Dark Love

Arăți ca naiba!

   Numele lui Derek îmi apare pe ecran și observ că am un mesaj de la el. Încerc să îmi reglez respirația și îmi șterg lacrimile pentru a putea citi:

   "Doamne,îmi e atât de greu să fac asta,dar trebuie. Nu e un început bun nu?! Mellisa vreau să îmi promiți că vei lupta mereu pentru ceea ce îți dorești și nu vei înceta niciodată să fii tu. Am încercat! Jur că am încercat,dar nu pot... poate că e vina mea,sigur e vina mea,dar eu nu pot simți tot ce simți tu pentru mine. Țin la tine,dar nu te iubesc! Te rog nu mă căuta. Adio...
                                                      -Derek"
 
  Ultimul său cuvânt... tot ce spusese... Nu ,nu putea fi adevărat. El nu era acel Derek pe care îl cunoșteam eu...nu putea... Reciteam mesajul ăla nenorocit de sute de ori cu același nod în gât și lacrimi în ochi. Totul se sfârșește. Orice picătură de viață din mine s-a evaporat în ultimele minute. Simțeam cum îmi doresc să închid ochii și să nu îi mai deschid niciodata.
 
  Nu te iubesc

Nu vei înceta niciodată să fii tu

   Am încercat

E vina mea

   Toate cuvintele lui...erau ucigătoare. Am uitat preț de câteva clipe cine sunt cu adevărat și mi-am îndreptat fața spre cer. Începuse de puțin timp să plouă și eu nu îmi doream să se oprească. Simțeam acea durere în corp și în suflet de care nu ai cum să scapi nici murind. Da,așa e... voiam să mor.
  Voiam să mor

Voiam să nu mai respir

Voiam să uit.
  
    M-am îndreptat spre mijlocul autostrăzii începând să țip și să implor să se oprească. Să nu mai doară,să înceteze. Țipam cât mă țineau plămânii și îmi trăgeam cu mâinile de păr. Am auzit un sunet de mașină,dar nu m-am dat deoparte. Mașina aceea a făcut contact cu corpul meu și m-a aruncat la câțiva metri distanță. Eram întinsă pe asfaltul rece,aveam ochii deschiși și am putut distinge două fețe,dar eram inconștientă. Îmi simțeam trupul frânt în mii de cioburi și cel mai rău era că nu durerea fizică mă distrugea în acest moment... Am auzit niște voci de bărbați în jurul meu.

   -Idiotule,nu ți-am zis să o omori,am spus să o rănești doar!

  -Dar nu e moartă,uită-te la ea,respiră,greu,dar respiră.

  -Off,hai să chemăm o ambulanță și să dispărem de aici! Când o să afle Arron o să fim morți amândoi!

     Totul devenea din ce în ce mai întunecat și dintr-odată ceva s-a rupt.

     Derek Colins

   Două luni. Trecuseră două luni de când nu a mai deschis ochi. Nu plecam de aici deloc. Stăteam în camera asta de spital și o priveam,așteptând din clipă în clipă să se trezească. Dar nu o făcea. Doctorii spuneau că spatele și creierul i-au fost foarte afectate și nu se știe când sau dacă o să se mai trezească,dar eu nu mă puteam gândi la varianta de a nu se mai trezi,pur și simplu nu puteam. Știam că e vina mea. Dacă nu trimiteam nenorocitul ăla de mesaj,dacă aș fi fost acolo,lângă ea... Mă uram pentru toate astea.

   Pe ușa din salon intră Liam împreună cu Alexa de mână. Lia îmi povestise odată despre ei,dar nu aș fi crezut că o să dureze atât de mult chestia asta. Se iubeau mult,puteam vedea în ochi lor. Se sprijineau unu pe celălalt,glumeau,se țineau de mână...erau un cuplu normal și atât de fericit.

-Ar trebuii să mergi să te odihnești Derek,o să stăm noi cu ea.

   Refuzam să plec din salon,voiam să fiu acolo când se trezește,nu voiam să o părăsesc din nou. Nu mâncam decât atunci când veneau ei sau Sia cu Zac. Nu îndrăzneau să mă oblige să plec,mai ales când știau cât de vinovat  mă simt. Si chiar așa era...

-Nu mulțumesc,mă simt bine.

-Hai frate,nu pleci deloc de aici,arăți ca un zombi! Stăm noi cu ea și îți promit ca te chem dacă dă vreun semn!
  
    În cele din urmă am cedat,dădu-i dreptate lui Liam. Am mers acasă și am mâncat puțin după care m-am pus în pat și am încercat să dorm,dar fără rezultat. În fiecare noapte o visam ,era acolo...distrusă. Îmi spunea că mă urăște,că e vina mea și că nu o să mă ierte niciodată. Mereu mă trezeam țipînd și mă dădeam cu capul de pereți. Telefonul îmi sună. Răspund repede apelului lui Liam.

-Da,s-a întâmplat ceva?

-Vino repede la spital!

     Nu am stat prea mult să mă gândesc și în câteva minute ajunsesem la spital. Am intrat în salonul ei și am văzut-o. Țipa și se zbătea groaznic,părea ...speriată. Am mers lângă ea,în timp ce asistenta îi făcea un sedativ și o țineam de mână încercând să o liniștesc. Încercam să o calmez,îi spuneam că sunt aici,că sunt lângă ea,dar dintr-odată:

-Derek...am auzit-o spunând slăbită după ce se mai calmase.

-Sunt aici iubito,sunt aici,nu îți face griji.
   
      Rămăsesem aici peste noapte și iar aveam coșmaruri,iar asistenta mi-a făcut și mie un somnifer. Lumina dimineții mă trezește. Eram lângă patul ei și o țineam de mana. Deschide ochii și mă privește.

-Neața rază de soare! Ii spun eu pe un ton cald,sărutându-i mână,dar dintr-o dată și-o trage.

-Arăți ca naiba! A zpus ea pe un ton rece,dar eu tot am chicotit. Ce cauți aici? Vreau să pleci!
 
     O parte de dezamagire și-a făcut loc în inima mea. Voia să plec,nu mă voia aici... Am dat-o în bară. Nu era momentul să fiu slab acum. L-am chemat pe Liam și Alexa să stea cu ea și am plecat. Știam că are dreptate. Am părăsit-o când avea nevoie de mine și eu acum mă aștept că o să uite tot?! Poate era mai bine așa,dacă nu îi mai păsa,nu o puteam răni și asta era bine....Cred.