Dark Love

Vreau adevărul...

   Derek Collins

Două săptămâni. Au trecut două săptămâni de când "doarme" . Nu m-am mișcat nicio clipă de lângă ea. Au venit zilnic și Liam cu Aexa,iar recent și Sia cu Zack. O privesc mereu. Defapt doar asta fac. A slăbit,e palidă,dar e la fel de frumoasă. Părul ei a devenit un negru extrem de închis ,iar buzele sunt decolorate. Toate astea sunt din vina mea. Sunt un nenorocit ,care a apărut în viața ei să își bată joc și ca un idiot s-a îndrăgostit. Ăsta a gost cel mai mare ghinion al ei. Stau acum și mă gândesc, cât de ușoare ar fii fost viețile noastre dacă nu ne-am iubii atât de mult? La fel de ușoare precum și atât de seci și fără viață...

-Haide Mellisa ,iubito,trezește-te! Știu că poți,știu că mă auzi. Poate e greu pentru tine și e mult mai liniștit "acolo" ,dar nu poți face asta acum. Te iubesc prea mult ca să te las să i faci acum. Știu că ți-am greșit mult,am dat-o în bară și sunt conștient de asta,dar îți pronit,îți jur că nu voi mai lăsa pe nimeni să intervină între noi. Vom pleca departe într-un loc călduros,poate undeva la marginea Oceanului,ne vom construi o casă,vom avea doi copii,un băiat și o fată. Peste câțiva ani nu ne vom mai aminti nici măcar că am fost în locul ăsta. Îți promit că orice ar fi,voi fi mereu alături de tine,ne vom uita la orice film vrei,te voi lăsa chiar să conduci tu mașina,doar...te rog...trezește-te!

    Poate că nu mă auzea ,dar aveam nevoie să îi spun toate astea. Simt că cedez psihic. Am nevoie să i văd trează,fericită,să o văd zâmbind ... O lacrimă a picat de pe obrazul meu pe mâna ei. Pentru câteva secunde am simțit cum se mișcă,dar știam că nu e posibil,dar apoi ,cealaltă mâna apare deasupra capului meu. Îmi ridic fruntea și o privesc cu uimire.

-Mellisa....tu chiar te-ai trezit?! Asta e real? Dumnezeule,chiar te-ai trezit... m-am ridicat de pe scaun și am luat-o în brațe ,uitând complet de faptul că ea se treziste dintr-o comă de două săptămâni.

-Derek... oasele mele...nu pot respira..

-Doamne îmi pare rău iubito,uitasem. Încă nu îmi vine să cred. Mulțumesc Doamne pentru miracol!

-Ești bine?
   Vocea ei era joasă și răgușită. Săraca,îi simt nesiguranța din ton și știu că se chinuie să vorbească.

-Eu da,dar tu? Cum te simți,ești bine,îți e foame? Ai nevoie de apă? Te doare ceva?...

-Wooo,ușurel,sunt bine,nu îmi e nici foame nici sete și de durut,nu mă doare nimic în afară de cap. Unde suntem?

-La spital,transplatul a reușit ,dar a durat cam mult până să te trezești. Apropo,nu trebuia sa...

-Shh...își întinde mâna pe fața mea și îmi face semn să tac. Ști foarte bine că aș fi făcut-o orice ar fi fost,și dacă nu ai fi fost de acord.

-Nici nu ai idee cât îți mulțumesc și cât de rău îmi pare pentru tot ce ți-am făcut.

-Derek...vreau un singur lucru...Vreau adevărul.

      Asta e partea care mă speria atât de tare. Ăsta e motivul pentru care m-am îndepărtat de ea,dar trebuia să vină și momentul ăsta. Merita să știe adevărul.

-Îți promit că de îndată ce te refaci ,îți voi spune tot adevărul.

    A aprobat din cap și a închis ochi deoarece o lacrimă își făcuse loc printre pleoapele sale. M-am întins și am sărutat-i de parcă ar fi fost ultima dată,și poate chiar era... Fața sa s-a luminat instantaneu și mi-a răspuns la sărut. Îmi era așa de dor de asta...

   

    Trecuseră trei zile și noi eram destul de bine. Mellisa nu a insistat pe subiectul "adevăr",iar azi puteam merge în sfârșit acasă. Din câte spune ea ,se simte destul de bine,și eu la fel. După ce i-am mulțumit doctorului Liviu și ne-am luat rămas bun,am ieșit în sfârșit din spital.