Capitolul 34

3.9K 378 44
                                    

Ariel

Stau de câteva minute bune în brațele lui Dante, fără ca vreunul dintre noi să spună ceva. Am avut din nou un coșmar. După câteva zile în care am dormit fără să visez ceva, astăzi mâinile din coșmarul meu s-a întors. A fost pentru prima dată când mi s-a întâmplat pe timpul zilei și nu înțeleg care este motivul. Credeam că mă vindec, că sunt pe calea cea bună. Dar aparent, creierul meu nu este de aceeași părere cu mine.

Mâinile din vis nu au apucat să mă atingă de data aceasta. Eram pe același munte, afară se înnorase, și începusem deja să simt frigul care îmi cuprindea corpul. Urme de palme începuseră să apară în jurul meu, iar respirația mi-o luase deja la goană. Dar ceva a fost diferit. Am auzit vocea lui, apoi i-am simțit respirația fierbinte peste chipul meu. Pentru prima dată, am reușit să deschid ochii. Și atunci i-am văzut privirea îngrijorată și tot ce mi-am dorit a fost să mă cuibăresc la pieptul său. Asta am făcut și uite-mă încă aici, după câteva zeci de minute.

Urechea mea este lipită de partea stângă a pieptului său, iar bătăile inimii lui sunt ca o simfonie pentru sufletul meu. Mâinile lui în jurul meu mă ard, dar este cel mai plăcut sentiment din lume. Respirația sa fierbinte se izbește de creștetul capului meu, iar din când în când își afundă nasul în părul meu și inspiră adânc. Simt cum corpul i se încordează pentru o secundă, apoi bătăile inimii sale își intensifică ritmul.

                   — Ariel, vrei să fii iubita mea? îi aud vocea caldă și răgușită care de fiecare dată trezește la viață fiecare celulă din corpul meu.

Îmi ridic privirea spre el până când îi întâlnesc ochii căprui. Pentru un moment am impresia că glumește, dar privirea lui este sinceră, iar zâmbetul de pe fața lui este cât se poate de real. Nici nu știu dacă mai face cineva asta în ziua de azi. Nu m-am gândit niciodată la posibilitatea de a avea un iubit, căci nu a fost cazul. Nu s-a arătat nimeni interesat de mine până la Dante. Dar de altfel, nici nu am cunoscut prea multe persoane.

Inima mea este în conflict cu mintea. În timp ce prima îmi spune să urlu în gura mare că da și să îmi lipesc încă o dată buzele de ale sale, rațiunea mă face să îmi stăpânesc pornirile. Să fim serioși, ce i-aș putea eu oferi într-o relație? Nimic din ce așteaptă un bărbat, cel mai probabil. Realizez asta și îmi plec privirea, dar el nu mă lasă, ci îmi ridică bărbia cu degetele sale lungi, iar ochii mei se blochează din nou în ai săi.

— Nu te mai gândi atât de mult, Leira, îmi șoptește și își lipește buzele de fruntea mea. Mai devreme sau mai târziu, tot vei fi iubita mea, adaugă și își lipește fruntea de a mea, privindu-mă tandru.

Eu închid ochii și înghit în sec, încercând să înlătur gândurile care îmi spun să stau departe de el, cât încă mai am o șansă să îmi păstrez inima întreagă. Atât cât a rămas din ea, în orice caz. Nu pot să fac asta. Desigur, acum este totul frumos. Locuim în aceeași casă și probabil că s-a obișnuit cu prezența mea, doar că mi-e teamă că a început să confunde sentimentele. Dar ce se va întâmpla săptămâna viitoare, când Sebastian va reveni acasă și eu mă voi muta înapoi la el?

Se va sătura de tine până atunci. Îți va spune că te va căuta, dar nu o va face. În scurt timp va uita că exiști și își va vedea de viață, dar pentru tine va fi deja prea târziu. Ce mai e întreg în tine se va destrăma.

Bineînțeles că a mea conștiință vociferează la cel mai mic gând că poate lucrurile vor merge bine între noi. Îmi doresc asta cu tot sufletul, dar știu că nu este posibil. Mereu va fi o femeie mai bună, mai frumoasă, mai dornică să ofere tot ce are pentru bărbatul de lângă ea. Iar Dante este un bărbat care merită să primească tot ce e mai bun.

Atinge-mi sufletulWhere stories live. Discover now