Castele

Capitolul II

Londra, Anglia,1820

Lui i se spunea Delfinul. El o numea Băieţoasa. Prinţesa Alesandra nu ştia de ce Colin, fiul tutorelui ei, fusese poreclit cu un nume de mamifer marin, dar ştia foarte bine de ce era ea poreclită aşa. O merita din plin. Fusese într-adevăr o băieţoaică pe când era fetiţă, i singura dată când fusese ș în compania lui Colin şi a fratelui lui mai mare Caine, fusese foarte neascultătoare. Bineînţeles era mică şi răsfăţată - normal, pentru că era singură la părinţi. Aşa că era răsfăţată atât de familie şi de rude,cât şi de servitori. Din fericire, părinţii ei fuseseră amândoi oameni răbdători şi îi ignoraseră comportarea nesuferită, până când, în cele din urmă, reuşise să-i scoată pe toţi din sărite şi atunci învăţase că există o anumită limită. Alesandra era foarte micuţă când părinţii ei o luaseră într-o scurtă vizită în Anglia. Îşi amintea foarte vag de ducele şi ducesa de Williamshire, de fiicele lor nu-şi amintea deloc şi păstra o amintire confuză despre cei doi fraţi mai mari, Caine şi Colin, în mintea ei, cei doi băieţi erau nişte uriaşi, căci pe-atunci ea era o fetiţă, în timp ce ei erau amândoi bărbaţi în toată firea, în amintirile ei probabil că le exagerase înălţimea. Era sigură că n-ar fi putut să-i recunoască acum. Spera ca măcar Colin să fi uitat comportarea ei din trecut, precum şi faptul că o numea Băieţoaică. Dacă s-ar fi putut înţelege bine cu Colin, totul ar fi fost mai uşor de suportat. Cele două datorii pe care le avea de îndeplinit erau dificile şi era important pentru ea să se simtă în siguranţă la sfârșitul fiecărei zile.

Ajunsese în Anglia într-o dimineaţă mohorâtă de luni şi fusese dusă imediat la proprietatea ducelui de Williamshire. Alesandra nu se simţea bine, dar ştia că durerea de stomac se datora doar agitaţiei şi îngrijorării. Îşi revenise repede,  pentru că fusese primită cu o sinceră afecţiune de către întreaga familie. Atât ducele cât şi ducesa o tratară ca făcând parte din familia lor şi stângăcia ei dispăru curând. Nu i se acordă o consideraţie specială şi îi era permis să spună oricând ce gândeste. Nu exista decât o singură neînţelegere între Alesandra si tutorele ei. El si soţia lui urmau s-o însoţească pe Alesandra la Londra, unde doreau să deschidă casa de la oraş pe timpul sezonului monden. Alesandra aranjase peste cincisprezece întâlniri, dar chiar cu câteva zile înainte de ziua în care urmau să plece la oraş, atât ducele cât şi ducesa se îmbolnăviră,  Alesandra vru să meargă singură. Insistă că nu voia să fie o povară pentru nimeni şi sugeră să închirieze propria ei casă. Ducesa avu palpitaţii la acest gând, dar Alesandra nu cedă. Îi aminti tutorelui ei că era de fapt adultă şi că putea cu siguranţă să-şi poarte de grijă. Ducele nici nu vru să audă de aşa ceva. Cearta dură câteva zile. În sfârşit, se luă hotărârea ca Alesandra să locuiască la Caine şi soţia Iui Jade, pe timpul cât avea să stea la Londra, Din nefericire, chiar cu o zi înainte ca ea să ajungă la Londra, Caine si Jade fură atinşi de aceeaşi boală misterioasă care-i afecta pe duce şi pe ducesă, precum şi pe cele patru fiice ale lor.

Singura şansă era Colin. Dacă Alesandra nu şi-ar fi programat deja atâtea întâlniri cu asociaţi ai tatălui ei, ar fi stat la ţară până când tutorele ei s-ar fi însănătoşit. Nu voia să-l deranjeze pe Colin, mai ales după ce aflase de la tatăl lui despre ultimii doi ani,deosebit de grei, pe cure-i avusese. Ultimul lucru de care avea nevoie Colin în acel moment era dezordinea. Totuşi ducele de Williamshire insistase foarte mult ca Alesandra să beneficieze de ospitalitatea lui şi nu ar fi fost politicos să-1 refuze pe tutorele ei. Pe lângă asta, locuind câteva zile cu Colin, i-ar fi venit mai uşor să-l roage ceea ce dorea.

Ajunse la casa lui Colin puţin după cină. El ieşise deja în oraş. Alesandra, urmată de noua cameristă şi de doi valeţi de încredere, intră în holul îngust cu lespezi albe şi negre,pentru a prezenta majordomului, un tânăr cu o înfăţişare plăcută, care se numea Flannaghan, scrisoarea dată de ducele de Williamshire.