Atinge-mi sufletul

Capitolul 24

                    Ariel s-a ghemuit în pat lângă mine, păstrând totuși distanța la care se simte în siguranță. Am făcut popcorn și ne-am uitat la un film de animație, fără să vorbim prea mult. I-am urmărit reacțiile, i-am analizat expresiile feței și am zâmbit de fiecare dată când chicotea la vreo fază amuzantă. Dacă m-ar pune cineva să îi povestesc desenul pe care l-am vizionat, n-aș ști să zic mare lucru. În schimb, dacă mă întrebi de câte ori a zâmbit Ariel, îți pot spune cu exactitate.

                      Când filmul s-a terminat, am crezut că va pleca în camera ei. Dar m-a surprins atunci când s-a așezat pe o parte, cu spatele la mine, iar în scurt timp respirația i-a devenit regulată și grea. A adormit în patul meu. Teoretic, ăsta ar fi trebuit să fie un lucru bun. Practic, nu am închis un ochi toată noaptea. Si nu pentru că nu aș fi fost obosit, dar știu că am un somn agitat și aș fi putut să o ating fără să îmi dau seama. Mi-a fost teamă de reacția ei, așa că am stat pe marginea patului și am privit-o dormind.

Ariel a dormit liniștită și aproape că nici nu s-a mișcat. Abia spre dimineață m-am mutat pe fotoliul de lângă pat și am reușit să dorm. Când m-am trezit, eram învelit cu o pătură subțire și pufoasă, iar patul era gol. Eram înțepenit când m-am ridicat și mi-am întins toate oasele, după care am făcut un duș și am coborât să mănânc ceva. Stomacul meu urla de foame.

Mi-am făcut o cafea tare și am ieșit în grădină. Pe Ariel o găsesc sub același copac, concentrată pe desenele sale. Sunt foarte curios să văd ce desenează de zor, așa că mă strecor în spatele ei și profit de faptul că nu este atentă pentru a trage puțin cu ochiul. Nu știu când am devenit atât de curios încât să ascult pe la uși și să trag cu ochiul pe furiș. Nu știu de ce îmi doresc să aflu totul despre ea. Cert este că vreau să o cunosc pe fata asta.

Blocul de desen în ține pe genunchi, astfel încât am vedere liberă către el din poziția în care mă aflu. Și, Dumnezeule, chiar are talent. Deși desenează doar în creion, a reușit să surprindă perfect grădina cu flori a lui Art. Desenul ei este plin de viață chiar dacă este alb negru. Nu vreau să o sperii, așa că mă dau câțiva pași în spate și îmi dreg vocea pentru a-mi face simțită prezența.

— Bună dimineața, Etnad, îi aud vocea subțire, își închide blocul de desen, apoi întoarce capul spre mine și îmi zâmbește cald.

— Bună dimineața, Leira, spun căscând. Se pare că cele trei ore de somn nu au fost suficiente pentru mine.

— Îți mulțumesc pentru aseară, spune zâmbind timid. Îmi pare rău că ai fost nevoit să dormi pe fotoliu. Trebuia să mă trezești, totuși.

— Nu îți face griji pentru mine. Tu ai dormit bine? o întreb și mă așez în șezut lângă ea.

— Foarte bine. A fost prima noapte după mult timp în care nu am avut niciun coșmar, spune și roșește ușor, apoi lasă privirea în jos.

— Ce desenezi? decid să o întreb, deși am văzut deja.

Mă așteptam să îmi spună că nu e treaba mea, să își ia blocul de desen și să fugă iar în casă. În schimb, ea îl deschide și îmi întinde câteva foi cu diferite peisaje pe care le privesc fascinat. Recunosc parcul în care obișnuiam să ne întâlnim la început, locul meu special, insula și grădina lui Art. Toate arată incredibil.

— Desenul este singurul lucru care mă face să mă simt normală, șoptește analizându-mi atent reacțiile iar eu înghit în sec când realizez că ea se consideră ciudată.