în pat și, îmbrățișând o pernă, am început să-mi plâng de milă, colăcindu-mi picioarele în jurul ei.