Castele

Capitolul IV

Nu-i simţise deloc lipsa. Colin nu veni acasă decât mult după cină, Alesandra era mulţumită că fusese plecat, pentru că nu-şi dorea să se amestece în treburile ei şi cu siguranţă s-ar fi amestecat. Era ocupată cu întâlnirile ei, îşi petrecu restul dimineţii şi toată după-amiaza întreţinându-se cu vechi prieteni ai tatălui ei.

Veniseră unul după altul să-şi prezinte omagiile şi să-şi ofere serviciile Alesandrei, cât timp urma să stea la Londra.Cei mai mulţi dintre ei erau nobili, oameni cu titluri, dar printre ei erau și artişti, precum şi oameni care munceau ca să-şi câștige existenţa. Tatăl Alesandrei avusese prieteni din toate clasele sociale.

Fusese o persoană care se pricepea la oameni trăsătură pe care Alesandra credea că o moştenise şi descoperi că-i plăceau toţi prietenii tatălui ei.

Ultima sa întâlnire era cu Mathew Arnold Dreyson. Acel bătrânel burtos fusese agentul de încredere al tatălui ei în Anglia şi încă administra proprietăţi ale Alesandrei - Dreyson îsi păstra de douăzeci şi trei de ani mult râvnita poziţie de angajat al companiei Lloyd din Londra. Standardele lui, ca agent bursier, erau printre cele mai înalte. Nu era numai cinstit, ci şi inteligent. Tatăl Alesandrei îşi instruise soţia, care la rândul ei o instruise pe Alesandra, ca, în cazul morţii lui, ele să se bizuie pe sfatul lui Dreyson, în problemele financiare.

Alesandra îl invită să rămână la cină. Flannaghan şi Valena serviră la masă.

Totuşi toată treaba o făcuse camerista, deoarece Flannaghan era preocupat să asculte discuţia pe teme financiare de la masă. Era uimit că o femeie poate avea atâtea cunoştinţe despre piaţă şi îşi puse în minte să nu uite să-i spună stăpânului său cele auzite. Dreyson petrecu mai bine de două ore examinând diverse recomandări, Alesandra adăugă şi ea una şi apoi încheie tranzacţiile. Agentul bursier folosise numai iniţialele ei când; arătase hârtiile giranţilor de la Lloyd, deoarece era de neînchipuit ca o femeie să investească într-o afacere. Chiar şi Dreyson s-ar fi înspăimântat dacă ar fi ştiut că de fapt sugestiile pe care i le dădea Alesandra erau ale ei, dar ea înţelegea; prejudecăţile sale faţă de femei. Ea evitase acest obstacol inventând un vechi prieten de familie pe care-l numea unchiul Albert. Îi spuse lui Dreyson că acest om nu-i era chiar rudă, dar ţinea atât de mult la el, încât de mulţi ani îl considera ca pe o rudă a sa. Ca să se asigure că Dreyson nu va încerca să facă cercetări în legătură cu acel om, mai adăugase că Albert era un prieten foarte apropiat al tatălui ei.

Explicaţia ei satisfăcuse curiozitatea lui Dreyson. Nu îl deranja faptul că primea instrucţiuni privind acţiunile de la un bărbat, deşi comentase, nu numai o dată, că i se părea foarte ciudat că Albert îi permitea Alesandrei să semneze cu iniţialele ei în locul lui. Dorise să-l întâlnească pe sfătuitorul şi ruda onorifică a Alesandrei, dar ea îi explică foarte repede că Albert se retrăsese în ultimul timp şi nu accepta să vadă pe nimeni. De când se mutase în Anglia, el descoperise că vizitatorii îi abăteau atenţia de la rutina zilelor liniştite, minţise ea. Cum Dreyson scotea un comision frumos din fiecare comandă pe care o încredinţa giranţilor şi cum sfatul unchiului Albert era foarte bine venit, nu mai comentase. Dacă Albert nu voia să-l întâlnească, aşa să fie. Să- și îndepărteze un client era ultimul lucru pe care ar fi vrut să-l facă. Albert, decise el, era pur şi simplu excentric.

După cină, se întoarseră în salon, unde Flannaghan îl servi pe Dreyson cu un pahar de Porto. Alesandra stătea pe canapeaua din faţa musafirului ei şi asculta câteva povestioare amuzante despre semnatarii care se îngrămădeau la bursă. Ar fi vrut să vadă cu ochii ei pardoselile strălucitoare din lemn de esenţă tare, pe care erau îngrămădite boxele de lemn pe care ei le numeau cutii, de unde giranţii îşi conduceau afacerile.