Castele

Capitolul XV

-N-am intrat în panică.

-Ba da, am intrat, replică Alesandra. Îi zâmbi soţului ei în timp ce îl contrazicea, apoi îşi întoarse atenţia la ceea ce făcea. Amândoi erau în pat. Colin era întins pe spate,cu capul sprijinit pe perne. Alesandra îngenunchease la picioarele patului. Răsuci o altă fâşie de bumbac şi o aplică pe piciorul soţului ei. Căldura apei îi înroşise degetele, dar uşoara neplăcere era desigur răsplătită de suspinele de plăcere ale lui Colin. Soţul ei bombănise ceva când ea îi adusese lista de recomandări făcute de sir Winters şi refuzase atât medicamentul împotriva durerii, cât şi alcoolul, dar îşi dădu osteneala să explice de ce. Nu voia să devină dependent de nici unul din ele aşa că trebuia să se descurce fără, indiferent cât de tare l-ar fi durut piciorul.

Pansamentele fierbinţi îi uşurau totuşi durerea şi atât timp cât se gândea la altceva uita să fie sensibil sau să aibă grijă de cicatrice.

În orice caz, în mod sigur nu era stânjenit de restul trupului său. Era chiar un pic exhibiţionist. Alesandra purta o cămaşă de noapte roz cu alb, cu guler înalt, şi un halat colorat. Colin nu purta nimic. Îşi ţinea ambele mâini sub cap și când oftă din nou prelung, ea îşi spuse că soţul ei era atât de neinhibat cu ea... și foarte mulţumit.

- Recunosc că a alergat ceva Caine, dar numai pentru că exista o şansă minimă ca Morgan să fie implicat într-un fel oarecare.

- A alergat un pic? Glumeşti, Colin, și-a luat nevasta și a aruncat-o în trăsură, după care a gonit prin parc după Catherine.

Colin se încruntă gândindu-se la scenă.

- Da, a intrat în panică de fapt. Dar eu nu. Ea pufni.

- Deci nu te-am văzut sărind în trăsura lor ca să nu rămâi în urmă?

- Mai bine să fii în siguranţă decât să-ţi pară rău, Alexandra.

- Şi totul degeaba, spuse ea. Catherine ar fi murit de-a binelea dacă tu şi cu Caine aţi fi prins-o din urmă. Slavă Domnului că Morgan a adus-o acasă, înainte ca fraţii ei s-o zărească. Apropo, e numai vina mea.

- Ce e vina ta?

- Eu i-am pornit pe toţi, recunoscu ea. N-ar fi trebuit să le îngrijorez pe rudele tale.

- Sunt şi rudele tale, îi aminti el. Ea aprobă.

- De ce crezi că l-a respins Victoria pe Morgan? Schimbarea subiectului nu-l miră pe Colin. Începuse să se obişnuiască cu modul în care mintea soţiei sale sărea de la un gând la altul. Era o femeie extrem de logică - şi al dracului de inteligentă - şi din aceste motive el nu mai respingea nici o preocupare de-a ei. Dacă ea nu era pe deplin convinsă că Neil era vinovatul, atunci nici el nu era pe deplin convins.

- Morgan e înglodat în datorii până în gât şi ar putea foarte bine să-şi piardă proprietăţile.

- De unde ştii asta?

- Richards mi-a spus, răspunse el. Poate că Victoria a crezut că ar putea face o partidă mai bună.

- Da, aprobă Alesandra.Bănuiesc că e posibil.

- Iubito, hai să mergem la culcare. Alesandra se ridică de lângă pat şi puse vasul cu apă pe bancheta de lângă fereastră. Apoi îi scoase fâşiile umede de pe picior, le împături şi le puse lângă vas.

- Colin, te simţi vinovat pentru că n-ai vrut să mă asculți când am încercat să-ţi vorbesc despre Victoria?

- La dracu', da, mă simt vinovat. De fiecare dată când ai încercat să aduci vorba despre asta, ţi-am spus s-o laşi baltă.