Atinge-mi sufletul

Capitolul 49

Ariel

Trăiesc un vis. Da, cred că asta este cea mai bună explicație pentru ceea ce mi se întâmplă. Inima îmi zburdă de fericire și nu îmi pot șterge zâmbetul de pe buze. Totul e atât de frumos încât mă aștept ca visul să se transforme în orice moment într-un coșmar. Sau, poate că, după atâta suferință, a venit și momentul meu să fiu fericită. Da, voi alege să cred asta. Oricum ar fi, am de gând să profit de orice secundă de bucurie pe care mi-o oferă viața.

              La fel ca acum, când stau întinsă în pat, cu capul pe pieptul lui Dante și brațele înconjurate în jurul taliei sale, în timp ce mâinile lui se plimbă în voie prin părul și pe spatele meu. Stăm așa de o oră întreagă și nici măcar nu este nevoie de cuvinte între noi pentru a ne înțelege. Bătăile inimii lui Dante se lovesc de urechea mea, creând sunetul meu preferat din întreaga lume.

               — Mă bucur că ai venit cu mine, șoptește și își lipește buzele de creștetul capului meu.

               — Și eu, îi răspund zâmbind și îmi ridic capul spre el. Au fost cele mai frumoase trei zile din viața mea, spun cât pot de sincer.

               Pentru că așa este, chiar au fost. Am ales să mai rămânem câteva zile în Detroit, urmând ca mâine să plecăm acasă. Au fost trei zile minunate. Încă de când am plecat de la azil, Dante pare un alt om. Ochii i s-au luminat, iar zâmbetul pe care îl afișează nu mai are nimic fals în el. Nu l-am întrebat nimic despre ce a vorbit cu tatăl său, dar bănuiesc că lucrurile au decurs bine din moment ce l-a îmbrățișat la final.

               Șatenul meu m-a plimbat peste tot. Mi-a arătat locurile în care a copilărit, școala și liceul la care a învățat și până și barurile pe care obișnuia să le frecventeze. Însă ce m-a emoționat cel mai tare a fost momentul în care m-a dus la cimitir și mi-a făcut cunoștință cu Hannah și cu mama sa. Oricât de puternic a încercat să pară Dante, am văzut lacrimile din ochii săi. Le-a iubit enorm, asta e sigur.

               — Etnad, tu crezi în destin?

Șatenul își oprește pentru o secundă mișcarea mâinilor pe spatele meu și oftează înfundat, apoi, dintr-o singură mișcare mă trage cu totul deasupra lui, făcându-mă să-i înconjor talia cu picioarele. Mă lipește de pieptul său, afundându-și nasul în scobitura gâtului meu. Am observat că îi place acel loc. Îmi strecor degetele în părul lui și mă las purtată de senzațiile pe care mi le oferă Dante.

— Din ce în ce mai mult, murmură peste pielea mea, respirația lui fierbinte trezind părți din mine pe care nici nu știam că le am.

— Eu cred că destinul mi te-a scos în cale în acea zi, la cabinet.

În următoarea secundă buzele lui se lipesc de pielea gâtului meu, acoperind cu sărutări fiecare porțiune care îi iese în cale. Îmi sărută linia maxilarului, apoi coboară din nou pe gât, făcându-mă să îmi aplec ușor capul spre dreapta, cerșind pentru mai mult. Dante își înfige mâinile în talia mea și mă trage mai aproape de el, în timp ce buzele sale coboară din ce în ce mai mult, ajungând în zona claviculelor.

Îmi țin respirația atunci când se apropie de zona unde accidentul a lăsat urme pe corpul meu, iar el simte pentru că abandonează imediat locul și se năpustește asupra buzelor mele.

Îmi gustă pe rând fiecare buză și își trece limba peste el, mușcând-o ușor pe cea de jos. Mâna lui se strânge mai bine în jurul meu și fără prea mult efort, Dante mă răsucește, fiind acum deasupra mea. Stă sprijinit într-un singur cot, iar picioarele mele sunt încă în jurul taliei sale. Este cea mai intimă situație în care am fost în viața mea, așa că nu e de mirare că obrajii îmi iau foc.