Dark Love

Cine sunt eu?!

    Dimineața își făcea simțită prezența. M-am trezit lângă Derek și am observat că niciunul din noi nu poartă haine și atunci mi-am amintit de seara trecută. În sfârșit mă simțeam din nou vie,simțeam că trăiesc din nou! Toate astea doar datorită lui. Recunosc,e un mare arogant și încăpățînat,dar e exact ce am nevoie în momentele astea.

    M-am ridicat din pat și m-am îndreptat spre baie,luându-mi hainele de pe uscător,ce acum păreau curate,gata scoase din mașină. O ușoară amețeală a pus stăpânire pe corpul meu și mă simțeam foarte slăbită. Știam că devenisem dependentă de droguri,dar cum le-aș fi putut spune asta părinților,prietenilor,lui Liam...nici lui Derek nu îi puteam spune,dacă nu știa deja.

   Mi-am spălat fața și m-am îmbrăcat în hainele mele. Cand am intrat pe ușa dormitorului,picioarele mele s-au tăiat și corpul mi-a făcut contact cu podeaua rece. Privirea îmi era încețoşată și ultimul lucru pe care l-am auzit a fost numele meu ,strigat de către Derek și apoi....negru.

Îmi simțeam ochii grei și abia am reușit să îmi ridic pleoapele. Lumina îmi ardea puternic ochii și lângă mine era fratele meu,iar în colțul camerei Derek,care părea adormit.

-Mellisa,surioară,ești bine,cum te simți?!
  Liam părea și el îngrijorat,i-am putut observa cearcănele și ochii roșii. Îmi strânge mână foarte puternic,iar privirea lui era destul de obosită.

-Unde ...sunt? L-am întrebat eu ,cu o voce,aparent slăbită...

-Ești de ieri la spital,Derek mi-a spus doar mie. Cum dracu ai devenit dependentă?!acum părea destul de supărat și mă privea întrebător.

-Nu știu,dar Liam îți jur că nu am vrut să se ajungă aici...nu vreau să fiu așa,nu vreau să trăiesc în halul ăsta... lacrimile îmi invadaseră fața și un mic suspin mi-a părăsit gâtul. Liam s-a apropiat și m-a strans tare în brațe,încercând să mă liniștească.

-Shh,liniștește-te surioară,știu că tu nu ești așa,dar o să trebuiască să mergi la o clinică de dezintoxicare...

   În sală se făcu liniște și chiar atunci,Derek s-a trezit și a venit spre mine.

-De când s-a trezit?l-a întrebat el pe fratele meu

-Câteva minute!

-Dute și odihnește-te,am eu grijă de ea! Liam a aprobat din cap și s-a apropiat să mă sărute pe frunte ,ca un frate mai mare grijuliu.

-Te iubesc surioară!

-Și eu piticule!

    Chiar dacă eu sunt mai mare decât el,Liam a fost mereu fratele meu mai mare. Mereu avea grijă de mine și mă ajuta cu orice.Derek mă ținea acum de mână și eu îl priveam atent,analizându-i fiecare reacție.

-Derek ,vreau sa îmi promiți ceva!

Privirea lui se ridică spre mine

-Orice !

-Cât voi fi internată în acea clinică de dezintoxicare,vreau să îmi promiți că nu vei veni să mă vezi!
Nu suportam gândul ca el să mă vadă în halul ăsta. Asta nu eran eu,nu eu cea adevărată și nu știu dacă vechea eu avea să se mai întoarcă vreodată. Știam că dacă mă va vedea așa,se va învinovăți și nu cred că ar suporta prea mult timp gândul ăsta. Va fi greu pentru ambii,dar va fi mai bine pentru ambii.

-Dar...

-Nu,te rog,doar ...promite-mi!

-Bine!

-Promite-mi!am insistat eu

-Promit!

-Nu așa,spune-o !

-Nu o să te vizitez cât vei fi internată la clinică!

M-am ridica spre el și l-am tras într-un sărut,el răspunzându-mi imediat.

    Am mai stat încă o zi la spital,după care am mers cu Alexa la acea clinică. Am hotărât ca ei să îi spun,știam că pot avea încredere în ea.

    Când am coborât din mașină am dat nas în nas cu un bărbat destul de matur. Avea probabil peste 40 de ani și se uita la mine destul de surprins.

-Mă scuzați !mi-am ridicat geanta de jos și am vrut să plec ,dar bărbatul m-a prins de încheietură.

-Mellisa?! Cum e posibil?!

    Vocea lui groasă era destul de surprinsă,dar eu eram și mai uimită de faptul că necunoscutul ăsta îmi știa numele.

-Da,dar de unde mă cunoașteți? M-am adresat eu domnului.

-Tu trebuia să fi moartă,nu poți fi aici,acum!!

-Cine sunteți și la ce vă referiți ?

-Eu eram un bun prieten al părinților tăi și într-o zi ,casa voastră a luat foc,din temelii. Tu aveai doar 2 ani,iar eu am văzut cu ochii mei cum Augustin a avut o ieșire dramatică,după moartea voastră și s-a recăsătorit cu o femeie,Cristina. Nu am mai auzit de ei de câțiva ani ,dar știu că acum au un băiat. Dar ceea ce nu înțeleg eu e,cum de încă ești vie?!

    Eu nu îi puteam răspunde omului. Acum ,mai mult ca niciodată mă întreb cine dracu sunt eu cu adevărat? Minciuni peste minuciuni,asta e viața mea cu adevărat. Mi-am pierdut cumpătul pentru câteva secunde,dar oricum eram distrusă așa că am decis să mai aștept puțin până să mă las afectată de chestia asta.

-Mă scuzați,dar mă confundați,trebuie să plec!

    Trebuia să ajung cât mai repede la clinică și nu cred că răspunsurile pe care le caut sunt la acest om. Am luat-o pe Alexa și ne-am îndreptat spre cladirea gigantică,spre locul unde toate visele și speranțele mele o să moară,poate chiar și eu...