Atinge-mi sufletul

Capitolul 47

              — Te ador, Ariel, îi șoptesc în ureche cu o voce gâtuită.

              Dar nu asta este ce am vrut să spun. De fapt, voiam să-i spun că o iubesc. Pentru că da, sunt destul de sigur că ceea ce simt pentru ea e iubire. Am întors pe toate părțile senzațiile pe care mi le oferă simpla ei prezență în gândurile mele. M-am tot întrebat de ce naiba nu pot să mi-o scot din cap. Am crezut tot timpul că o să mă plictisesc repede de o femeie dacă aș petrece atât timp cu ea.

              Însă Ariel e de-a dreptul incredibilă. Cu cât petrec mai mult timp în preajma ei, cu atât îmi doresc mai mult. Inocența ei mi-a dat peste cap orice percepție aveam asupra femeilor. Tresare la fiecare atingere mai intimă și se înroșește mai ceva ca o tomată. Mi-aș dori să o am lângă mine în fiecare secundă. Când închid ochii, o văd pe ea. Când dorm, o visez. Deci da, o iubesc pe Ariel.

             Dar, dintr-un motiv pe care nu îl cunosc, nu am putut rosti acele cuvinte.

             Ea rămâne blocată pentru câteva secunde, apoi se întoarce ușor în brațele mele până când ajunge cu fața la mine. Mă privește de parcă ar vrea să vadă până în sufletul meu, iar eu o las. Îi zâmbesc cât de sincer pot și îmi pun inima în palmele ei micuțe.

               Brațele ei firave îmi cuprind talia, împreunându-se la baza spatelui meu, iar ale mele sunt înfășurate în jurul ei, palmele odihnindu-mi-se încrucișate undeva deasupra fundului ei. Își ridică capul spre mine, iar eu mă aplec pentru a ajunge la nivelul ei. Îmi lipesc fruntea de a sa, mângâindu-i vârful nasului cu al meu. Își mușcă timid buza de jos, înnebunindu-mă.

              — Eu... șoptește, dar nu o las să spună nimic căci îmi lipesc flămând buzele de ale ei.

              Nu vreau să se simtă obligată să-mi răspundă cumva. Nu pentru că nu aș vrea să știu dacă și ce simte pentru mine, dar nu din cauza asta i-am mărturisit sentimentele mele. Am făcut-o pentru că așa am simțit. Iar ea o va face atunci când se va simți pregătită.

               Ariel își strânge mai bine brațele în jurul meu și îmi răspunde la sărut, iar pentru prima dată, ăsta nu mai e un sărut timid. E un sărut pasional, încărcat de dorință, care trezește tot felul de lucruri în mine.

— Uită-te la ei, nu se pot dezlipi unul de celălalt, aud vocea amuzată a Emmei și zâmbesc ca un adolescent îndrăgostit atunci când îmi dezlipesc buzele de ale iubitei mele.

Îmi întorc privirea spre cele două și pentru prima dată în seara asta îi dau drumul lui Ariel pentru a le felicita pe cele două prietene ale mele. Știam de planul lui Karen încă de acum câteva luni și sunt mai mult decât bucuros că și-a făcut curaj să o ceară în căsătorie pe Emma. Se vede cu ochiul liber că sunt făcute una pentru cealaltă.

Reacția lui Ariel când a înțeles despre ce este vorba a fost pur și simplu delicioasă.

— Hai aici, mireselor, le spun, iar ele nu stau pe gânduri și se aruncă amândouă de gâtul meu. Felicitări, le spun și le sărut pe rând pe frunte.

Se desprind apoi din îmbrățișare și o privesc amândouă pe Ariel care face doi pași spre ele. Fetele știu de problema iubitei mele, căci altfel ar fi fost de mult sub asediul brațelor lor. Dar fata mea curajoasă nu se oprește, ci înaintează până când o despart doar câțiva centimetri de prietenele mele care o privesc cu ochii mari.

— Felicitări, fetelor, le spune ea zâmbind. A fost un moment cu adevărat emoționant, adaugă și apoi face un gest la care nu m-aș fi așteptat niciodată.