Iubire Tăcută (Seria ,,Iubirii" Vol. 1)

Capitolul 2

     Călătoria mea s-a terminat în biroul directoarei, pentru a treia oară săptămâna asta.

    —Cred că trebuia să te exmatriculez până acum,
Kat. Ai noroc cu mătușa ta și cu... calmantele care uneori te adorm în timpul orei. Uneori cred că terapeutul tău îți dă somnifere, dar asta nu mai contează, a spus, fluturând din mână.

     —De data asta nu e vina lor, doamna directoare: chiar am vrut să dorm... am spus, șoptit.

     —Mă bucur că ești sinceră. În acest caz,,ai detenție două ore. Mergi în bibliotecă.

     Am ieșit din biroul directoarei și am mers spre bibliotecă. Eram fericită că aveam timp să desenez
sau să ascult muzică timp de două ore! Doar nu urma să citesc cărțile plictisitoare de acolo: cărțile cumpărate de către mătușa mea erau de zece ori mai interesante!

     După detenție, aveam ora de desen: probabil singura oră în care nimeni nu zicea ceva rău despre
mine! Dimpotrivă: parcă toți se schimbau, ca prin miracol la ora aceea. Se uitau la desenele mele și ziceau că am talent... Mă întreb de ce nu se comportă mereu așa cu mine. Am intrat în sala de desen,cu lucrurile într-o plasă, și m-am așezat în singura bancă liberă.

     ,,Grozav, am zis în gândul meu. Iar trebuie să stau lângă..ăla.''

     —Deci... Unde ai fost? Ai lipsit la chimie și engleză, m-a întrebat Jay.

     Iar se băga în vorbă. Îmi venea să îl iau de păr și să îl învăț să zboare, aruncându-l pe geam. Să îl transform în păsărică.

     —Detenție, am răspuns scurt, și am început să desenez.

     Tema orei respective: natură moartă. Pe catedră, ca model de inspirație, era o vază cu flori, iar lângă ea erau două mere: unul dintre ele pus cu susul în jos, pentru a arăta, cum zice profesoara: ,,Ca la carte".

     Desenul meu a fost gata în 15 minute, doar pentru că aveam talent și desenam repede. O fată blondă (care de obicei, își bătea mereu joc de mine) mi-a spus:

     —Ai talent: dar pentru mine tot rămâi o cretină.

     —OK, mersi de... compliment...

     Și apoi, când era gata să plece, mi-a luat paharul de apă (care, din punctul meu de vedere, era mai mult gol decât plin) și l-a răsturnat peste desen.Am rămas mută, în timp ce doamna a venit la ea și a trimis-o în bancă, Jay s-a ridicat din bancă și a mers la ea.

     ,,Ce dracu'..?" voiam să zic în gând, dar nici măcar nu am terminat propoziția, că Jay i-a dat o palmă de toată frumusețea peste față.

     —Jayden Baker, mergi la directoare chiar acum! a țipat doamna, în timp ce el s-a întors la mine și
mi-a zâmbit.

     Stai, stai, stai! A făcut asta pentru MINE!? Asta era cea mai ciudată zi: nu numai că ora de desen a devenit acum ca restul orelor (unde cineva trebuie să mă facă să mă simt ca un nimic) dar Jay îmi lua apărarea!? Simțeam fluturi în stomac: dar mi-am revenit rapid în fire. Am făcut alt desen – care, de data asta, nu a fost ucis de către Amy, căci ea l-a stricat pe primul.

     La finalul orei, am ieșit cu  toții din clasă. Eu m-am îndreptat spre dulăpiorul meu, unde urma să îmi las plasa de la desen și să îmi iau banii de buzunar, pentru a îmi lua o cafea de la mașina cu cafea. Când mi-am închis dulapul, am dat nas în nas cu Amy și așa zisele ,,prietene ale ei".

     —Măi, măi, măi, ce avem noi aici? O tăcută care probabil nici nu a avut glas să se apere la ora de desen.

     Celelalte două fete au râs: dar nici nu mă interesa. Eram gata să plec de acolo când Amy m-a luat de braț și m-a tras înapoi.

     —Unde fugi, Kat? Ți-e frică ca de obicei să îmi zici ceva? Sau chiar îți place să fii tăcuta liceului? a spus, rânjind.

     Enervată, pentru prima oară că eram luată de proastă, m-am smucit din strânsoarea ei și i-am dat un pumn în nas, plecând de acolo în următoarele trei secunde. Am auzit-o în spatele meu țipând la mine de durere, în timp ce îmi ştergeam mâna cu un șervețel. Nimeni nu văzuse scena, deoarece holurile erau pustii. Pun pariu că urmam să fiu într-o ceartă grozavă cu ea (și, pun pariu, că o va câștiga, ajungând să mă tortureze în cel mai rău fel posibil) dar momentan voiam doar să îmi beau, singurică, cafeluța.

     Nici măcar nu am reușit să ies din cantină cu cafeaua în mână, că am dat iar,nas în nas,cu Amy: urmată de diriginta noastră. Își ținea un șervețel umed pe nas.

     —Ea m-a lovit, doamna! Fără motiv! a spus Amy smiorcăindu-se. Se comporta ca un copil de class a doua.

     —Katie Wings, este adevărat? a întrebat doamna.
M-am uitat în pământ. Am tras aer în piept și am zis:

     —Nu. Nu este adevărat: doar nu o să stau proasta ei pentru totdeauna. Dacă o iau logic, de când am călcat în liceul ăsta își bate joc de mine, și nu numai ea. TOȚI! Consider o merita din plin.

     —Minte! zise Amy, când diriga se întoarse spre ea.
Deja simțeam agitată: așa sunt eu. După ce îmi iau odată la ceva timp apărarea, am presimțirea că a fost o idee oribilă.

     Clopoțelul sunase. Diriginta a oftat.

     —Discutăm joi la dirigenție. Acum nu am timp să mă ocup de asta, a spus doamna, plecând. Amy arată clar nervoasă.

     —OK, ai scăpat de data asta. Dar vedem noi joi... Mă și mir cum ai reușit să îți iei apărarea.

     Sinceră să fiu, și eu eram. Când Amy plecase, am luat ultima gură din cafea și am mers să îmi iau manualele.

     Logic, întârziasem, dar nu mai conta: profesorul de istorie m-a lăsat să mă așez în bancă și totul a mers bine, până când mi-am deschis caietul,.să văd o notițe roz, căzând din el, pe bancă.

     ,,Daily reminder (traducere: momento zilnic)"
mi-am zis mie, luând notițe, citind-o.

     Înainte să îți spun ce se afla în ea, uite încă ceva despre mine: să zicem că eu lunea, la ora 16:30, trebuie să merg undeva. Oriunde. Dar nu vreau să uit asta (zic asta pentru că sunt uitucă), așa că pun, într-un caiet, care știu că îl voi deschide luni din pricina faptului că am oră, un bilețel. Acolo scriu de exemplu: Mergi la magazin, ora 16:30. Și așa îmi aduc aminte. Simplu!

     Am citit biletul și am simțit că vreau să mă teleportez undeva departe de tot.

Daily reminder:
•Caută coleg de cameră, până la ora 15.45.

     Pe scurt, liceul meu era diferit: în prima săptămână de curs, faci orele și apoi mergi acasă. Și tot așa. Dar apoi ,trebuie să îți cauți, anual, coleg cu care să împarți o cameră cu pat supraetajat și alte chestii, într-un internat, la două străzi depărtare. Anul trecut și cu un an înainte am fost număr impar de elevi în clasa mea: așa că am am stat singură. Dar acum, deoarece a venit Jay, urma să fim număr par: ceea ce înseama că voi sta cu cineva în cameră.

     Și ghiciți ce s-a întâmplat apoi.