》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu mi-a luat mult să realizez că din vina mea toată curtea regelui de cupă, în frunte cu el, a căzut la loc bolnavă pe scaunele lor. Mă durea creierul de fiecare dată când mă gândeam și realizam că toate astea sunt reale, dar aparent, sentimentele mele au influențat atât de tare puterea mea dezlănțuită, încât s-a revărsat în toată camer, în fiecare colț al încăperi, lovind până și curtea regelui. Anti-magia a fost de vina. Jonah și Ares mi-au povestit în drum spre camera mea, că sau simțit de parcă toată magia din corpul lor care de obicei era nelimitată, a secătuit pentru prima dată în viața lor. Jonah credea că de data asta mi-am trezit de-a binelea puterile, iar cum am făcut-o atât de brusc, anti-magia, cum îmi plăcea mie să o numesc, și-a făcut de cap, și a lăsat doar plante moarte în jurul ei.
Ares a spus că am moștentit asta de la bunica mea, Alice, fapt care mă făcea a doua posesoare a acestei puteri, și singura în viața în același timp. Când am intrat în camera mea, cei doi mi-au promis că o să-mi povestească mai multe despre tot ce trebuie să știu dimineața următoare. Nu am insistat, fiindu-mi milă de fețele lor trase și umerii lor lăsați. Totuși, eu nu am putut dormi absolut deloc. Anti-magia pompa adrenalină în venele mele, așa că, m-am ghemuit pe pervazul ferestrei și am privit în gol în întunericul nopții, meditând la cele întâmplate mai devreme. Mi-am privit palmele de parcă în ele era scris răspunsul la toate întrebările mele.
— Dumnezeule, am șoptit.
Se întâmplau. Toate astea erau reale și se întâmplau. Era real. Sau era doar un vis. Un vis doar al meu, în care toate tâmpeniile la care m-am putut eu gândi vreodată, pe care mi le-am imaginat eu până acum, deveneau realitate. Mi-am lovit obraji cu palmele de îndată de gândul ăsta s-a repetat din nou, și din nou în capul meu. Ăsta era un mod foarte toxic de a gândi lucrurile. Și nu era deloc bine. Oftând, am alungat toate gândurile astea, dându-mi seama că mă iritau la maxim, și mi-am sprijinit fruntea de geamul rece al camerei. Pentru binele și sănătatea mea mintală trebuie să încetez și să cred că toate astea erau într-adevăr reale.
După tot discursul și amintirile care mi-au zdrobit mintea în acele momente din sala tronului, nu puteam să spulber totul cu gânditul meu în exces. Cât timp aveam să stau aici, urma să profit și să îmi trăiesc viața la maxim cât pot. Iar după asta, când mă voi întoarce acasa..ce? Am să continuu să înghit și să rabd această viață gata planificată? Am să accept un viitor care începe cu stângul și speră să nu-și rupă picioarele pe drumul spre fericire? Nu-mi dădeam seama dacă petrecându-mi noaptea gândindu-mă la toate astea în loc să dorm era un mod penibil de a-mi consuma energia sau nu..
— Bună dimineața, Alice!
Nu am fost surprinsă când mi-am întors privirea spre el. Eram totuși uimită din alte puncte de vedere. Era atât de ciudat. Literalmente am simțit când s-a apropiat de pe hol. Numărasem pași până când avea să bată în ușa mea. Vedeam acea magie care exista înăuntrul lui. Îi simțeam prezența de două ori mai mult decât ziua trecută. Până acum, fusese ca un fel de beculeț ciudat care licărea dinăuntrul lor..acum beculețul s-a transformat într-un pom de Crăciun. Sau cu alte cuvinte era ca un clopoțel care-mi zăngănea în urechi de fiecare dată când vreun individ care deținea orice tip de magie, fie ea puternică sau nu, trecea pe lângă ușa mea. Aveam să-mi pierd mințile în halul ăsta.
