》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ALICE LILIAN KING 🦋
Cred că am dat-o al naibii de rău în bară..
Armata Neagră avea acces în castelul nostru! Deși pacea domina în tot Wonderland-ul, armata neagră si cea roșie încă erau rivale. De când mă știu tata îmi spunea doar povești de groază avându-i pe cei din armata neagră drept protagoniști. Până în ziua de azi tremuram când auzeam numele lui King of Spades după ce Indigo, care pe atunci încă îmi era prieten, mi-a povestit despre modul brutal în care a scos ochii cuiva cu capătul mai ascuțit al unui ciocan, într-o lupta de a sa. Sora mea mai mare râdea de teama mea, dar e clar că nu e de joacă cu un om care îți poate scoate intestinele cu barosul.
După cum am mai spus, pacea era stăpână pe tărâmul Wonderland de secole. Iar Armata Neagră era sub comanda regelui Henry, care nu de mult moștenise coroana, fiind ales de însuși bucata aia de metal plină de personalitate. Din câte știam eu, armata roșie e foarte mulțumită cu steagul alb pridicat deasupra celor două armate, cu toate că încă nu se suportau între ele. Poate că gândesc eu prea mult și prea departe, dar ce să vrea armata neagră de la mine?
Clar, nu pot fi o persoană de încredere în grupul lor, după ce am fost crescută în sânul armatei lor rivale. Cu toate că e o mișcare foarte inteligentă în același timp. Dar n-am de gând să îi laud în vreun fel. Mai ales pe tipul ăla James care mă scoate din sărite. E clar un mincinos.
Nici nu știu la ce mă așteptam totuși din partea lui. Dreptate? Credință? Un inel de logodnă? Oh, Doamne, nu!
— Ally? Te simți bine?
Clipind buimacă, mi-am ridicat privirea spre Jenevive, care tocmai ce intrase în camera, sprijinindu-se de ușa mare din lemn a cărei font simplu mereu mă făcea să strâmb din nas. Nu era nimic special la ea. Nici măcar culoarea. Și asta mă lăsa goală pe dinăuntru când o priveam. N-am auzit să fii bătut la ușă sau măcar ușa deschizându-se. Stăteam așezată pe pervazul geamului și până să apară Jen, mă holbam gânditoare pe geam.
— Da? Da. Sunt bine. Dar tu, Jen?
— Am venit doar să văd cum te simți și.. știi tu. Poți vorbi cu mine dacă te apasă ceva..
Jenevive strânse din ochii, de parcă se chinuia să își găsească replicile. Mai apoi a gemut și a scuturat tare din cap, înainte de a mă întreba:
— Cumva..Indigo și Jonah și-au bătut din nou joc de tine?
I-am întâlnit privirea pentru câteva clipe atunci, dar n-am putut să o susțin foarte mult, rușinea care mă acapara de fiecare dată când ea mă întreba asta m-a făcut să mă obișnuiesc să îi evit privirea cât mai des.
— Vreau să spun, pari foarte pierdută printre gânduri în ultimul timp, și de obicei te închizi așa în tine doar când bufonii ăia te necăzesc. Deci, s-a întâmplat ceva, din nou?
