Regatul Inimilor Roșii

76: Al doilea stadiu: Furie.

        Gânduri ce mă țin treaz în miez de noapte.

        El era acolo, la fiecare ball la care mi-a fost cerut să particip, conform planului. La început m-am apropiat ușor de el, ducându-mi sarcina cu pași micuți spre bun sfârșit. Nu eram vreun idiot care nu știa cu ce se mănâncă această sarcină. Prima dată trebuia să îi câștig încrederea, iar aceasta este cel mai de preț lucru într-o prietenie. Nici nu a fost greu să mă furișez pe lângă el. Mereu se plimba după fusta unei femei, iar când aceasta i-l punea la locul lui, el se refugea la bar-ul cu băuturi, cerând una din cele mai puternice avute în vedere. Am luat și eu un pahar pe jumătate umplut de o băutură transparentă, dar căruia nu i-am acordat prea multa atenție, fiind mult prea prins în conversația ușoară pe care am reuși să o încep cu el.

         Am știut din totdeauna că nu eram la fel ca și Wezen sau James. Nu am știut însă că și el era la fel ca și mine în acele clipe. Era copleșitor și frustrant în același timp. Eram toți trei oameni. Aveam toți trei puteri magice. Am crescut sub același acoperiș și aveam milioane de lucruri în comun, alături de un car de amintiri aduse de toate pățănile prin care am putut trece. Toate năzdrăvănile care au rezultat în a pune la încercare abilitatea tatei de a găsi pedepse pentru noi. Asta nu schimba faptul că eram foarte diferiți în același timp.

        Diferiți în sensul că noaptea în care Wezen a venit cu brilianta idee de a cutreiera străzile orașului în căutarea unei cârciumi în care aveam să găsim niște „fete frumoase cu care să ne ocupăm timpul", el a fost cu adevărat nerăbdător să plece de acasă, pe când pentru mine întreaga seară s-a dovedit a fi un eșec. Probabil că pentru James și John, care erau îndrăgostiți până peste cap de femeile lor, a fost de asemenea un eșec total, dar din cu totul alte motive.

        James își petrecu seara copunând următoarea lui scrisoare ce urma să îi fie trimisă iubitei lui, Lilian, pe când John, ce tocmai încerca să găsească un mod prin care să o ceară pe Tamar de nevastă, se îmbătă sub ochii mei plictisiți, ajungând să găsească niște metode unice, dar nu chiar etice prin care să îi dovedească fetei că inima lui bătea numai, dar numai pentru ea. Pentru mine, întreaga seară a fost cea mai plictisitoare ieșire în oraș avută vreodată.

        Wezen încercă să-mi facă lipeala cu vreo fată sau două, dar eu le-am refuzat politicos. Nu era vina lor că eu eram distrus și nu mă simțeam atras de ele așa cum un bărbat trebuia să fie atras de o femeie. Nu eram vina lor că ochii mei fugeau în altă direcție, spre barmanul ce flamba băuturi pentru John la bar, în timp ce James încerca să-l oprească pe tânăr din a intra în comă alcoolică. Câteva lucruri erau pur și simplu incontrolabile, iar această parte din mine era unul dintre ele. 

        Nu era vina nimănui, în fact. Poate era doar vina mea, deoarece dacă nu învinuiam pe cineva aveam să o iau razna cât de curând.

        Ne-am împrietenit repede, eu și el. Era o persoană cu care puteau discuta deschis și cu ușurință despre el. Până și Lilian îl plăcea, iar asta spunea multe deoarece Lily nu era cea mai mare fană a persoanelor din Armata Roșie, ură care doar se întețea pe zi ce trece. Dacă voiam să ajung la informațile la care din păcate Lily nu putea ajunge din pricina faptului că nu îi era permis accesul la întâlnirile legate de războiul ce avea să înceapă mai curând decât mi-am putut imagina pe vremea aceea, trebuia să trec prin conversațile simple, fără rost, despre viața lui. Despre visele lui. Despre gândurile lui, pe care el mi le-a pus pe tavă imediat cum a realizat faptul că eram de încredere în cărțile lui. Lucru care l-a început nu mi-a picat bine, fiind de-a dreptul o durere în fund, dar care cu timpul a ajuns să nu mă deranjeze atât de mult pe cât o făcea la început.