Capitolul XIII

1K 71 12
                                    

Afirmaţia provocă o reacţie imediată.

- Doamne Dumnezeule, şopti Caine.

- E posibil? întrebă Nathan.

- Nu mi-am dat seama... şopti Jade şi-şi puse mâna pe inimă. Colin reacţionă ultimul şi cel mai logic.

- Explică-ne de ce crezi asta.

- Flannaghan, vrei să te duci sus şi să-mi aduci lista?

- Ai o listă cu motivele pentru care bănuiesti că prietena ta a fost ucisă?

- Are câte o listă pentru orice. Remarca îi aparţinuse lui Colin, dar ea era bucuroasă că nu fusese deloc condescendentă.

- Da, am o listă, spuse Alesandra. Voiam să-mi organizez gândurile privind dispariţia Victoriei şi să încerc să fac un plan. Am ştiut că ceva nu e în ordine, imediat ce am aflat că a fugit. Victoria nu ar fi făcut niciodată asa ceva. Pentru ea, aparenţele erau mai importante decât dragostea. Pe urmă, nu cred că şi-ar fi permis să se îndrăgostească de acel om pe care îl credea inferior ca rang. Uneori era puţin repezită şi chiar snoabă, dar astea erau singurele ei defecte. Era foarte bună la suflet.

- Dar el trebuie să fie cineva din societate, gândi Nathan cu voce tare.

- Da! Și eu cred la fel, fu de acord Alesandra. Cred că el a implorat-o să-l întâlnească undeva şi curiozitatea a făcut-o să nu mai fie prevăzătoare. Era desigur și intenția lui.

- Trebuie că a fost foarte naivă, remarcă Jade.

- Și Catherine e la fel.

- Catherine? Ce are de-a face sora mea cu asta?

- M-a rugat să promit că nu spun dar pentru că e în joc siguranţa ei, trebuie să-i înşel încrederea. Şi ea a primit flori în dimineaţa asta.

- La dracu', vreau un coniac, murmură Caine. Tocmai atunci Flannaghan se întoarse în salon, îi dădu lui Colin un teanc de hârtii, pentru a i le înmâna Alesandrei. Auzi cererea lui Caine şi anunţă imediat că va pregăti coniacul.

- Adu sticla, ordonă Caine.

- Sper din tot sufletul că ne înşelăm cu concluziile noastre, spuse Nathan.

- Ar fi bine să fie aşa, replică Caine. Trei femei din familia noastră sunt curtate de un nemernic. Să ne gândim la ce e mai rău şi să facem un plan în consecinţă, adăugă el. Colin căută în vraful de hârtii lista care corespundea discuției lor. Se opri când văzu numele lui în capul unei liste. Alesandra nu-i dădea atenţie soţului ei în acel moment. Privirea ei era aţintită asupra fratelui lui.

- Caine, nu ai suficiente informaţii pentru a presupune că sunt numai trei, explică ea. Bărbatul acesta ar fi putut trimite duzini de cadouri femeilor din toată Londra.

- Aici are dreptate, aprobă Nathan. Caine scutură din cap.

- Ceva îmi spune că o urmăreşte pe una de-a noastră. Colin tocmai terminase de citit lista Alesandrei. Trebui să-şi folosească toată iscusinţa pentru a nu arăta ce simţea.cMâna îi tremura când puse lista sub celelalte Va fi tată.cEra atât de fericit, încât îi venea s-o ia pe Alesandra în braţe şi s-o sărute. "Dar în ce moment am aflat!" se gândi el. Dar n-o va lăsa să-şi dea seama că el a citit lista.Va aștepta să-i spună ea. Îi va da răgaz până discară, când vor fi în pat...

- De ce zâmbeşti, Colin? E o reacţie a dracului de bizară faţă de acest subiect, îi spuse Caine.

- Mă gândeam la altceva.

CasteleWhere stories live. Discover now