Castele

Capitolul IX

Alesandra se trezi târziu în dimineaţa următoare, Colin nu mai era în dormitor. Dar asta era foarte bine, pentru că nu-şi dorea s-o vadă în starea în care era. Era înţepenită, o dureau toate şi oftă ca o bătrână când se dădu jos din pat. Nici nu era de mirare că se simţea aşa se gândi ea, când văzu petele de sânge de pe cearşaf.

Se încruntă, îngrijorată şi enervată. Nimeni nu-i spusese nimic despre asta. Oare era normal să sângereze? Dacă nu era normal? Dacă Colin îi făcuse ceva care nu se mai putea vindeca?

Încercă să nu între în panică şi rezistă până începu să se spele. Dar o nouă sângerare o sperie. Şi se simţea foarte jenată. Nu voia ca Flannaghan să vadă petele de sânge când va schimba aşternutul, aşa că desfăcu ea patul.

Alesandra continuă să fie neliniştită în timp ce se îmbrăcă. Îşi puse o rochie de un albastru pal, cu nasturi asortaţi, din piele. Rochia avea o bordură albă în decolteului pătrat şi în jurul manşetelor. Era o rochie foarte feminină şi era una dintre cele preferate ale Alesandrei. Își perie apoi părul şi coborî să-l caute pe soţul ei. Prima lor întâlnire, după intimitatea nopţii trecute avea să fie foarte jenantă pentru ea şi voia să treacă de acest moment cât mai repede. Dacă se străduia, era sigură că va reuşi să-şi ascundă stânjeneala.

Colin era în birou. Uşa ce dădea spre coridor era deschisă și Alesandra rămase în uşă, întrebându-se dacă să-l întrerupă din lucru sau nu. Simţindu-i probabil privirea, el își ridică ochii, încruntat încă datorită concentrării asupra scrisorii pe care o citea. Dar expresia i se schimbă rapid, şi privirea lui deveni plină de blândeţe când îi zâmbi. Nu era sigură, dar avea impresia şi ea că-i zâmbea.

Doamne Dumnezeule, oare nu va reuşi niciodată să se obișnuiască cu prezenţa lui în preajma ei? Era un bărbat atât frumos! Umerii lui îi păreau şi mai laţi acum, părul negru, pielea şi mai bronzată. Cămaşa albă pe care o purta îi accentua farmecul, contrastând puternic cu pielea. Privirea îi rătăci pe buzele lui şi dintr-o dată se simți inundată de amintirea senzaţiei pe care i-o dădeau sărutările lui.

Alesandra îşi coborî privirea asupra bărbiei lui. Nu voia să se vadă cât de stânjenită se simţea. Dorea să fie senină și sofisticată.

- Bună dimineaţa, Colin! Vocea îi era răguşită şi faţa îi luase foc. Retragerea părea singura soluţie. Va avea să dea ochii cu el mai târziu, când va fi în stare să se controleze. Văd că eşti ocupat, spuse ea grăbită, vrând să iasă. O să cobor. Se întoarse şi se îndepărtă.

- Alesandra.

- Da.

- Vino încoace.

Alesandra se întoarse şi se opri din nou în uşă. Colin se lăsă pe speteaza scaunului şi îi făcu semn cu degetul să se apropie. Alesandra îşi îndreptă umerii, se forţă să zâmbească și intră în cameră. Se opri lângă biroul lui. Dar nu asta voia el și-i făcu semn să vină lângă el. Păstrându-şi atitudinea demnă, ea ocoli biroul şi se apropie de el. Colin nu-şi închipuia cât era de stânjenită, gândi ea. El o privi îndelung.

- Vrei să-mi spui ce te frământă?

- Ești un om greu de înşelat, remarcă ea.

- Da dar cum tu n-o să încerci niciodată să mă înşeli, asta n-are nici o importanţă, spuse el încruntat.

- Așa este. Colin mai aşteptă câteva clipe. Şi cum ea nu-i spuse nimic o mai întrebă din nou.

- Spune-mi ce te nelinişteşte. Ea își plecă privirea în pământ.

- Este... mă simt jenată să te văd după...

- După ce?

- Noaptea trecută. Obrajii ei se îmbujorară uşor. Colin găsi reacţia ei încântătoare şi excitantă. O luă în braţe, o prinse de bărbie şi îi zâmbi.