Atinge-mi sufletul

Capitolul 40

Astăzi, „Atinge-mi sufletul" a câștigat locul doi în categoria Best Romance al consursului organizat de cei de la EchipaBlue. Sunt extrem de fericită, iar premiul vi-l datorez vouă. Love you all!

Am rămas o săptămână în Detroit. Mi-am petrecut fiecare zi plecând hotărât de la hotel. De fiecare dată când ajungeam în fața porților instituției, renunțam, spunându-mi că mâine mă voi duce să îl vizitez. La mama și la Hannah am fost zilnic. Le-am povestit despre Arthur, despre jobul pe care îl am la cabinetul său, despre ultimul an de facultate, despre prietenii mei și despre Ariel. Mai mult despre Ariel.

Mi-am închis telefonul încă de când am ajuns aici și am profitat de timpul ăsta vizitând toate locurile în care cândva eram fericit. L-am regăsit pe copilul Dante în parcul de distracții de la marginea orașului. M-am reîntâlnit cu adolescentul Dante în momentul în care am pășit pe porțile fostului meu liceu. Și mi-am reamintit durerea din acea noapte atunci când am fost la locul accidentului. Erau atât de aproape de casă...

                 În momentul în care m-am urcat în avionul spre Miami, am simțit că iau cu mine o parte din fericirea pe care am trăit-o în Detroit. Și pentru prima dată, simt că o parte din durerea pe care o purtam pe umeri a rămas acolo. Doar o parte, căci nu am reușit să îmi duc planul la final. Dar poate că așa este mai bine, până la urmă. Mă îndoiesc că o întâlnire cu nemernicul ăla mi-ar putea face bine.

                 Am reușit să dorm pe toată perioada zborului, astfel că atunci când avionul aterizează pe aeroportul din Miami, sunt mai odihnit ca niciodată. Și pregătit să-mi iau fata înapoi. Căci sunt convins că plecarea mea a afectat relația și așa destul de șubredă pe care o aveam cu Ariel. Dar sunt hotărât să fac orice pentru a-i arăta că sunt pregătit să-mi deschid sufletul în fața ei.

                 Mă urc în primul taxi și îmi aprind telefonul. Sunetul notificărilor umple rapid toată mașina și aproape scap aparatul din mână atunci când mă reped să îl trec pe silențios. Le ignor pe toate și îi trimit un mesaj lui Art prin care îi spun că am ajuns acasă și că am nevoie de ajutorul lui. Răspunsul său nu întârzie să apară și citesc de câteva ori adresa, pentru a o memora.

                 Taxiul parchează în fața casei și după ce achit cursa, cobor din mașină și îmi iau mica geantă din portbagaj. Descui ușa și o închid în urma mea, apoi urc direct la etaj. Las geanta jos și deschid ușa camerei lui Ariel. Deși știu că a plecat de câteva zile deja, tot mă aștept să o găsesc ghemuită în pat, cu căștile mele în urechi. Dar camera este goală, și orice urmă că Ariel ar fi fost aici a dispărut.

                Oftez și intru apoi în camera mea. Mă dezbrac și îmi arunc hainele în coșul de rufe, apoi intru în baie și las jetul fierbinte de apă să-mi relaxeze corpul. Îmi înfășor un prosop în jurul taliei și mă întorc în dormitor. Arunc o privire prin cameră și nu rezist tentației de a mă arunca pentru câteva minute în patul meu mare. Așa că mă las pe spate până ce simt așternuturile reci sub pielea mea încinsă.

               Când îmi întorc privirea spre dreapta, o hârtie împăturită de pe noptieră îmi atrage atenția, așa că mă ridic și o apuc între degete, așezându-mă mai comod în pat, rezemat de spătarul acestuia. Despăturesc rapid foaia și imediat îmi sare în ochi scrisul caligrafic așternut peste aceasta.

                „ Am tot căutat o formă de adresare corectă, dar nu am găsit. Așa că voi începe direct.

                 Îți mulțumesc, Dante. Pentru răbdarea pe care ai avut-o cu mine, pentru toate locurile frumoase pe care mi le-ai arătat. Îți mulțumesc pentru că mi-ai fost prieten, dar și pentru că m-ai făcut să simt lucruri pe care nu credeam că le voi simți vreodată. Am fost mai vie în aceste două săptămâni decât am fost toată viața mea.