Două fețe

Capitolul 1

Acasă este un adevărat haos, plec peste două ore spre Kamino, orașul unde o să-mi petrec cel puțin patru ani din viața mea, iar toată familia este agitată, prin toată familia mă includ și pe mine.

Bagajul pot spune că îmi este complet gata, măcar el... am două valize de culoare neagră, cu numele meu inscripționat minuscul în partea de sus lângă fermoarul primului compartiment. În acestea sunt îndesate cu haine până la refuz , mi am îndesat aproape tot dulapul în ele. Mai am și un ghiozdan roz plin cu dulciuri, niciodată nu se știe când îți vine pofta de ceva dulce, eu ador dulciurile deși sunt conștientă că într-o bună zi probabil voi face diabet. Normal că nu poate lipsi nici geanta de antrenament, geanta mea preferată care m-a însoțit la toate competițiile, de o culoare mov închis, lungă și extrem de încăpătoare, cu un compartiment mic pentru depozitat diverse lucruri precum un portofel, un pachet de șervetele și te-ai prins tu. În bagaj mi am pus desigur și un laptop pentru orice eventualitate și normal că nu putea lipsi din bagaj nici orteza pentru degetul mare al mâinii drepte care după o luxație seriosă acum un an, mereu după un antrenament riguros mă dorare insuportabil.

Sigurul lucru pe care îl mai pot face acum este să-mi iau rămas bun familiei si prietenilor mei, casei mele, camerei mele veșnic dezordonate, câinelui meu drag și nu în ultimul rând, să-mi iau rămas bun vieții mele simple și comode.

Mă urc în mașina de culoare neagră, alături de tatăl meu, mama și fratele meu și pornim spre Kamino ,orașul cu cel mai bun club sportiv din țară sau mă rog pornim cu mașina până la aeroportul care mă va duce la cel mai bun club sportiv din țară..

Nimeni nu spune niimic o perioadă lungă de timp până când decid ca eu să sparg gheața și să zic totuși ceva

-Deciii, acum că nu voi mai fi pe acasă o să fiți mai liniștiți că nu vă bat la cap?

- Liniștiți pe naiba, Bella, acum cel puțin eu voi fi foarte stresată pentru că vei fi la zeci de kilometri distanță de casă, într-un loc străin...

O înțeleg pe mama ea este.... mai stresată mereu este asa, ziua vine stresată de la lucru, uneori nu poti nici discuta cu ea pentru că are nervi, iar seara este stresată că nu poate dormi din vina lui tata care se foiește prin tot patul...
Și îmi pare rău că fac pe toată lumea să se simtă prost cu plecarea mea, dar adevătul este că îmi doresc, să devin o mare și renumită karateka, atât pe tehnică cât si pe partea de luptă.
Pe bune chiar nu puteam refuza această minunată ofertă de la academie, ce sportiv întreg la minte ar fi făcut-o?

-Păi, acum măcar fără tine acasă economisim bani..

De pe scaunul copilotului se aude o voce groasă și jucăușă care aruncă aceste vorbe doar pentru a mă sâcâi, vocea îi aparține fratelui meu mai mare, Damon, care normal că nu putea să-și țină gura.

Mă strâmb jucăuș la fratele meu și continui să mă uit pe geamul mașinii ce se află în mișcare.

Doamne, băiatul acesta este atât de arătos, este un bărbat de douăzeci și șase de ani, înalt cu părul roșcat, o frizură foarte îngrijită și excentrică în același timp, din ținuta sa niciodată nu poate lipsi un ceas scump original cumpărat din primii săi bani după absolvirea facultății de drept. Stilul său vestimientat pot spune că îl ador, oriunde am merge fie la o menifestație fie la magazinul din colțul străzii, mereu este îmbrăcat la patru ace. Damon cât timp suntem acasă adoră să mă sâcâie și nu îl prea pot înțelege, el are un comportament foarte schimbător, odată se comportă cu tine de parcă ai fi ultimul om pe pământ, iar alte ori te trateaza ca cea mai importanta persoana din viata lui .... Fratele meu este un om bun și îl admir, a absolvit facultatea de drept cu a doua cea mai mare notă și acum
are un job stabil și bine plătit la tribunalul din Miami, orașul care mi-a fost "cămin" timp de cincisprezece ani...