Dark Love

E încuiată!

Mellisa Stailish

  
    Camera asta îmi amintește de clinica aia de dezintoxicare. Urăsc asta. Urăsc acea perioadă. Urăsc acea eu. Pereți sunt albi și nu există decât o ușă și un scaun. Jur că asta se poate numi o cameră de tortură. Cum poate sta cineva în acest loc pentru măcar 10 minute?!

Adam Vargon

  I-am luat un psiholog,până la urmă a acceptat. Am venit chiar și cu ea,puteam asista și eu la ședințe. O vedeam pe unul din scaunele din încăpere. Era destul de agitată,palmele îi erau transpirate,își muta privirea dintr-o parte în alta,bătea cu piciorul în podea din când în când.  Jonathan se așază și el pe scaunul din fața ei,cu niște foi și un dosar în mână. Deschide dosarul. O privește. Își dă ochelarii jos și îi atrage atenția.

-Spune-mi Mellisa,ce ai facut după ce ai aflat adevărul despre familia ta?

   Ea se pierduse deja. Știu că auzise întrebarea,dar acum era acolo. Se gândea la acea noapte probabil și încerca să își spună că o poate face. Încă privea în gol,era ca într-o transa.

-Nu știu. Cred că m-am pierdut. Am pierdut diferența dintre realitate și coșmar. Știu că îi auzeam ,țipau în capul meu toți,deși știam că sunt singură. Încercam să mă întorc,să ies din întuneric,dar au fost nevoie de câteva cuvinte,pentru a mă pierde definitiv.( Încă privea în gol)

-Și după?

   Ce dumnezeu încearcă să facă omu ăsta?! Vrea să o readucă acolo,să facă o criză? Știam că de fiecare dată când se gândește la acea noapte clacheaza.
Pot observa o încruntătură pe fața sa. Tresare dintr-o dată

-Îmi amintesc...niște voci cred. Erau doi bărbați,dar nu i-am putut vedea. Unul din ei...cred că îl visez sau cel puțin vocea lui...Ăsta era un progres. Până acum nici nu își amintea unde era atunci.

-Ai des vise Mellisa?

-În fiecare noapte,în fiecare moment când închid ochii...

-Ce visezi?
Omul ăsta deja mă scotea pe mine din sărite.Lia ezită câteva momente,dar apoi reia:

-Întâi visam o femei cu un copil în brațe,luând foc. Apoi accidentul,doar că...altfel. Iar acum din nou acea casă,în care lua foc ea și copilul,doar că acum eram eu și încercam să iau un tablou și apărea un bărbat. Mereu  mă întreba dacă nu îl recunosc și apoi....pe toți morți,în jurul meu,plini de sânge....

    Începuse să tremure din ce în ce mai rău,iar lacrimile își făceau și ele apariția. Am mers spre ea și am luat-o în brațe încercând să o liniștesc,dar tremura tot mai tare.

-Shh,sunt aici,gata,liniștește-te!

Mellisa Stailish

   Mereu aceeași poveste. Jonathan încerca să mă facă să îmi amintesc și altceva din accident,dar mereu ajungeam tot acolo. Eu tremurând și Adam calmându-mă. Tot el mă aducea uneori la Alexa acasă,unde ne strângem toți. Liam încă nu aflase nimic despre cearta mea cu părinți. Tot ce știa era că ei nu suportau faptul că am fost dependentă de droguri,iar asta ne-a făcut să ne îndepărtăm. Știam că nu crede asta,dar atâta timp cât nu pune întrebări,totul e bine. Mă simțeam vinovată să îl mint ,dar nici adevărul nu il puteam spune,cel puțin nu acum.

   Mașina lui Adam a oprit în fața casei prietenei mele. Mă recuperasem între timp,dar îmi era frică să mai urc în mașină și asta era destul de greu. Puteam merge pe picioarele mele,dar era egal cu nimc. Am stat în jur de o oră cu Alexa,Liam,Sia și Zac,dar parcă durase doar zece minute. Zac a ieșit pentru câteva minute din casă ,iar după ce s-a întors părea destul de agitat. I-a șoptit ceva Siei,după care am continuat discuția. Ușa bucătăriei s-a deschis și atunci l-am văzut. Nu știu ce căuta aici,dar părea și el la fel de surprins de prezența mea. Câteva mintute bune am rămas uitându-ne unu la altu.

-Noi trebuie să mergem să vorbim ceva! Alexa și Liam au dispărut pe ușa  bucătărie.

-Daa,iar eu cu Zac cred că trebuie să...ă..să mergem să cumpărăm pâine.
Drăguță scuză. Au dispărut și ei.

    Eu și Derek încă ne priveam,acum devenind amândoi din ce în ce mai agitați. I-am putut vedea cearcănele din jurul ochilor și mă întreb dacă și el avea coșmaruri. Părul îi era dezordonat,iar culoarea irişilor se transformase într-una deschisă. S-a îndreptat spre ușă,să plece,dar nu putea.

-E încuiată! L-am auzit spunând,iar vocea lui era destul de răgușită. Mi-a luat ceva până să îmi dau seama despre ce vorbește.

-Cum? Ce vrei să spui? M-am ridicat și eu ,mergând spre ușă și încercând să o deschid,dar avea dreptate. Era încuiată. Ăsta sigur e unul din planurile prietenilor nostri! Derek se plimba prin bucătărie și părea destul de...panicat.

-Nu îmi gasesc telefonul!

-Nici eu. Am constatat după ce mi-am verificat buzunarele.

    Am stat în jur de două ore închiși în bucătărie,dar nici unul nu a mai spus niciun cuvânt. Din când în când mă privea,studiindu-mi fiecare părticică a corpului,iar eu făceam la fel . M-am ridicat pentru a-mi lua un pahar cu apă,dar o durere de spate m-a atacat pe neașteptate. M-am lăsat pe genunchi,încercând să îmi revin.

-Mellisa ești bine? Derek se apropie de mine și avea o față destul de îngrijorată.

-Sunt bine,doar mă doare spatele. O să îmi revin!

-Nu fi copil. Haide,te pun pe scaun!
M-a ridicat pe brațele sale cu atenție ,iar eu îl priveam subtil. Nu îmi puteam lua ochi de pe chipul său. Era complet diferit,schimbat. M-a așezat pe scaun și acum mă privea și el.

-Ești mai bine?

    Abia după câteva secunde am realizat că mă întrebase ceva.

-Acum da.

   Se apropie de mine și îmi prinde fața cu mână sa dreaptă. Îl priveam în ochi și puteam vede oboseală,durere și...vină. Mi-am așezat și eu palma pe fața sa. Pentru câteva clipe ne-am pierdut unul în ochii altuia,iar apoi s-a apropiat încet de buzele mele. Fruntea lui era lipită de a mea și îi puteam simți respirația de gheață pe buze. Dintr-o dată s-a depărtat de mine și acum părea din nou nervos. S-a apropiat de ușă și a început să dea cu pumni în ea,fără oprire.
Ușă s-a deschis,el a dispărut,iar eu am rămas iar singură...